Răzvan Exarhu: „În vremea copilăriei mele, femeile purtau, înfipte discret în hainele de casă, ace de siguranţă. Erau acolo pentru orice eventualitate”

„Fericirea e un ac de siguranţă” – acesta este titlul primei cărţi semnate de Răzvan Exarhu, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing cu ilustraţii realizate de Andreea Chirică. Un jurnal atipic cu mici lucruri care ne influenţează traiul de zi cu zi, în care îl veţi putea descoperi pe autorul, povestitorul, ironicul, curiosul, solitarul şi solidarul Răzvan Exarhu. Cartea va apărea pe 11 mai.

Răzvan Exarhu este un om de presă cu ştate vechi: om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu. De la primul rând scris se simte ca îi place să vorbească, în aceeaşi măsură în care îi place să observe şi să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea şi cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră şi crudă în acelaşi timp compune un tablou viu în care se amestecă emoţiile primei zile de şcoală, şlapii târşâiţi ai românilor, relaţia dintre eschimoşi şi raw-veganism, revolta anti-sistem, alcoolul, cărţile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clişeele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradiţiile pierdute, bicicliştii aroganţi, discuţiile cu părinţii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viaţa sănătoasă şi multe alte subiecte care ne umplu vieţile şi conversaţiile, ne indignează, dar ne şi emoţionează. Textele sunt dublate de ilustraţiile incisive realizate de Andreea Chirică, care vă vor face să râdeţi, dar să şi plîngeţi la doar câteva rânduri distanţă. 

Mi-l amintesc pe Răzvan Exarhu prin anii ’90, pe Splaiul Independenţei din Grozăveşti, cartierul cu cămine studenţeşti din Bucureşti. Era alături de Marius Vintilă, prietenul lui, şi dezbăteau alegerile din Roma Antică. La noi tocmai fuseseră unele… Ne-am întâlnit şi mi-au povestit ce au aflat: că încă de pe vremea aia voturile erau influenţate, cumpărate cu alimente şi daruri, de către cei care candidau. Iată încă o dovadă că suntem latini, râdeau ei… Nu a pus şi această poveste în carte, dar mai mereu rămâne ceva pe dinafară. Ceva ce va apărea, poate, în volumul doi. Pentru Răzvan, cartea aceasta este o linie de start, aşa mi-a spus, o linie care arată că şi-a învăţat lecţiile de viaţă şi  şi-a făcut şi temele din ea…

I-am adresat 10 întrebări despre fericire, viaţă şi nimicuri…

De ce… „ac de siguranţă”?

În primul rând, e o poveste din carte. Una care îţi dă peste cap sistemul de valori. Apoi, am găsit o altă explicaţie, mai practică: 

„În vremea copilăriei mele, femeile purtau, înfipte discret în hainele de casă, ace de siguranţă. Erau acolo pentru orice eventualitate, mai mici sau mai mari, cum se nimerea. Ziceai că pot repara într-o clipă toate micile catastrofe domestice, că au puterea să pună laolaltă tot ce arăta pe vecie distrus. Acul de siguranţă era mereu ascuns de o cută a capotului, de un rever, ca o promisiune că nimic rău nu se poate întâmpla. Era cea mai mică, umilă şi strălucitoare unitate a fericirii, însemna protecţie şi echilibru într-un univers cald şi prietenos, care se micşora suficient, cât să poată fi cârpit din două împunsături.”

Ce înseamnă pentru tine „fericirea”? Ce te face fericit?

Fericirea e interesantă în context. Pare o chestie scrisă cu majuscule. Şi, de multe ori, pleacă din multe lucruri pe care lumea nu dă doi bani. Dacă e să o definesc repede, seamănă cu o stare de plenitudine pe care o au copiii când se odihnesc după joacă.

Ce e sigur pe lumea asta?

Că toţi greşim, dar mai ales ceilalţi.

Cum a fost viaţa ta până acum?

M-a făcut curios să văd şi următorul episod. 

Cum ai ajuns la gătit şi cum ai descoperit această artă?

Întâmplător, ca şi radioul şi toate celelalte. Am descoperit că îmi e uşor să fac asta, că mă fascinează bolborositul unei tigăi, că mă emoţionează gusturile la fel de tare ca muzica, să zicem. Şi îmi place că e de învăţat tot timpul şi că „a găti” e formă de a dărui bucurie celorlalţi, e generozitate şi empatie. 

Reuşeşti să rămâi liniştit în mijlocul zgomotului, al aglomeraţiei, al agitaţiei? Cum?

Doar când leşin. Am glumit. Dar, da. Umorul şi simţul relativităţii ajută să estompezi câte ceva din zgomotul de fond. 

Te-am vazut teribil de îndrăgostit şi apoi teribil de trist. Ce a fost între aceste margini?

Viaţă şi foarte multă muncă. Dar să mă vezi acum…

Cui se adresează cartea şi ce vrei să schimbi cu ea?

Nu vreau să schimb nimic şi nu mai cred că o carte mai poate schimba ceva, într-un moment în care omenirea e hipnotizată de filmuleţe cu pisici. Dar poate ajuta. Cartea mea vorbeşte cu foarte mulţi oameni şi pleacă de la principiile interacţiunii de modă veche, în care întâlnirile dintre oameni nu aveau o miză. Nu aveau nevoie de multe pregătiri, explicaţii. Firescul interacţiunii dicta tonul. Mie îmi place să observ, să mă joc, să improvizez şi să vorbesc despre absolut orice cu acelaşi respect. Nu dispreţuiesc acele de siguranţă şi nici nu îmi vine să vorbesc în şoaptă despre Bach. Cartea mea se poate citi de oriunde şi te transportă rapid între râs şi plâns, între indignarea noastră cea de toate zilele şi seninătatea care te cuprinde când stai lungit în iarbă şi numeri nori pufoşi. 

Cartea aceasta este o linie de start sau una de sosire?

Este una de start. Îmi închei un ciclu de teme şi reacţii. Şi o fac cu multă bucurie. Chiar cu roz pal pe copertă, după cum se vede. Şi cu nişte ilustraţii minunate, create de Andreea Chirică.

Vin alb sau roşu? 🙂

Orice, doar să fie cel puţin excelent şi la temperatura corectă. Cum se spune în carte: „Culmea snobismului e să răceşti de la stridii şi şampanie”.

Volumul „Fericirea e un ac de siguranţă” este disponibil pentru precomandă la preţul de 33 de lei pe site-ul Curtea Veche Publishing.

Foto: Protv şi Curtea Veche Publishing