Căutare

Share this article

Burning Man este un eveniment mondial prin care vreme de 9 zile, din ultima zi de luni a lui august, până la începutul lui septembrie, un oraș întreg se naște în deșert, unde oamenii petrec, creează și sunt liberi, după care dispare într-un foc simbolic.

Cele mai bune instantanee, poveștile care le însoțesc și felii de viață trăite de Radu Caraion din deșertul Nevada le poți vedea și tu într-un eveniment-călătorie inițiatică și fotografică, luni, 21 octombrie, la Journey Pub.

Radu, ce este Burning Man?

Ți-aș zice întâi ce nu este Burning Man. Nu este un festival, așa cum multă lume crede, gândindu-se probabil la ce se întâmplă acolo: concerte, petreceri, stare bună.

Burning Man este un  oraș, o așezare care se mândrește cu valori ce țin de dinamica unei comunități. Iar în acest oraș, care se naște în deșert, oamenii sunt cei care participă la construcția lui. 

Dacă te-ai duce acum acolo, nu ai găsi nimic, fiindcă zona este o rezervație naturală, iar după finalul evenimentului natura guvernează din nou singură, peste tot.

Orașul este construit sub forma unui cadran de ceas, înconjurat de un gard simbolic, o pânză, de fapt, care te reține să te duci, intenționat sau din greșeală, în deșert, iar acest gard redă o formă de hexagon. Și aici găsești simbolurile ancestrale: cercul, hexagonul.

Statuia, The Man, se află exact în mijlocul cadranului, cu un spațiu gol în jurul ei, iar dacă te-ai uita de sus, ai vedea cum curg liniile orelor: 1:00, 2:00, 3:00 și așa mai departe.

The Man. Foto: Radu Caraion

De acolo pornesc străzile orașului, care curg și se intersectează cu inelele concentrice, de la A la L, la distanțe egale, așa încât știi exact unde te afli pe această hartă simbolică, dar extrem de precisă: de pildă, la ora 7.00 cu strada K.

Zona centrală a acestui cadran se numește Playa, iar primul inel care o înconjoară este Esplanada. Ei bine, în zona Playa și pe Esplanadă vei găsit toate formele de exprimare artistică: oameni care își dedică timp și resurse proprii să realizeze lucruri, pe tot parcursul anului, pentru a-i bucura pe ceilalți.

Mijlocul de transport oficial al evenimentului este bicicleta și nimeni nu circulă cu mai mult de 5 mile/oră. Absolut incredibil este că nimeni nu depășește această viteză. Nimeni nu aruncă ceva pe jos, iar dacă i-a scăpat totuși cuiva, se găsește cine să-l ridice. Eu am făcut asta.

Burning Man. Foto: Radu Caraion

Un oraș curat și o comunitate vie și primitoare. Ai zice că le găsești și la noi, în Ardeal ori în Moldova. Însă tu mă vei contrazice și îmi vei enumera niște diferențe. Care sunt acelea?

Aș începe cu cele zece principii pe care se clădește comunitatea și se ridică acest oraș. Acolo nu funcționează ideea de a cumpăra-vinde, toată lumea se comportă ca și cum legea este să oferi, iar oferta vine necondiționat. Fiecare oferă ce are, ce poate dărui și va primi ce are nevoie, fără să se aștepte neapărat să găsească ceva cu valoare egală.

Și nu mă refer la bunurile materiale, mă gândesc chiar la experiențe: sunt oameni care fac yoga, alții care te învață fotografie, alții stabilesc un cort tematic și o capelă, iar dacă vrei să creezi o ceremonie religioasă, ei te vor ajuta. Unii îți dau cartofi prăjiți și o limonadă, alți îți oferă brățări ori pictează, toți acești oameni, cu nebuniile și pasiunile lor, le oferă celorlalți și se bucură de participarea lor.

Burning Man. Foto: Radu Caraion

De ce crezi că o fac?

Pentru că ei cred în frumusețea experienței și în valorile umane, mai degrabă decât în latura consumeristă a vieții, iar această „tară” materială a lumii moderne acolo dispare complet. Nimeni nu caută luxul și avuția acolo, ci o altă filozofie a vieții.

De pildă comunicarea: acolo toată lumea este zâmbitoare și are disponibilitatea de a vorbi cu tine, chiar de la un nivel superficial: „de unde vii?” ori „ce minunată este România!”, deși poate tu realizezi că omul din fața ta habar n-are unde este România. Dincolo de asta, te trezești într-o discuție profundă despre viață și ți se pare ok să se întâmple așa.

Găsești oameni care te învață, tantra, yoga, cu care faci pur și simplu terapie, spontan, cu un om pe care îl întâlnești pe stradă. Firesc. Iar asta este o lecție cu care am plecat de acolo: să nu mai fim sălbatici, răi, să ni se pară că avem toate răspunsurile. Să fim mai onești și să nu ne fie teamă de ridicol.

Corect, dar filozofia asta o poți avea în mijlocul Bucureștiului ori în New York. De ce trebuie să mergi în deșert pentru asta?

Fiindcă acolo în deșert, Burning Man vorbește despre o societate utopică, care nutrește aceste valori. E drept, ele pot fi extrase din deșert și pot fi aplicate oriunde. În realitate însă nu se întâmplă oriunde și oricând.

MacGyver. Foto: Radu Caraion

Oricine se duce la Burning Man și are experiențe faine, poate să le ia și să le experimenteze la el acasă, dar este, evident, foarte complicat fiindcă rutina de zi cu zi, înțelegerea valorilor în altă parte decât acolo fac foarte dificil scenariul de care zici tu, în mijlocul Bucureștiului.

Răspunsul pe scurt este că da, Burning man poate fi oriunde, dar adevărul este că nu există oriunde. Fiindcă aici, în mijlocul Bucureștiului, dacă te bagi în seamă cu cineva, va zice că ești nebun sau se va uita ciudat la tine. Și decât să fii penibil, mai bine nu o faci.

Eu am plecat de acolo cu experiențe care m-au schimbat și care m-au făcut să le aplic în continuare în comunitatea în care mă aflu.

M-am întors de acolo cu o toleranță crescută la tot felul de orientări, altele decât ale mele, de la cele sexuale la orice altceva vrei tu.

Am cunoscut tot felul de oameni, de culturi, culori, origini, religii, nații, din tot felul de părți ale Pământului. Față de primele zile în care remarcam câți și cât de diferiți sunt, după ce am vorbit cu ei, mi-am dat seama că sunt ca mine, că nu îi reprezintă doar acel lucru care îi face diferiți, iar ce îi face diferiți nu mă deranjează pe mine cu nimic.

Burning Man. Foto: Radu Caraion

Cum ai aflat de fenomen, cum ai ajuns acolo, la ce te așteptai și ce ai găsit de fapt?

Prima dată am văzut poze și ochiul fotografului din mine a fost fascinat de toată estetica evenimentului: atmosfera, multitudinea de personaje, deșertul și tot ce se întâmpla acolo. Doar că, ușor-ușor, avansând în demersul meu și după o documentare mai bună mi-am dat seama că este vorba de mult mai mult: respect pentru diversitate, toleranță, comunicare, a împărtăși ce ai tu mai bun, apropierea de oameni, grija pentru natură. Vii într-un loc arid, ridici un oraș, dar când pleci de acolo ai grijă să lași totul curat, ca atunci când ai venit.

Ce te-a surprins pe tine când ai ajuns acolo? Hai să vedem lucrurile și în lumina lor mai realistă: când aduni 80.000 de oameni la un loc, oricât de nobile ar fi principiile care îi ghidează, comportamentul gregar scoate la iveală lucruri mai puțin luminoase. Hai să vedem realist: ce ai găsit când ai ajuns acolo?

Am găsit foarte mulți oameni care își montau corturile, își parcau rulotele și orice altceva îi ajuta să locuiască acolo timp de nouă zile. În plus, am simțit tot freamătul și energia omului care își ridică o casă.

Drumul până acolo, ultima porțiune de vreo sută de kilometri de drum național, ca să fac o paralelă cu drumurile noastre, era extrem de aglomerat. 40-50 de km în fața mea se vedea un șir lung de lumini roșii, mașini bară la bară, într-o deplasare lentă.

Dar nu era nimic supărător în asta. Atunci am trăit primul sentiment de obiectiv comun, toți mergeam spre același loc, cu același țel.

Era miezul nopții când am ajuns și o lună mare, luminoasă guverna peste toată acea întindere.

Ne aflam deșert, dar acolo am văzut o organizare absolut impecabilă: să scurgi atâta omenire într-un loc fără să se creeze ambuteiaje, întârzieri și altele asemenea este uluitor.

Burning Man. Foto: Radu Caraion

Ne-a luat ceva vreme să ne așezăm camperele și să ne instalăm, încât ne-a prins răsăritul, iar când s-a ridicat soarele și s-a luminat, m-am urcat pe rulotă și am văzut toată întinderea, masa de corturi și lumini. Se auzea muzică deja: deșertul începea să prindă viață.

E un sentiment al comunității, o energie care pulsează dinspre 75.000 de oameni, o trăire pe care eu sincer nu am mai avut-o până atunci. E fabulos!

Cât ai stat?

Am rămas opt din nouă zile, fiindcă logistica excursiei ne cerea să plecăm mai devreme.

Ai văzut omul arzând?

Da, sâmbătă noaptea. Am văzut toți oamenii, toată suflarea în jurul omului în flăcări, o energie adunată din nou într-un obiectiv comun, tineri, vârstnici care veneau la tine să-ți dăruiască luminițe, brelocuri, mici atenții într-o bucurie simplă a darului.

Acolo am cunoscut un domn de vreo 70 de ani, care purta un snop de bețișoare cu vopsea fosforescentă, din care făcea niște coronițe pe care le puneai pe cap. Se mișca cu dificultate la vârsta lui, dar avea atâta bucurie în a dărui acele cercuri luminoase, iar ceilalți primeau cu aceeași deschidere molipsitoare încât nu pot să nu-l pomenesc.

Radu Caraion
Burning Man. Foto: Radu Caraion

De ce trebuie să ardă omul, care este simbolul din spatele acestui moment și cum te face să te simți?

Din ce știu eu, evenimentul de la care a pornit fenomenul a fost incendierea simbolică a unui totem, pe o plajă, undeva, cândva, în ideea de efemeritate, dispariție și renaștere, o energie copleșitoare.

Am mai avut o trăire legată de faptul, cumva terapeutic, că în acele flăcări poți arde orice nu vrei să iei cu tine. Iar în noaptea de duminică, atunci când este incendiat și templul, cred că încărcătura asta simbolică a faptului că lași acolo sentimente, gânduri, dureri pe care nu vrei să le mai porți este mult mai puternică. Mai ales că acest templu, o construcție tot din lemn, este locul unde oamenii vin și își lasă gândurile, emoțiile, scrijelesc, desenează, scriu, pun poze.

Ce le-ai oferit tu în schimb acestor oameni?

Dacă mă gândesc mai bine, am fost destul de egoist în această experiență: le-am făcut poze și le-am trimis. S-au bucurat de asta. Am oferit apă unora cărora le era sete, am ajutat oameni care mai aveau nevoie de una-alta pe stradă.

La Burning Man este despre a da fără să te aștepți să primești. Și îmi place acest principiu fiindcă rezonează mult cu mine, mai ales că exact așteptările oamenilor m-au chinuit toată viața mea.

De ce te-ai apucat de făcut poze?

Fotografia este o pasiune pentru mine, nu o profesie, cum pare din întrebarea ta.

Cumva dintotdeauna am „colecționat” fotografii: le vedeam, le admiram și le salvam, am zeci de mii de fotografii puse pe harduri, în ideea că mă voi bucura și altădată de ele. Îmi doream să pot face și eu așa ceva, dar nu aveam nici încrederea că pot și nici nu am încercat să descopăr.

Toate astea până în 2014, când s-au întâmplat niște lucruri radicale și destul de dureroase în viața mea, care m-au provocat să încerc ceva ce nu îndrăznisem până atunci: un atelier de fotografie, undeva la Orșova.

Radu Caraion
Foto: Radu Caraion

Am ajuns într-un hotel cum nu aș fi încercat vreodată, ales de altcineva, cu un confort pe care nu l-aș fi tolerat înainte și nu dintr-o infatuare, dar atâta știam și descoperisem până atunci.

Acest atelier m-a scos din zona de confort. Gândește-te la un singur detaliu: am stat două ore pe o antenă GSM să treacă ceața pentru a putea prinde o poză faină. Niciodată nu aș fi conceput să stau singur, cu gândurile mele, vreme de două ore ca să ce? Să treacă ceața? Să prind o poză faină?

Și tot acolo, printre mulți oameni pe care nu i-am plăcut, am descoperit câțiva foarte faini, dintre care unul mi-e bun prieten și acum.

Atunci am înțeles că lumea poate fi și altfel și că pot descoperi și altceva decât găsisem până atunci. Din acel moment am fost la toate atelierele de fotografie pe care le găseam, nu mai conta cu cine stăteam în cameră ori cum arăta hotelul, dacă cel de lângă mine sforăia, ori ne mâncau țânțarii. Am citit mult, am făcut tot ce ținea de mine să înțeleg și să descopăr.

Radu Caraion
Foto: Radu Caraion

Am început să iubesc fotografia și să îmi placă să o fac eu, apoi am descoperit călătoriile altfel și am priceput cum poți să ajungi în Seychelles cu 900 de euro. A fost o vacanță absolut senzațională, de 12 zile ori două săptămâni, cu un buget ce părea imposibil până atunci.

Următorii ani asta am făcut, am început să călătoresc cu nesaț și să îmbin fotografia și călătoriile, într-un mod fabulos care mi-a adus experiențe, energie, poftă de viață, lucruri învățate, schimbări sănătoase la mine. Iar dincolo de astea, fotografiile mele, care au ajuns publice, în expoziții, prin diverse conjuncturi, necontrolate de mine neapărat, i-au transpus pe oameni în locurile pe unde am fost eu.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO