Premieră: Netflix surclasează HBO la nominalizările Emmy - LIFE.ro
Mergi la conținut

Premieră: Netflix surclasează HBO la nominalizările Emmy

Cea mai mare surpriză din acest an a fost din capul locului aceea că Netflix a reuşit să surclaseze HBO cu cele mai multe nominalizari la premiile Emmy, înregistrând un total de 112 de nominalizări faţă de 108, obţinute de HBO.
Share this article

Nominalizările Emmy au fost anunţate! Samira Wiley (”The Handmaid’s Tale”), Ryan Eggold (”New Amsterdam”) şi Hayma Washington (CEO Television Academy) au fost cei care au rostit numele celor care au intrat în lupta pentru râvnitul premiu american, care recunoaşte excelenţa în industria de televiziune şi care este echivalentul premiului Oscar (pentru film), al premiului Tony (pentru teatru) şi al premiului Grammy (pentru muzică).

Cea mai mare surpriză din acest an a fost din capul locului aceea că Netflix a reuşit să surclaseze HBO cu cele mai multe nominalizari la premiile Emmy, înregistrând un total de 112 de nominalizări faţă de 108, obţinute de HBO. Este aşadar pentru prima dată, în ultimii 18 ani, când HBO nu conduce nominalizările.

Serialele „Game of Thrones“ şi „Westworld“ şi show-ul „Saturday Night Live“ au primit cele mai multe nominalizări la Emmy 2018: „Game of Thrones“ s-a ales cu 22 de nominalizări, inclusiv la categoriile Cel mai bun serial-dramă, Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial-dramă (Nikolaj Coster-Waldau şi Peter Dinklage) şi Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial-dramă (Lena Headey).

”Westorld“, şi emisiunea „Saturday Night Live“, au primit fiecare câte 21 de nominalizări, în timp ce printre nominalizaţii de top se numără şi câştigătorul marelui premiu de anul trecut, „The Handmaid’s Tale“, care a adus pentru prima dată titlul de Cel mai bun serial-dramă unei platforme de streaming (Hulu).

Câştigătorii celei de-a 70-a ediţii a premiilor Emmy vor fi anunţaţi în cadrul unei gale desfăşurate la Microsoft Theater, din Los Angeles, pe 17 septembrie. Colin Jost şi Michael Che vor fi gazdele evenimentului.

Iată câteva dintre nominalizări, lista completă fiind accesibilă pe siteul premiilor Emmy, emmys.com.

Foto: Hepta

Cel mai bun serial-dramă

 „The Americans“  

The Crown“  

Game of Thrones“  

„The Handmaid’s Tale” 

 „Stranger Things“  

„This Is Us“  

„Westworld“   

 

Cel mai bun serial de comedie  

„Atlanta“ 

 „Black-ish“ 

 „Barry“  

„Curb Your Enthusiasm“  

„Silicon Valley“  

„GLOW“  

„The Marvelous Mrs. Maisel“  

„Unbreakable Kimmy Schmidt“ 

Cea mai bună miniserie  

“The Alienist”  

“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”  

“Genius: Picasso”  

“Godless”  

“Patrick Melrose”

 

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial-dramă  

Jason Bateman, „Ozark“  

Sterling K. Brown, „This Is Us“  

Ed Harris, „Westworld“  

Matthew Rhys, „The Americans“  

Milo Ventimiglia, „This Is Us“  

Jeffrey Wright, „Westworld“   

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial-dramă  

Keri Russell, „The Americans“  

Claire Foy, „The Crown“  

Tatiana Maslany, „Orphan Black“  

Elisabeth Moss, „The Handmaid’s Tale“  

Evan Rachel Wood, „Westworld“  

Sandra Oh, „Killing Eve“

 

Cel mai bun film de televiziune

Fahrenheit 451

“Flint” 

“Paterno”

“The Tale”

 

 “USS Callister” (“Black Mirror”)

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora