Rusaliile văzute la Şumuleu şi explicate de părintele Francisc Doboş - LIFE.ro
Mergi la conținut

Rusaliile văzute la Şumuleu şi explicate de părintele Francisc Doboş

„Adevăratul scop al Învierii din morţi a lui Cristos nu este doar propria lui înviere, ci şi învierea noastă acum şi aici, regenerarea noastră astăzi. Este exact ceea ce se întâmplă la Rusalii”, spune părintele Francisc Doboş.
Share this article

Nu sunt credincioasă de felul meu şi nu m-am agitat niciodată să înţeleg prea tare semnificaţia acestei sărbători. Ştiam că se traduce prin Coborârea Duhului Sfânt pe pământ, dar mai departe de aici, totul se transforma în ceaţă. Ulterior mi s-a părut ignoranţă maximă să tratez ziua de Rusalii ca pe o zi liberă naţională, fără să fac nici măcar cel mai mic efort să înţeleg de ce unii oameni merg cu evlavie la biserică, iar alţii la grătare, la iarbă verde.

Anul acesta, l-am rugat pe preotul Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano Catolice din Bucureşti, să ne explice însemnătatea divină şi, mai mult decât atât, am străbătut alături de credincioşii catolici drumul până pe dealul Şumuleului, de la marginea oraşului Mirecurea Ciuc, pentru a desăvârşi efortul înţelegerii întru credinţă.

Ştiam că în fiecare an se întâlnesc zeci de mii de credincioşi, iar eu am avut norocul să merg după exact 450 de ani de când se ţine acest pelerinaj. Se spune că în urmă cu 450 de ani principele transilvănean Janos Szigmond, trecut la protestanţi, a adus trupele în încercarea de a-i convertii şi pe catolicii din Ciuc şi Gheorghieni. Aceştia din urmă au câştigat şi de atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor vin să se închine la icoana Sfintei Maria, făcătoare de minuni şi să urce dealul pentru a asculta slujba de la Biserica Şumuleu.

Auzisem că vin oameni de peste tot, dar abia acum am văzut cu ochii mei, maghiari din Ungaria, secui din satele şi oraşele vecine, veniţi pe jos, zeci de kilometri pentru a se închina acestei sărbători. După un drum anevoios de aproximativ 5 kilometri din centrul oraşului Miercurea Ciuc, un drum abdrupt, de macadam, pe care cu greu au urcat oameni bătrâni, tineri, părinţi cu copii în braţe sau în cărucioare, unii dintre ei cu bebeluşuşi, am ajuns cu toţii pe dealul Şumuleului, o întinedere imensă, plină cu oameni, un fel de Woodstock religios. Era o linişte deplină, oameni mergeau cu evlavie, nimeni nu se îmbrâncea, nimeni nu se împingea, se rugau, cântau cântece religioase şi se adăposteau cum puteau, cu pălării sau umbrele de soare. Cei mai mici, mâncau câte un sandviş, ceilalţi se hidratau cu apa adusă cu greu până sus, iar cei mai bătrâni îşi făceau vânt sau încercau să găsească un loc cât de mic la umbră. Nu am văzut niciodată atât de mulţi oameni la un loc şi atâţia creştini ascultând cu evlavie o slujbă. A fost de-a dreptul impresionant. Eram eu (româncă de religie ortodoxă) într-o mare de oameni vorbitori de limbă maghiară şi toţi păreau să-mi zâmbească şi să-mi facă loc între ei.

Pentru că nu am putut înţelege slujba, fiind în limba maghiară, am luat drumul de întoarcere, aşteptând cu nerăbdare cuvintele părintelui Francisc Doboş, de mai jos.

Concluzia este că nu am simţit deloc oboseală, nu m-am simţit înghesuită, călcată pe picioare sau agresată în nici un fel. M-am simţit încărcată şi, cu siguranţă, dacă voi mai avea ocazia, voi urca cu aceeaşi plăcere acest deal în această mare zi sărbătoare. Până atunci, iată cum traduce părintele Doboş, sărbătoarea Rusaliilor:

Rusaliile. Primul sistem de traducere simultană?

Ce sunt Rusaliile? Coborârea Duhlui Sfânt. Ok, am înţeles, şi asta ce înseamnă?

1. Opusul turnului Babel: comuniunea
2. O nouă creaţie 

Le iau pe rând:

1. Opusul turnului Babel: comuniunea

Adevăratul scop al Învierii din morţi a lui Cristos nu este doar propria Lui înviere, ci şi învierea noastă acum şi aici, regenerarea noastră astăzi. Este exact ceea ce se întâmplă la Rusalii. 

Este momentul opus turnului Babel (pe care îl repetăm zilnic) când oamenii nu s-au mai înţeles între ei, când au pierdut comuniunea cu Dumnezeu. Rusaliile refac comunicarea şi o transformă în comuniune, în înţelegere.
„Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. La Ierusalim locuiau atunci iudei evlavioşi, veniţi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a produs acel vuiet, s-a adunat o mare mulţime şi erau uluiţi, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui”. (Faptele Apostolilor 2,3-6)

Nu, nu este vorba de primul sistem de traducere simultană. Pe plan personal, dar şi social, adesea vorbim aceeaşi limbă, dar arareori ajungem să ne şi înţelegem. Ce face Duhul Sfânt? Transformă comunicarea în comuniune, converteşte cuvintele noastre omeneşti, prin ascultarea vie a Cuvântului divin, în cuvinte şi trăiri de viaţă spre Viaţă.

Comuniunea este întotdeauna opera Duhului Sfânt, nu este abilitatea ori dibăcia noastră. Când vorbim doar despre „pământ”, despre noi şi egoismele noastre, sigur nu ne înţelegem. Când, în schimb, lăsăm să coboare flacăra cerului în abordările noastre, totul se poate transforma în comuniune, atât cu cerul cât şi cu pământul.

2. O nouă creaţie

Care este adevăratul dar al Duhului Sfânt? Este darul iertării. Este noua creaţie pe care o putem activa zilnic. Când vorbesc de iertare o înţeleg biblic, în dimensiunea ei creativă şi creatoare.

„Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pacea să fie cu voi! După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Isus le-a zis din nou: Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi! Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20, 19-23)

Iertarea este nucleul vieţii noastre. Avem absolută nevoie să fim iertaţi. A ierta este într-un fel a învia, a da viaţă, a face să trăiască.

Dacă viaţa noastă nu pleacă de la iertare nu poate fi o viaţă adevărată. Adevărata viaţă a omului este iubirea, este motivul cel mai profund pentru care merită să trăim. „A supravieţui” şi „a avea” înseamnă prea puţin; „a iubi”, în schimb, este totul. Iar iubirea înseamnă ca cineva să fie fericit din cauza mea, adică a lui Dumnezeu care se coboară spre cineva şi prin mine.

Acesta este nucleul întrupării, al Mântuirii, al Rusaliilor (adică al Coborârii Duhului Sfânt).

Duhul Sfânt ne face să iertăm şi să ne iertăm. De obicei, în limbajul comun a ierta înseamnă a uita, a trece peste. Deseori spunem: te iert, dar nu te uit. Din punct de vedere divin, a ierta înseamnă a face din moarte viaţă, o realitatea care este numai la îndemâna, pardon, la „îndeDuhul” lui Dumnezeu.

Da, Rusaliile sunt o nouă creaţie. La începutul creaţiei Dumnezeu a suflat asupra omului şi acesta a devenit făptură vie. După înviere, Isus a suflat asupra ucenicilor, ca şi ei să ierte şi, iertând, să-i facă pe alţii să trăiască. Evident, să trăiască divin.

Cine ne insuflă pe noi? Iar noi cum „suflăm” asupra celorlalţi?

Suflu divin tuturor! De primit şi de dăruit…

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora