Regina Marii Britanii sărbătoreşte 70 de ani de căsătorie. Cum arăta o nuntă regală în anul 1947? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Regina Marii Britanii sărbătoreşte 70 de ani de căsătorie. Cum arăta o nuntă regală în anul 1947?

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Principele Philip, Duce de Edinburg, sărbătoresc astăzi nunta de platină. Cu ocazia celor 70 de ani de la căsătorie, Casa Regală Britanică a lansat un portret aniversar. Tot cu acest prilej a fost emisă şi o nouă serie de timbre.
Share this article

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Principele Philip, Duce de Edinburg, sărbătoresc astăzi nunta de platină. Cu ocazia celor 70 de ani de la căsătorie, Casa Regală Britanică a lansat un portret aniversar. Tot cu acest prilej a fost emisă şi o nouă serie de timbre.

Astăzi, clopotele Abaţiei Westminster vor bate timp de trei ceasuri, începând cu ora locală 13:00. Este o tradiţie ca la Westminster Abbey clopotele să bată pentru a marca aniversări sau momente speciale ce au legătură cu familia regală. Prinţul Philip, acum în vârstă de 96 de ani, s-a retras, toamna aceasta, din angajamentele publice, în timp ce regina, în vârstă de 91 de ani, este încă angajată în diverse proiecte.

Foto: Hepta – Matt Holyoak/Camera Press

Nunta regală din anul 1947

Regina Elisabeta şi Ducele de Edinburg s-au cunoscut în anul în 1934, la nunta principesei Marina a Greciei şi Danemarcei cu principele George, Duce de Kent. Elizabeth şi Philip s-au logodit în secret în 1946, iar regele George VI a ordonat ca orice angajament formal să fie amânat până ce fiica lui urma să împlinească 21 de ani. Logodna lor a fost anunţată oficial pe 9 iulie 1947.

Cununia a prinţesei Elizabeth a Marii Britanii cu prinţul Philip a avut loc pe 20 noiembrie 1947, în Abaţia Westminster, la Londra. Regina a avut 8 domnişoare de onoare, printre care şi sora sa, prinţesa Margaret. Două mii de persoane au fost invitate la nuntă, iar între cei prezenţi la ceremonie s-au aflat Regele Mihai al României şi mama sa, regina Elena.

Ceremonia a fost înregistrată şi transmisă de BBC Radio, pentru aproximativ 200 de milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Royal.uk, citat de News.ro.

Rochia de mireasă a Reginei a fost creată de Sir Norman Hartnell şi a fost inspirată de tabloul „Primavera” al lui Botticelli. Din cauza măsurilor economice luate după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prinţesa Elizabeth a fost nevoită să folosească cupoane de raţie pentru haine pentru a plăti rochia. Sute de oameni din Marea Britanie i-au trimis prinţesei cupoane pentru a o ajuta, însă acestea au fost returnate pentru că ar fi fost ilegal să le folosească.

Foto: royal.uk

După nuntă, rochia a fost expusă la St James’s Palace şi a fost apoi dusă în diverse locuri din Marea Britanie pentru a fi admirată.

Recepţia pentru nuntă a fost ţinută la Ball-Supper Room din Palatul Buckingham. Tortul oficial, realizat de McVitie & Price din ingrediente aduse din diverse colţuri ale lumii, a avut o înălţime de 2,7 metri şi a fost dispus în patru etaje.

Foto: royal.uk

Cuplul a primit peste 2.500 de cadouri din întreaga lume şi aproximativ 10.000 de telegrame de felicitare. Mahatma Gandhi a trimis o bucată de bumbac pe care a ţesut cuvintele „Jai Hind” (Victory for India).

Cuplul a petrecut luna de miere la Broadlands, în Hampshire, la casa unchiului principelui Philip, Earl Mountbatten, şi la Birkhall, în Balmoral.

Foto: royal.uk

Regina Elizabeth şi prinţul Philip au 4 copii – Charles, Prinţ de Wales, născut în 1948; principesa Anne, născută în 1950; Andrew, Duce de York, născut în 1960, şi Edward, Earl of Wessex, născut în 1964. Ei au opt nepoţi – prinţul William, prinţul Harry, Peter Philips, Zara Philips, prinţesa Beatrice, prinţesa Eugenie, Lady Louise Windsor şi James, Viscount Severns – şi patru strănepoţi – Isla Phillips, Savannah Phillips, prinţul George şi prinţesa Charlotte, iar un al cincilea, viitorul copil al cuplului William şi Catherine, urmează să se nască în aprilie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora