Răzvan Pascu: Turismului românesc îi lipsesc multe, dar, mai ales, zâmbetul.

Vine din Brăila unde a copilărit, fiind singur la părinţi. Nu a călătorit pe atunci decât rar, prin România. În schimb, a călătorit mult cu mintea. Mai târziu, la sfârşitul liceului, a descoperit ce înseamnă să pleci, cum se gândeşte o călătorie şi ce trebuie să aştepţi de la ea. S-a apucat să şi scrie aceste lucruri construindu-şi un blog. S-a îndrăgostit apoi de o fată. A văzut-o în Bucureşti, în metrou. Era frumoasă. Ea a oferit locul cuiva şi asta i-a plăcut tânărului Răzvan care s-a îndrăgostit pe loc. A urmărit-o şi, roşu de timiditate, i-a cerut numărul de telefon. Ea i l-a dat. A cerut-o de soţie deasupra Parisului, în vârful Turnului Eiffel, deşi îi era frică de înălţime. Ea a zis DA. Acum au un copil de un an şi jumătate. Cariera lui este înfloritoare, este cel mai cunoscut blogger de turism. S-a născut responsabil, aşa zice. E un om serios, se vede cu ochiul liber. Unii zic chiar arogant. Ştie că este descris aşa, dar nu-i pasă. Şi ziua mea are tot 24 de ore. Nu pot răspunde tuturor, iar dacă nu răspund deloc, înseamnă că întrebarea era proastă. Observă totul cu o privire iute, chiar a comentat amuzat, văzându-mă că notez lucruri în carnet în timp ce el vorbea: Eşti de modă veche, mi-a zis. Nu mi-a mai luat nimeni interviu şi să şi scrie în acelaşi timp.

I s-a propus să intre în politică, să intre în Administraţia de Stat, dar a refuzat. Ştie ce ar trebui turismului românesc, dar preferă să ajute aşa, din poziţia de consultant liber şi independent. În interviu veţi găsi şi sugestii de destinaţii pentru diverse ocazii sau situaţii. Dar va face mai multe sugestii de destinaţii marţi aici, pe life.ro.

Răzvan, de unde vii şi încotro te duci?

Wow! (râde) Cât timp avem pentru răspuns? Până mâine?

Ai putea vorbi până mâine despre asta?

Oh, da! Despre locurile şi locurile care îmi plac, despre oamenii pe care îi cunosc, da, aş putea vorbi oricât!

Deci, de unde vii şi unde te duci?

Nu ştiu de unde vin, dar ştiu încotro mă duc.

Unde?

Spre succes.

Ăsta e Dumnezeul tău?

Da… poate! Cred în lucrurile bine făcute şi colegilor de la birou le spun calitate, nu cantitate. Sunt obsedat de asta. Şi cred în lucrurile bine făcute şi mai cred că dacă faci lucrurile bine, vei avea succes, poate târziu, dar vei avea succes.

În câţi ani ţi-ai construit succesul?

În mulţi. În urmă cu 8 ani, lucram într-o multinaţională, la ING, în domeniul financiar şi, din pasiune pentru călătorii, îmi cheltuiam toţi banii pe city-break-uri. Şi pentru că le povesteam tuturor şi toată lumea mă întreba unde să meargă, unde să stea, sfaturi practice, am zis ia să scriu eu undeva lucrurile astea. Şi lucram la companie 8 ore pe zi şi după aceea mai scriam câteva pe blog.

Dar ce te interesează mai mult la o călătorie? Romantismul, bugetul, ineditul?…

Să ştii că lucrurile s-au schimbat mult în timp. Iniţial îmi doream să văd locuri, îmi doream să le bifez. Prima dată am plecat prin 2000, în Ungaria la o şcoală de vară. Şi atunci am simţit ceea ce simt şi acum (ceea ce mă bucură că asta înseamnă că sunt consecvent) că îmi place să călătoresc şi să cunosc oameni. Mi-am organizat eu, ţin minte, întreaga călătorie, itinerariul, trenul, absolut tot, ca să mă coste cât mai puţin. Prima călătorie a fost aşadar la Pecs, în Ungaria, şi ştii cum este, pe prima nu o uiţi niciodată.

Şi acum cum călătoreşti? În interes de blog?

Da, ulterior lucrurile s-au schimbat, am început să călătoresc în interes de blog, apoi am început să văd lucrurile ca un consultant care lucrează cu agenţiile de turism sau cu hotelieri mari din toată lumea. Verificam informaţiile şi condiţiile de cazare pentru turişti, scriam despre asta, apoi am început să călătoresc special în interes de business şi asta se întâmplă şi acum: semnez contracte de parteneriate cu hotelieri mari, resorturi mari din străinătate, cu agenţii, cu autorităţi publice din afara ţării etc. Toate, repet, din afara ţării, nu din România.

De ce nu din România?

Pentru că aici se pare că nu este nevoie de specialişti.

Cuuum? Nu cred, ai primit foarte multe oferte…

Da, am primit…

Şi în politică, şi în administraţia de stat..

Da, e adevărat. Dar nu mă interesează, cel puţin pentru acest moment, nici nu vreau să discutăm. Sunt foarte hotărât, ştiu ce vreau şi acest subiect nu mă interesează, am de dezvoltat lucruri pe partea privată, aşa că nu…

Dar ai şti ce să faci în România?

Aş şti de a doua zi! Dar nu sunt lucruri noi acestea, eu le transmit de fiecare dată când am ocazia, dar… Ştii cum este? Noi în România ne-am obişnuit să dăm mereu vina pe autorităţi, dar să ştii că vina este mereu la mijloc. Cred că schimbarea României vine cu schimbarea fiecăruia dintre noi, dar nu aşa, la nivel de lozincă, ci la nivel de do it! Şi cred că şi mediul privat greşeşte de multe ori pentru că obişnuieşte să ceară, nu vine cu soluţii concrete. Un obiectiv al meu în această perioadă, de exemplu, este să fac ca centrele de informare turistică să funcţioneze de-adevăratelea, în toată ţara, nu să fie doar pe hârtie. Asta este o ambiţie a mea şi mi se pare că la nivelul la care eu am ajuns, pot determina o schimbare în acest sens, pe care vreau să o propun autorităţilor.

Cum călătoreşte lumea azi?

Mi se pare că dezvoltarea curselor aeriene interne care leagă oraşele din ţară sau pe cele din ţară cu cele din afară este extraordinară, dezvoltarea companiilor low cost a dus ca transportul aerian să fie privit ca uzual. Turismul ajută azi pe orizontală, multe industrii… Este de departe cel mai mare angajator din lume. Cam 10% din populaţia angajată a lumii lucrează în turism sau în domenii conexe. Să vă dau exemplul clar: Viscri. Dacă acum 10 ani nu se vorbea despre turişti acolo, ei bine, anul trecut au fost 17 mii de turişti! Şi asta pentru că nişte oameni cu foarte mult suflet şi-au dorit să dezvolte respectiva zonă. Şi nu numai că autorităţile locale au avut de câştigat, ci şi micii meşteşugari, pensiunile care apar tot mai mult, baruri, restaurante, chiar şi comunităţile de romi au avut de câştigat. pentru că au fost reintegraţi în comunitate! Acum se fac vizite la cărămidărie cu căruţaşi cu turişti, ceea ce pe ei îi fascinează!

Câte ţări ai văzut?

Peste 70.

Câte mai ai?

Nu are importanţă asta… A fost o perioadă în viaţa mea în care a contat şi asta, dar acum nu. La Londra eu am fost de 15 ori până acum şi rămâne oraşul meu preferat din tot ce am văzut în lume, în Tanzania am fost de 3 ori, în America am fost de 3 ori, sunt multe ţări în care am fost de mai multe ori, doar pentru că mi-au plăcut.

Acum turiştii călătoresc la nivel mondial pentru experienţe. Şi nu caută numai obiective turistice pe care să le bifeze.

Partea exotică a Planetei te interesează? Turismul de lux te interesează?

Anul 2016, mai ales, a schimbat foarte mult felul în care se face turism în lume. Acum turiştii călătoresc la nivel mondial căutând experienţe. Şi nu caută numai obiective turistice pe care să le bifeze. De aceea prind acum foarte bine – ca exemplu – cursurile de gătit în străinătate. Eu am făcut astfel de cursuri în Cambodgia, am mâncat la o localnică în Stockholm care lucra într-o bancă şi avea un salariu foarte mare, dar gătea seara pentru turişti ca să poată câştiga experienţe noi, prieteni noi, dar şi bani în plus. Am locuit la populaţia amish în Statele Unite ca să văd exact cum trăiesc ei, am dormit la cort cu beduinii în Iordania. Am încercat să am cât de multe experienţe pentru că, de fapt, cu acestea rămâi. Ce nu înţeleg românii şi cei care fac (prost) turism în România este că poţi lua bani pe astfel de experienţe! Eu cred în turismul autentic şi nu în cel de masă, în ceea ce priveşte partea de promovare. Eu nu cred că trebuie să concurăm cu destinaţii care nu pot fi bătute! De exemplu, turismul de litoral. Ok, pentru intern, litoralul este întotdeauna la îndemână şi românii se vor duce mereu la mare, dar ce rost are să ne chinuim să aducem turişti străini pe litoralul românesc, când ei au la dispoziţie Grecia, Turcia, chiar şi Bulgaria. Care este rostul să te baţi pe o zonă de nişă care este luată deja când avem ceva autentic în ţara asta, lucruri pe care nu le au alţii, pe care noi nu ştim cum să le promovăm. Şi mai vreau să spun un lucru: noi ne plângem mereu în România că turismului nostru îi lipseşte infrastructura, ceea ce este perfect adevărat. Şi lipsesc multe lucruri, şi asta este adevărat. Dar nu asta este ceea ce lipseşte cu adevărat. Ştii ce lipseşte?

Ce?

Zâmbetul. Oamenii nu mai ştiu sau nu vor să zâmbească. Nici măcar nu trebuie să fii foarte inteligent ca să ştii treaba asta. Eu am un băieţel de un an jumătate şi când îi zâmbesc, el îmi zâmbeşte înapoi. E o chestie umană, dar din păcate noi am uitat sau nu mai ştim să facem lucrul acesta! Dar suntem fascinaţi când mergem în străinătate şi găsim oameni care zâmbesc. Şi apoi vin şi celelalte. Un austriac nu va veni în România pentru autostrăzi, că are şi el, ci vine pentru meşteşugarii pe care nu-i găseşte în alte părţi. Vine să vadă conace, băi termale, munţii… Sunt lucruri care merită să fie promovate şi noi nu facem asta, desigur acceptând ideea că România s-ar promova în vreun fel, ceea ce nu face.

Cum călătoreşti tu cu grupurile pe care le creezi?

Am grijă să le ofer experienţe interesante şi, mai ales, să le ofer un lux aparte şi anume acela de a nu mai scoate bani din buzunar nici măcar atunci când vine vorba de tipsuri pentru ghizi. Noi prevedem toate cheltuielile, toate variabilele care apar într-o călătorie de grup: vizitele la muzee sau în orice altă parte, de exemplu. 10 vor să meargă, 10 nu. Cum faci? Îi strângi pe cei care vor să meargă în faţa muzeului? Ce faci cu ceilalţi 10 care nu vor să meargă? Etc. Noi gândim altfel decât agenţiile. Pentru că e adevărat că sunt şi agenţii care fură turistul, dar am senzaţia că există şi turişti care vor să fie furaţi.

Nivelul de credibilitate al agenţiilor de turism în România este foarte scăzut.

Da, este adevărat. 99% dintre agenţiile de turism din România sunt afaceri de familie care au pornit după Revoluţie şi ai căror proprietari au avut senzaţia că sunt nişte dumnezei care le pot face pe toate. Ori nu este aşa, că trăim în era în care diviziunea muncii este importantă. Nu poţi să faci şi vânzări, şi marketing şi operaţional etc. Şi la nivel de viziune mi se pare că stau destul de prost.

De ce aş apela la tine, când în faţă mi se deschide internetul?

Întrebarea e bună şi legitimă. Eu, dacă nu am agenţie de turism îmi permit să fiu liber şi să spun exact ce simt şi ce gândesc. Atunci când simt că trebuie să te adresezi unei agenţii, te sfătuiesc să o faci. De pildă, niciodată nu o să găseşti variante mai bune pentru Antalia decât la agenţii. Nu găseşti pe booking, nu găseşti zbor. Pentru chartere, de asemenea, nu ai cum să eviţi agenţiile. Dacă apelezi la internet, atunci când ţi se anulează un zbor sau ai alte probleme, nu poţi suna pe nimeni, aşa, dacă eşti printr-o agenţie, poţi să o suni şi noaptea sau la orice oră. Agenţia este un integrator de furnizori. În loc să cauţi tu şi cazare, şi transport de la aeroport etc., o face agenţia pentru tine. Şi, de cele mai multe ori, contează. Din păcate, oamenii din agenţii nu au şansa să călătorească şi e greu să dai sfaturi dacă le spui dintr-un pliant. În ceea ce priveşte agenţiile, eu cred că trebuie alese cele etice, care sunt transparente, care afişează toate costurile de la început. Pentru că sunt multe care pleacă de la un preţ mic şi vezi cum se adaugă multe altele despre care nu ştiai, ceea ce este foarte supărător.

Ce destinaţii recomanzi pentru următoarele situaţii:

El o iubeşte pe ea. Unde o duce?

La Verona, la Veneţia.

Ei doi sărbătoresc 10 ani de căsnicie.

Provece, Alsacia, Toscana.

Prima zi după ce am ieşit la pensie.

Într-o croazieră.

Nunta de argint?

Aş alege o destinaţie intercontinentală, dar cu plajă. Mauritius, Republica Domniciană sau Zanzibar.

Pentru un bărbat singur.

America de Sud sau Asia.

Pentru o femeie singură.

Asia.

Pentru o familie cu un copil mic.

Republica Dominicană, Cuba, Mauritius, Maldive.

Crăciun?

Acasă! Nu pleci nicăieri! Stai cu familia, cu bunicii…

Pentru un om care fuge de stres?

Africa, de pildă Tanzania. Pentru că, dacă e un om foarte stresat, trebuie să vadă zâmbetul oamenilor de acolo şi, crede-mă, după ce vezi Africa, te vei întoarce fericit cu viaţa ta. Eu am fost cu 3 grupuri până acum şi pot spune că nu a existat nici măcar o singură persoană care să fi spus că nu i-a plăcut. Deşi Africa este imperfectă. Dar imperfectă este şi Norvegia, şi Japonia. Toate ţările sunt imperfecte. Dacă mergi, însă, în Africa, nu ai să uiţi niciodată ochii oamenilor, zâmbetul lor, nu o să uiţi salutul hakuna matata sau relaxarea oamenilor…