Căutare

Share this article

Ryan Bancroft este un american care a trecut oceanul în Scoția pentru a învăța ce înseamnă independență. A ales să vină aici pentru a fi mai aproape de muzica lui Mozart, Bach sau Sibelius. A devenit adult tot aici, în Europa, iar astăzi poate să privească cu maturitate diferențele și asemănările dintre cele două lumi.

Americanul a venit la începutul lunii decembrie în București, aducând în fața publicului bucureștean, la Sala Radio, muzica unuia dintre cei mai mari compozitori francezi de la finalul sec. XIX și începutul sec. XX: CLAUDE DEBUSSY. Și atunci am avut ocazia să vorbim cu el.

La doar 28 de ani, dirijorul a câștigat în 2018 Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză. Și a ajuns să lucreze cu importante orchestre din Italia, Elveţia, Spania, Canada şi China.

Născut la Los Angeles, Ryan Bancroft a urmat cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat flaut, un an de vioară, apoi trompeta şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A traversat oceanul și a venit în Europa pentru a înțelege ce înseamnă independența și pentru a deveni adult.

Acum trăiește în Olanda, unde a învățat la Nationale Master Orkestdirectie din cadrul Conservatorului din Amsterdam și admiră profesionalismul, rapiditatea și eficiența nordicilor, însă se pregătește de o nouă aventură. Și asta pentru că tocmai a fost desemnat dirijorul BBC National Orchestra of Wales. Așa că, în scurt timp se va muta la Cardiff, iar drumul său european va lua o nouă turnură. Însă, Ryan Bancroft este gata pentru orice provocare pentru că știe că doar așa poate învăța și poate crește.

Dar cum arată viața unui american în Europa? Care sunt lucrurile pe care le-a învățat aici? Și de ce a ales să plece din America și să se mute în Scoția? Vorbim, în interviul de mai jos, cu Ryan Bancroft despre toate acestea și despre ce înseamnă să fii artist, cum alegi să devii dirijor și cât de mult te poate schimba muzica clasică:

Dacă ai putea să ni-l prezinți pe Ryan Bancroft într-o singură propoziție, care ar fi aceea?

Ryan Bancroft este o persoană care iubește viața – de la familie și prieteni, până la muzică, bineînțeles. Iar în meseria mea este important să pot să transpun lucrurile pe care le trăiesc în viața reală pe scenă. Așa că, dacă ar trebui să mă prezint într-o singură propoziție, aceasta ar fi exact asta: Ryan Bancroft este o persoană care iubește viața.

Ai avut extrem de multe realizări în viața ta profesională, printre care anul trecut Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, dar care este realizarea cu care te mândrești cel mai mult?

Probabil faptul că m-am mutat din America în Europa. Sigur multă lume face această trecere, însă pentru mine a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum. Am lăsat în urmă familie, prieteni, colegi, viața și conexiunile pe care am reușit să mi le fac acolo. Însă am venit în Europa pentru că mi-am dorit să fiu mai aproape de muzica pe care îmi doresc să o descopăr cu adevărat. Așa am ajuns în Scoția, și apoi în Olanda.

Ryan Bancroft: Clar cea mai mare realizare a fost aceea că mi-am luat viața în mâinile proprii, că mi-am găsit calea pe cont propriu, fără să simt că trebuie să mă întorc, fără să am frica nereușitei și incertitundinea singurătății.

Ryan Bancroft
Foto: Per Morton

Acum ai reușit să fii unul dintre artiștii tineri cei mai promițători, dar mai ții minte cum te-ai simțit când ai pus pentru prima dată mâna pe un instrument?

Da, clar. Primul contact pe care l-am avut a fost cu un flaut din lemn. Cam toți copiii de peste ocean încearcă să cânte la acest instrument când sunt mici, însă majoritatea se plictisește imediat. Apoi, când am implinit opt ani am început să cânt la trompetă și a fost prima dată când am simțit că mă pricepeam la muzică. Am simțit pentru prima dată că eram talentat. Și apoi am ascultat Bethoveen și am simțit magia muzicii clasice.

Deci Bethoveen a fost compozitorul care te-a făcut să te îndrăgostești de muzica clasică?

Da, absolut.

Și dacă ar trebui să continui lista compozitorilor preferați …

Foarte grea întrebarea, dar îmi place foarte mult să lucrez cu compozitori contemporani pentru că poți să vorbești cu ei și să lucrezi cu ei.

Însă dacă ar trebui să continui lista de mai sus, i-aș pune pe Bach – pentru cât de multe lucruri sunt ascunse în piesele lui și pentru provocările pe care ți le aduc acestea, pentru mine Bach este exact ca viața, te împinge mereu să cauți decizia potrivită, Mozart – pentru că nu se ia niciodată prea în serios și Janáček – pentru că iubea să se distreze și aprecia viața atât cu bune, cât și cu rele și reușea să își transpună viața în muzica pe care o creea. Și apoi mai este Jean Sibelius care nu îți dă toate informațiile pe tavă, ci te provoacă să îți aduci aportul, te provoacă să creezi la rândul tău. Îmi plac compozitorii care îți ridică o problemă pe care te provoacă apoi să o rezolvi, creând.

Ryan Bancroft
Foto: Per Morton

Ai început cu flautul, ai continuat cu trompeta, dar care a fost momentul în care te-ai decis să te îndrepți către dirijorat?

Asta a venit mult mai târziu. Urmăream mereu filmulețe în care apăreau dirijori, personaje care mi se păreau mereu interesante. Dar atât. Nu aveam niciun vis să devin dirijor.

Primul pas a fost în liceu când am dirijat trupa cu care cântam în timpul meciurilor de fotbal american ale echipei noastre. Însă, atunci când aveam 20 de ani, tatăl meu a murit, iar piesa lui preferată era Requiem, al lui Mozart și am simțit că trebuie să fac ceva pentru el. Eram în facultate, studiam trompeta și m-am gândit să fac un spectacol. Am strâns câțiva prieteni care să mă ajute, dar aveam nevoie de un dirijor. Atunci a fost prima dată când am dirijat. Și atunci am simțit că nu sunt deloc bun la asta, iar sentimentul acesta m-a provocat foarte mult.

Mi-am dorit să studiez mai mult, să mă dezvolt, să descopăr. Cu trompeta ajunsesem într-un moment în care nu mai puteam crește prea mult, ajunsesem să mă plafonez. Așa că, momentul acesta a venit perfect în viața mea. Iar sentimentul acela că nu știu ce fac îl am și astăzi. Iar asta mă stimulează să merg mai departe, să caut și mai mult, să mă dezvolt și să progresez.

Cum ajungi dintr-o insulă din vestul Norvegiei unul dintre cei mai mari pianiști din lume? Leif Ove Andsnes: între muzică și liniște

Astăzi ai ajuns să cânți pe cele mai importante scene din lume, dar îți mai amintești primul concert?

Nu mai știu primul concert, dar țin minte concertul care m-a marcat cel mai mult. Eram în timpul unei școli de vară și în al doilea an am reușit să fac parte din orchestră. Toată lumea avea între 13-17 ani și am cântat Simfonia a II-a a lui Gustav Mahler. Faptul că niște puști au avut șansa de a lucra pe o piesă atât de complexă, de profundă și de grea ca aceasta a însemnat extrem de mult pentru mine.

Cine a fost persoana care te-a încurajat cel mai mult în carieră?

În mod clar, familia. Iar alături de ei a fost al doilea profesor de trompetă pe care l-am avut. Este și el dirijor. A fost cel care m-a provocat cel mai mult, care m-a împins să studiez și să mă dezvolt. Și care, atunci când a aflat că vreau să dirijez, m-a ajutat cel mai mult. El a fost, de altfel și cel care m-a îndemnat să îmi aleg școala unde să învăț. Deci, clar lui i-aș datora enorm.

Dar de unde ai moștenit talentul artistic, există cineva în familia ta care a avut acest dar?

Toată lumea din familie iubește muzica, nu doar muzica clasică. Tata iubea jazz-ul. Mama ascultă rock. Iar frații mei sunt fani muzică rap. Iar eu ascult mai multe genuri, însă cu muzica clasică am simțit cea mai mare conexiune. Și sunt singurul care și profesează.

Ryan Bancroft: Pasiunea pentru muzica clasică și direcția în viață mi-a dat-o școala. Acolo am avut foarte multe programe și oportunități care mi-au deschis viața.

Ai avut șansa de-a lungul timpului să înveți în foarte multe țări, din America până în Scoția și acum Olanda, cum a fost acest drum muzical pentru tine? Și ce ai luat din fiecare experiență? 

Cred că parcursul meu profesional a început cu adevărat în facultate. În California am învățat să nu fiu luat prin surprindere de nimic, totul era atât de deschis și creativitatea parcă nu avea nicio limită. Așa că America asta mi-a dat: creativitate.

Apoi am venit în Scoția unde am învățat ce înseamnă să fii independent atât în carieră, cât și în viața de zi cu zi. Aici am învățat dirijoratul, lucrând în primul rând cu trupe de amatori. Am învățat ce înseamnă răbdarea, să fiu structurat și planificat. În Scoția am învățat să fiu adult.

Am ajuns apoi în Olanda, unde am învățat rafinamentul. Cum să spun ce îmi doresc și cum să am autoritatea de a cere asta. Să nu îmi fie frică de abordarea pe care o am și să știu cum să o prezint. Aici am trecut de la lucrul cu trupe de amatori, la cele cu profesioniști, așa că cerințele erau mult mai mari. În Olanda am învățat să fiu eficient, să lucrez cu oameni care aveau o experiență de 10-20 de ani mai mare ca mine și să știu cum să comunic și să îmi impun punctul de vedere.

Ryan Bancroft
Foto: Ben Ealovega

Ce îți place să faci atunci când nu ești pe scenă?

Iubesc cafeaua. Merg la festivaluri de cafea. Cei mai mulți prieteni pe care îi am sunt barista. Nu beau alcool, așa că aceasta este adicția mea. De fiecare dată când merg într-un loc nou, citesc și mă documentez despre locurile unde găsesc specialty coffee.

Și pe lângă asta îmi place să fac sport, să stau cu prietenii mei. Și mă duc la concerte. Poate că unii muzicieni preferă să se declupeze atunci când nu sunt pe scenă, dar mie îmi place să rămân în lumea asta mereu.

Ai un loc preferat, un loc în care te duci mereu pentru a-ți găsi inspirația, creativitatea sau chiar liniștea?

Scoția. Foarte sigur. Aici a fost primul loc pe care l-am descoperit după America, oamenii m-au primit senzațional și eu m-am simțit minunat acolo. Există o conexiune cu locul acesta care mă face să mă simt incredibil.

Dar ce are Scoția atât de special?

Pentru mine totul ține de amintirile pe care le am de acolo și de tot ce am primit din partea Scoției. Acolo am învățat dirijoratul, lucram ca trompetist. Tot acolo m-am îndrăgostit.

Ryan Bancroft: Scoția este acasă pentru mine. Aici este locul în care mă simt cel mai liniștit.

Acum trăiești în Olanda, cât de diferită este lumea de aici față de cea din California?

Oamenii din California se mișcă mult mai lent decât europenii, probabil de la plajă, soare, vremea frumoasă. Americanii sunt mai extroverți decât oamenii de aici, în special decât cei din Olanda.

Preferi una dintre cele două lumi?

Hmmm … e greu de spus. În mod clar eu sunt un extrovert. Atunci când sunt în America sau în Canada îmi place că oamenii vorbesc cu tine pe stradă sau într-un coffee shop. Iar atunci când sunt în Amsterdam, îmi place că oamenii sunt eficienți, loiali și extrem de talentați muzical. Evident că am crescut în California și iubesc interacțiunea umană, am nevoie de afecțiune și de oameni dragi lângă mine. Am învățat stilul nordic european, m-am adaptat, dar am nevoie de afecțiunea și de deschiderea cu care am crescut, așa că profit de ea de fiecare dată când am ocazia.

Și îți dorești să te mai întorci peste ocean sau te-ai îndrăgostit de Europa? Ori poate vrei să ai o viață de nomad care să alerge dintr-un loc muzical în altul 🙂

Cred că am avut multe momente în viață în care mi-am dorit să călătoresc și să sar de pe o scenă pe alta. Acum nu mai vreau deloc lucrul acesta, e foarte obositor pentru mine.

Au fost câteva momente în care mi-am dorit să mă întorc în America, însă acum nu aș mai face asta decât din motive profesionale sau, Doamne Ferește, dacă se întâmplă ceva cu ai mei. În mod clar, în momentul de față cariera mea și viața mea sunt aici.

Ryan Bancroft
Foto: Per Morton

Ryan Bancroft, spune-mi ce înseamnă pentru tine muzica clasică?

O gândire profundă, creativitate. O muzică ce nu îți dă totul pe tavă, ci o să te provoace să gândești, să meditezi și să îți aduci propria contribuție la înțelegerea și, de ce nu, la interpretarea ei.

Pentru mine este incredibil cum zeci de oameni se urcă pe scenă pentru a cânta toți aceeași piesă și pentru a oferi, măcar pentru un timp, libertate. Este un moment special în care zeci-sute de oameni se conectează și primesc în dar libertate sau iubire. Totul este despre legătura care se creează între acei oameni, iar frumusețea acelui moment este dată de faptul că fiecare dintre ei are propria perceție și înțelegere a acelui moment.

Și cu toate astea, ne confruntăm cu problema convingerii tinerilor să vină și să ia contact cu muzica clasică. Tu cum i-ai convinge să o asculte?

Muzica clasică nu este diferită de pop sau jazz ori rock. Eu ascult o grămadă de alte genuri, nu doar muzică clasică. Așa că, tuturor celor care percep muzica clasică doar ca pe operă sau ca pe ceva care este mai presus de ei, le spun că nu este deloc așa.

Ryan Bancroft: Toți compozitorii au scris pentru că au avut ceva de transmis. Așa au făcut-o Nina Simone sau Joni Mitchell. La fel a făcut-o Mozart și tot așa o face acum Taylor Swift. Toți vor să le vorbească oamenilor despre ceva.

Ce vreau să spun este că muzica clasică înseamnă, la fel ca toate celelalte, să intri în contact cu o lume și o poveste. Poate că durează mai mult să transmiți un mesaj în această formă. Însă, dacă nu rămâi deschis la această lume, vei închide o poartă către o lume care, cine știe, poate mai târziu te va fermeca.

Gândește-te că atunci când ești mic refuzi să mănânci o anumită legumă, dar mai târziu, o descoperi și nu te mai saturi de ea. Cine știe, poate așa ți se va întâmpla și cu muzica clasică. Așa că ar fi bine să nu închizi această poartă și să rămâi deschis să faci cunoștință cu această lume.

Și ultima întrebare, dacă ai putea avea un concert oriunde în lume, cu orice orchestră și cântând orice. Ce ai alege? Cum ar arăta concertul ideal pentru Ryan Bancroft?

Oooooof … cea mai grea întrebare de până acum. Aș alege o orchestră care să fie deschisă la orice idee idee, oricât de nebunească ar fi. O orchestră care să știe să lucreze împreună.

Apoi, aș alege probabil Walt Disney Concert Hall, în Los Angeles, pentru că am crescut acolo și mi-am dorit mereu să am un spectacol acolo.

Și, în cele din urmă, cred că aș alege să fac un spectacol în care să integrez muzică semnată de extrem de multă lume: de la compozitori contemporani, la numele uriașe din muzica clasică, de la compozitori de culoare, la muzică semnată de femei. Un spectacol despre libertate, muzică bună, diversitate.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO