Radu Jude - premiul Federaţiei Internaţională a Societăţilor de Film la Locarno - LIFE.ro
Mergi la conținut

 

 

Regizorul Radu Jude a fost distins cu trofeul „Don Quijote”, acordat de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Film (International Federation of Film Societies – FICC), pentru pelicula „Inimi cicatrizate”, după ce a primit, sâmbătă, premiul special al juriului în cadrul Festivalului de Film de la Locarno.

Pelicula „Inimi cicatrizate”, al patrulea lungmetraj semat de Radu Jude, a câştigat, sâmbătă, premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, care a avut loc în perioada 3 – 13 august, potrivit site-ului evenimentului.

„Radu Jude castiga un al doilea premiu la Festivalul de Film de la Locarno”, a fost anunţul publicat pe pagina oficială de Facebook a filmului.

Premiul „Don Quijote” este acordat de Federaţie în diverse festivaluri. La fiecare festival, juriul FICC este format din activişti ai societăţilor cinematografice din orice ţară, selectaţi dintre nominalizările federaţiilor naţionale ale societăţilor de film.

Premiul constă într-o plachetă şi o diplomă şi promovarea peliculei respective în toată lumea, cu ajutorul societăţilor de film.

Acţiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Ideea de a realiza acest film, declara Radu Jude într-un interviu acordat News.ro, a pornit de la un apropiat. Regizorul a recitit cartea şi a lecturat alte două titluri ale lui Blecher, iar ceea ce a rezultat – numeşte el – este o adaptare liberă, o naraţiune cinematografică.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate/ Scarred hearts” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură, iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător este Ada Solomon, co-producători sunt Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade, producători asociaţi Jamal Zeinal Zade şi Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media – Europa Creativă şi Eurimages.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora