RECICLETA va ajunge la 300 de scări de bloc din Bucureşti - LIFE.ro
Mergi la conținut

RECICLETA va ajunge la 300 de scări de bloc din Bucureşti

Asociaţia pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus, în parteneriat cu Kaufland România, anunţă extinderea programului „RECICLETA” pentru colectarea şi reciclarea gratuită a hârtiei la o reţea de 300 de scări de bloc din Bucureşti.
Share this article

Asociaţia pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus, în parteneriat cu Kaufland România,  anunţă extinderea programului „RECICLETA” pentru colectarea şi reciclarea gratuită a hârtiei la o reţea de 300 de scări de bloc din Bucureşti.

Proiectul de extindere, denumit „NOUL TU ocroteşte natura şi reciclează hârtia!”, include încă 150 de scări de bloc din sectorul 2 al Capitalei, ajungând astfel să colecteze şi să recicleze în mod gratuit hârtia uzată de la parterul a 300 de scări de bloc, până la finalul anului 2017. Locatarii vor putea depune hârtia de care nu au nevoie în recipientele de colectare special amplasate la parterul scărilor de bloc incluse în program. Acestea vor fi golite periodic, la solicitare, de către angajaţii asociaţiei ViitorPlus. 

De asemenea, pentru a motiva noile asociaţii de proprietari din program să se implice în demersul de a recicla cât mai multă hârtie, acestea sunt invitate să se înscrie într-un concurs cu premii în valoare de 10.000 de lei. Valoarea premiilor vor reprezenta investiţii destinate îngrijirii şi/sau renovarea scării de bloc. Vor fi desemnate câştigătoare primele 8 asociaţii de locatari care colectează cea mai mare cantitate de hârtie în perioada menţionată, timp de 3 luni de la montarea cutiei la parter.

„Am creat programul RECICLETA pentru a fi un model alternativ şi eficient de colectare selectivă a deşeurilor, în special a hârtiei. Deşeurile de acest tip pot fi contaminate uşor cu lichide şi alte substanţe, de aceea necesită o colectare izolată de alte reciclabile. Totodată, asigurăm transportul cu cargo-triciclete, aşadar nu poluăm mediul, iar recipientele de colectare sunt uşor accesibile, amplasate în scări de bloc sau la biroul firmelor. Dorim să extindem proiectul şi în alte zone, să fie adoptat de autorităţi locale, deoarece putem oferi consultaţă pentru implementarea lui, aşa cum s-a întâmplat în cazul municipalităţii din  Alba Iulia. Este nevoie de parteneriate pe termen lung cu instituţii administrative şi companii, fără sprijinul Kaufland România extinderea la încă 150 de scări de bloc nu ar fi fost posibilă”, a declarat Gabriela Iordan, Manager RECICLETA.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora