Povestea Napalm Girl și a fotografului care i-a salvat viața. 50 de ani mai târziu, supraviețuitoarea vorbește despre viețile spulberate de un conflict armat - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Imaginea de mai sus îi înfățișează pe soldați mergând în spatele unor copii îngroziți, inclusiv o fetiță goală, în vârstă de nouă ani, pe nume Phan Thi Kim Phuc (cunoscută lumii întregi drept Napalm Girl), alergând pe un drum de țară după un atac cu napalm asupra satului lor. Aceasta este o fotografie celebră de război, făcută de Nick Ut, care înfățișează ororile războiului din Vietnam și le dezvăluie lumii.

Fata îngrozită din fotografie a fost nevoită să-și rupă hainele după ce o cantitate mare de napalm a căzut peste ea. Ea a continuat să alerge și să strige „Nóng quá, Nóng quá” („prea cald, prea cald”) și, când a ajuns în tabăra de siguranță a soldaților sud-vietnamezi, a leșinat.

Fotografia a câștigat Premiul Pulitzer un an mai târziu și a fost aleasă drept „Fotografia de presă mondială a anului”.

Cine este Napalm Girl?

Născută pe 6 aprilie 1963, Phan Thị Kim Phúc, denumită în mod informal „Napalm Girl”, este o femeie originară din Vietnamul de Sud, care a devenit ulterior cetățean canadian. Ea a apărut în celebra fotografie de război câștigătoare a premiului Pulitzer, făcută în timpul războiului din Vietnam.

Kim Phuc locuia cu familia ei în satul Trảng Bàng din Vietnam de Sud. Familia ei, precum și ceilalți săteni erau fermieri care duceau o viață simplă. Cu toate acestea, în timpul copilăriei lui Kim Phuc, țara ei a fost cuprinsă de război.

A existat un conflict intens între Vietnamul de Sud, o națiune pe care Statele Unite o susțineau, și națiunea comunistă din Vietnamul de Nord și aliații săi, cunoscută sub numele de Viet Cong, care a operat în sud. Această dispută a început la mijlocul anilor 1950, când comuniștii au făcut o mișcare de a prelua Vietnamul de Sud și de a-l uni cu nordul sub o singură stăpânire comunistă. Cu toate acestea, guvernul SUA a fost împotriva ei, crezând că preluarea ar putea declanșa o agresiune comunistă în alte părți ale lumii.

Pentru a nu lăsa acest lucru să se întâmple, SUA au sprijinit forțele sud-vietnameze, oferindu-le ajutor financiar și sprijin militar de la sfârșitul anilor 1950 până la începutul anilor 1960. Războiul a fost intens, SUA au trimis mii de trupe de luptă în țară și au executat sute de raiduri aeriene împotriva comuniștilor. Planurile lor de a-i opri au eșuat. SUA au pierdut peste 58.000 de soldați, ceea ce a provocat, de asemenea, diviziuni interne amare în toată America.

Când SUA s-au retras în cele din urmă din război, în 1973, forțele comuniste au pus capăt războiului în 1975, după ce au preluat Saigon, capitala Vietnamului de Sud.

Lupta care avea să-i schimbe viața

În iunie 1972, a avut loc o luptă între trupele vietnameze de nord și de sud, la periferia satului lui Kim Phuc. Un raport a fost adus ofițerilor militari americani care conduceau forțele sud-vietnameze, că satul Trảng Bàng a fost abandonat de săteni. Comandantul SUA, crezând că forțele nordice s-ar putea ascunde în satul abandonat, a ordonat forțelor aeriene sud-vietnameze să atace Trang Bàng.

Dar, necunoscută comandantului SUA și Forțelor Aeriene din Vietnam de Sud, Kim Phuc, familia ei și câțiva săteni au rămas în urmă, refugiindu-se într-un mic templu. Avioanele sud-vietnameze au început să arunce bombe Napalm asupra satului. Când o bombă a lovit templul, sătenii au fugit de frică. Pilotul forțelor aeriene sud-vietnameze i-a confundat cu soldați inamici și a aruncat o încărcătură de napalm asupra lor.

Acum napalmul este descris ca o substanță foarte inflamabilă, vâscoasă, concepută să se lipească de corp în timpul arderii, folosită în război ca material incendiar, mai ales în zonele împădurite.

Atentatul i-a ucis doi dintre verii lui Kim Phuc și alți doi săteni. Substanța a căzut pe spatele fetei, pe brațe și pe piept. Îngrozită și cu dureri serioase, și-a scos hainele arzând și a fugit pe un drum din apropiere împreună cu alți copii îngroziți. După câteva minute, au întâlnit câțiva soldați sud-vietnamezi și câțiva reporteri îmbrăcați în uniforme militare.

Napalm Girl și fotograful care i-a salvat viața

Unul dintre ei a fost fotograful de la Associated Press, Nick Ut, care a făcut fotografii cu Kim Phuc și alți săteni alergând spre ei. El și alți reporteri au fugit rapid să o ajute pe Kim Phuc, turnându-i apă pe pielea arsă și conducându-i atât pe ea, cât și pe ceilalți copii răniți la spital. Kim a suferit arsuri de gradul trei și se credea că nu va supraviețui.

Nick Ut, pe de altă parte, își trimisese fotografia companiei la care lucra. Poza a fost prezentată pe prima pagină a New York Times și mai târziu a câștigat un premiu Pulitzer. Fotografia a făcut imediat furori în rândul populației americane, dintre care majoritatea ajunseseră să vadă războiul din Vietnam ca pe un eveniment teribil și tragic. Fotografia a devenit una dintre cele mai memorabile imagini din secolul al XX-lea, fiind adesea folosită pentru a simboliza oroarea războiului.

Napalm Girl

O nouă șansă la viață

Inconștientă zile întregi, Kim Phuc s-a trezit brusc într-o după-amiază și medicii au confirmat că va supraviețui. Cu toate acestea, corpul ei era încă departe de a fi vindecat, deoarece arsurile i-au acoperit o mare parte din corpul ei mic. Durerea era atât de puternică încât leșina ori de câte ori asistentele îi spălau și îi bandajau rănile. Ut a vizitat-o frecvent și a organizat o acțiune de strângere de fonduri pentru a-i plăti facturile medicale. După paisprezece luni și șaptesprezece operații, Kim Phuc a fost în sfârșit externată din spital.

Arsurile ei au reprezentat o îngrijorare pentru ea: „Îmi amintesc că am spus „O, Doamne! M-am ars și sunt urâtă și oamenii mă vor vedea altfel’”, a spus ea mai târziu. Acea îngrijorare a împins-o să studieze medicina. Cu toate acestea, în anii 1980, după ce a intrat la facultatea de medicină pentru a fi ulterior îndepărtată de guvernul comunist, pe lângă faptul că era folosită pentru propagandă, visul ei de a deveni medic a fost spulberat.

Din cauza durerii constante, a depresiei și a urii pentru oamenii care i-au cauzat suferința, Kim Pluc s-a gândit la sinucidere. Cu toate acestea, în 1982, la vârsta de nouăsprezece ani, a vizitat o bibliotecă locală pentru a studia. Acolo a dat peste o Biblie a Noului Testament, pe care ea a citit-o, ceea ce a dus mai târziu la convertirea ei la creștinism.

Ani mai târziu, ea s-a întâlnit cu prim-ministrul vietnamez și i-a spus că nu poate studia din cauza numeroaselor interviuri la care trebuia să participe și că trebuie să se întoarcă la școală. În 1986, i s-a acordat permisiunea de a-și continua studiile în Cuba. Pe parcurs, datorită poruncilor credinței ei de a-ți iubi dușmanii, ea a notat pe o foaie de hârtie numele celor care i-au provocat durere și suferință și s-a rugat pentru ei.

„Cu cât mă rugam pentru dușmanii mei, cu atât inima mea devenea mai blândă. Când am simțit o iertare reală, inima mea a fost eliberată.” Ea a mai spus. „Dacă eu pot să o fac, toată lumea o poate face”

Napalm Girl, o voce în lumea întreagă

După ce a ajuns în Cuba, a întâlnit un alt student vietnamez pe nume Bui Huy Toan, care a devenit soțul ei în 1992. La zborul de întoarcere din luna de miere din Moscova, Kim Pluc i-a spus soțului ei că are în minte o altă destinație. Când avionul s-a oprit la Gander, Newfoundland, pentru realimentare, Kim Phuc și soțul ei au coborât din avion. Când soțul ei a întrebat de ce a vrut să facă asta, ea a răspuns „Caut libertatea”. Ei au cerut azil politic în Gander, Canada și li s-a acordat.

În Canada era liberă. Liberă de guvernul vietnamez și de presă. Liberă de orice legat de fata din imagine. Ea a dus o viață aproape normală alături de soțul ei și cei doi copii ai lor. În 1996, a trecut testul de cetățenie canadiană cu un scor perfect și a devenit cetățean canadian.

Dar din nou, trecutul a ajuns-o din urmă. Cu toate acestea, de data aceasta, ea l-a îmbrățișat. A continuat să conducă o fundație, Fundația Kim, pentru a ajuta la furnizarea de asistență medicală și psihologică copiilor care cad victimele războiului. De asemenea, a călătorit prin lume ca ambasador al bunăvoinței UNESCO, împărtășindu-și poveștile oamenilor și spunându-le cât de oribil este războiul și cât de mult suferă cei nevinovați din cauza lui.

Citește și: Povestea de viață a lui Alfred Nobel: de la invenția dinamitei, la ștergerea tuturor păcatelor prin crearea Premiului Nobel

A fost întrebată despre cum s-a confruntat cu durerea și a răspuns:

„M-am rugat și m-am hotărât să nu mă concentrez asupra durerii mele. Când apare durerea, încerc să-mi distrag mintea cântând, ieșind la plimbare și sunând oamenii la telefon.”

Totuși, erau momente în care simțea un sentiment de deznădejde.

În 1996, Kim Phuc a fost invitată să participe la ceremoniile de Ziua Veteranilor de la Memorialul Veteranului din Vietnam, din Washington, D.C. În timpul ceremoniei, ea a ținut un scurt discurs în fața mulțimii adunate:

„Am suferit foarte mult atât din cauza durerii fizice, cât și a celei emoționale”, a continuat ea, „Uneori nu puteam să respir. Dar Dumnezeu mi-a salvat viața și mi-a dat credință și speranță. Chiar dacă aș putea vorbi față în față cu pilotul care a aruncat bombele, i-aș spune că nu putem schimba istoria, dar ar trebui să încercăm să facem lucruri bune pentru prezent și pentru viitor pentru a promova pacea.”

Ea a primit ovații în picioare după ce a ținut acest discursul.

Nu există traumă mai mare ca vina

Reverendul John Plummer, un veteran al războiului din Vietnam, care a luat parte la coordonarea atacului aerian care i-a cauzat suferința, s-a întâlnit pentru scurt timp cu Kim Phuc și a fost iertat public, ceea ce i-a dat lui Plummer un sentiment de pace în legătură cu experiențele sale din timpul războiului. În semn de recunoaștere a vieții sale dedicate promovării păcii, Kim Phuc Phan Thi a primit Premiul Dresda pentru Pace în 2019.

În anii care au urmat discursului ei la Memorialul Veteranilor, Kim Phuc a rămas ocupată să aibă grijă de familia ei și să călătorească pentru a vorbi despre experiențele ei în războiul din Vietnam. Cât despre Nick Ut, s-a reîntâlnit cu Kim Phuc după războiul din Cuba, unde ea plecase să-și continue studiile. Ea i l-a prezentat pe iubitul ei, spunându-i: „Unchiule Nick, cred că mă voi căsători cu el…”. Nick și Kim Phuc au devenit amândoi prieteni pe viață.

Napalm Girl
Phan Thi Kim Phuc, și soțul ei

Napalm Girl la 50 de ani de la Războiul din Vietnam

Zilele trecute, Kim Phuc, sau Napalm Girl, cum o știe toată lumea, a primit tratamentul final împotriva arsurilor suferite pe când avea 9 ani. Într-un articol de opinie publicat de New York Times, ea a spus: „Nick mi-a schimbat viața pentru totdeauna cu acea fotografie remarcabilă. Dar mi-a salvat și viața. După ce a făcut fotografia, și-a pus camera jos, m-a înfășurat într-o pătură și m-a dus să primesc îngrijiri medicale. Sunt pentru totdeauna recunoscătoare.

Cu toate acestea, îmi amintesc că l-am urât uneori. Am crescut detestând acea fotografie. M-am gândit în sinea mea: „Sunt o fetiță. Sunt goală. De ce a făcut acea poză? De ce nu m-au protejat părinții mei? De ce a printat acea fotografie? De ce eram singurul copil gol în timp ce frații și verii mei din fotografie erau îmbrăcați? M-am simțit urâtă și rușinată… Sunt mândră că, în timp, am devenit un simbol al păcii. Mi-a luat mult timp să accept asta. Pot spune, 50 de ani mai târziu, că mă bucur că Nick a surprins acel moment, chiar și cu toate dificultățile pe care mi le-a creat imaginea.”

Napalm Girl nu a ratat nici un moment în care a putut să-și împărtășească experiența și să atragă atenția asupra ororilor războiului, în legătură cu atacul militar desfășurat de ruși în Ucraina.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO