fbpx

Căutare

Share this article

Luna viitoare, trei regizori români vor lua parte la competiţia de la Festivalul de Film de la Cannes. Alături de faimoşii Cristian Mungiu şi Cristi Puiu, a fost invitat pe Croazetă şi tânărul regizor Bogdan Mirică, cu lungmetrajul său de debut – „Câini”.
Amestec de thriller, western, dar şi de comedie neagră, filmul aduce în prim-plan o lume masculină şi oarecum violentă născută din experienţa şi ADN-ul lui Mirică, de altfel regizorul fiind şi cel care semnează scenariul.

Cum de ai ales să faci un thriller-western? De ce acest gen?
„Câini” e un hibrid de genuri: poate că western-ul şi thrillerul sunt cele mai vizibile, dar are ceva de mistery, dramă, film noir, comedie neagră. Nu mă interesează abordarea asta teoretică, în care trebuie sa te ţii de un gen. Pentru mine e important să creez o lume coerentă, nu încadrarea într-o dogmă. „The Apartment” al lui Billy Wilder e cea mai amuzantă comedie făcută vreodată, fiind în acelaşi timp şi o dramă înduioşătoare.

Povestea care stă la baza filmului tău are o notă personală. Care a fost momentul în care ai decis că această poveste poate deveni un film?
Povestea în sine, naraţiunea filmului e inventată de mine. Ce are o notă personală e lumea aia, atmosfera ei, tipologiile umane care populează un astfel de spaţiu. Pentru mine facerea filmului ăstuia a fost o formă de terapie şi cred că mai devreme sau mai târziu tot aş fi încercat să fac ceva similar. Probabil că tot ce am făcut „artistic” până acum – conţine într-o oarecare măsură lumea aia în care am crescut. E şi normal, încă sălăşluieşte în mine.

Având în vedere că această „lume” îţi era familiară, cât de greu a fost să găseşti distribuţia potrivită?
Greu. Majoritatea actorilor români arată a intelectuali finuţi, boemi. Mie îmi trebuiau nişte tipologii fruste care să poată avea o vibraţie violenta – fără să se vadă construcţia artistică. Sună a vrăjeală – dar nu e vrăjeală când îi pui în faţa camerei de filmat. Cred că toate personajele au un soi de frumuseţe, de poezie consumată, bolnăvicioasă – şi asta îmi place.

Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu – sunt figuri emblematice deja pentru cinematografia românească. Cum a decurs colaborarea cu cei trei actori pe durata filmărilor?
Foarte ok. Cred că fiecăruia în parte i-a plăcut partea lui – şi asta mi-a făcut viaţa uşoară. Ştiu că pe Vlad l-a convins replica „Mi-e frică de Dumnezeu. Da’ şi lui i-e frică de mine”, pe care o spune personajul lui, Samir.

Se poate spune că este vorba despre un film cu personaje preponderent masculine?
Având în vedere că majoritatea personajelor sunt bărbaţi – da, se poate spune asta. Dar asta nu înseamnă că personajele feminine nu au însemnătate dacă te uiţi la film şi altfel decât statistic.

Filmul tău a fost nominalizat la Cannes în cadrul secţiunii Un Certain Regard, care este dedicată cineaştilor cu viziuni şi stiluri noi şi încurajează creaţiile îndrăzneţe şi originale. Care este (din punctul tău de vedere) atuul acestui film? Ce aduce nou pentru peisajul cinematografic (românesc şi nu numai).
Cred că nu e locul meu să spun care este atu-ul filmului. Diferenţa specifică este că filmul ăsta conţine ceva din ADN-ul meu şi asta îl face unic.

Eşti şi regizor şi scenarist, simţi o presiune în plus datorită acestei duble posturi?
Deloc. Regia e răsplata pentru c-am stat cuminte şi am scris.

Ce aşteptări ai de la participarea la Festivalul de Film de la Cannes? Care este cel mai important concurent, în opinia ta, la această secţiune?
Aşteptarea era să particip – deci aşteptarea s-a îndeplinit. Cel mai important „concurent” – nu ca valoare, ci cel de care mă simt cel mai ataşat emoţional – sunt eu.

Când putem vedea filmul tău şi în cinematografele din România?
Din septembrie.
 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO