România este pe primul loc în Europa ca număr de victime ale HPV, cu 8,45 milioane de femei expuse riscului de cancer de col uterin. Cum încearcă să ajute Papiloma Party - LIFE.ro
Sari la conținut

România este pe primul loc în Europa ca număr de victime ale HPV, cu 8,45 milioane de femei expuse riscului de cancer de col uterin. Cum încearcă să ajute Papiloma Party

Cum creștem gradului de conștientizare în rândul publicului a riscurilor de sănătate prezentate de virusul HPV? Și cum ajută Papiloma Party?
Share this article

Asociația Șangri-La Artistic Ground începe astăzi o serie complexă de activități dedicate creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului a riscurilor de sănătate prezentate de virusul HPV, cât și a posibilităților de prevenție care există, prin proiectul artistic Papiloma Party.

Inițiatoarea proiectului – regizoarea și scriitoarea Alina Pietrăreanu – a reunit o echipă interdisciplinară de artiști pentru crearea unui spectacol multimedia despre HPV, cu premiera la final de octombrie, în spațiul /SAC Malmaison. Proiectul cuprinde, pe lângă spectacol, și ateliere în licee, dezbateri publice și o platformă online de dialog și informare. La începutul lunii august s-a lansat platforma de dialog și informare a proiectului, care constă în grupul de Facebook dedicat – HPV Community.

Pentru că știm cât de important este, atunci când afli că ai HPV, să găsești informații sigure, dar și o comunitate care să te sprijine și să nu te judece, am decis să creăm acest loc de întâlnire virtual în care să se regăsească ultimele informații despre virus și vaccin, poveștile altor persoane care au trecut prin asta, recomandări de artă cu aceeași temă, dar nu în ultimul rând, un cadru de dialog safe cu alte persoane. Dacă totul merge bine, ne gândim și la eventuale întâlniri fizice cu comunitatea

spune Alina Pietrăreanu

În ceea ce privește spectacolul, acesta va avea la bază povești reale, strângând peste 30 de mărturii de la persoane care au HPV, și va îmbina arta performativă cu noile tehnologii de mapare corporală cu senzori de mișcare, dar și cu arta 3D. 

Papiloma Party
Papiloma Party

România este pe primul loc în Europa ca număr de victime ale HPV, cu 8,45 milioane de femei expuse riscului de cancer de col uterin, provocat în proporție de 84,7% de tulpinile 16 și 18 ale acestui virus. Statisticile sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât există deja un vaccin anti-HPV care neutralizează aceste tulpini și multe altele. Și totuși, consecința directă a lipsei de informație duce la mii de morți anuale care ar putea să fie prevenite. Reunind specialiști, artiști și public într-o serie de evenimente, proiectul Papiloma Party este conceput să ajute la conștientizarea și destigmatizarea bolilor cu transmitere sexuală, cu focus pe HPV, mai ales că, de anul acesta, vaccinul se poate găsi și gratuit sau compensat pentru femei.

Echipa Papiloma Party este compusă din Alina Pietrăreanu – regizoare și dramaturgă, Cabiria Morgenstern, – producător creativ, Oana Rotaru, Bianca Marinescu și Anastasia Nane – performere,  Andreea Novac – coregrafă, Sofia Zadar – creatoare a universului sonor și muzical, datejuice –  artistă 3D, Ciprian Făcăeru – scenograf new media. 

Arta contemporană trebuie să își asume responsabilitatea de a comunica despre subiecte arzătoare. Arta poate salva vieți într-o manieră cât se poate de pragmatică. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora