Scooter va cânta la Neversea! Ce alţi artişti mai sunt confirmaţi? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Scooter va cânta la Neversea! Ce alţi artişti mai sunt confirmaţi?

Pentru prima dată va cânta la Neversea şi trupa irlandeză The Script, una din trupele preferate ale Reginei Elisabeta a Marii Britanii, care va face să răsune pe scena principală a festivalului piese precum ”Hall of fame”, ”Superheroes”, ”The man who can’t be moved”.
Share this article

Aţi dansat, cel puţin o dată, pe ritmurile lor nebune de dance, le-aţi fredonat refrenurile în timp ce săreaţi pe nisipul fierbite sau în timp ce eraţi la volan. Căci germanii de la Scooter se auzeau peste tot, cel puţin în anii ’90, la tv, la radio, în cluburi, pe plajă. Îi puteţi auzi şi acum, live, la cea de-a doua ediţie a festivalului de muzică Nerversea, ce va avea loc între 5 şi 8 iulie pe o plajă din Constanţa (numele plajei urmează să fie anunţat). Va fi acolo, special pentru voi, solistul H.P. Baxxter şi ceilalţi membri actuali ai trupei, Phil Speiser şi Michael Simon, care vor cânta, în premieră la Neversea, hituri pentru care sunt cunoscuţi în întreaga lume: „Hyper Hyper”, „Move Your Ass!”, „How Much Is The Fish?”, „Ramp! (The Logical Song)”, „Weekend”, „Maria (I Like It Loud)”, ”Nessaja”.

Pentru prima dată vor cânta la Neversea şi The Script, una din trupele preferate ale Reginei Elisabeta a Marii Britanii, care va face să răsune pe scena principală a festivalului piese precum ”Hall of fame”, ”Superheroes”, ”The man who can’t be moved”.

Vor fi şi artişti pe care i-aţi văzut, cel mai probabil, la festivalul Untold de la Cluj-Napoca, aşa cum este britanicul John Newman, care, la doar 27 de ani are mai multe piese number one în topurile britanice (”Love me again”, ”Blame”, ”Give me your love”).

Vor mai fi prezenţi şi Redfoo (Stefan Kendal Gordy, component al trupei LMFAO), dj, producător şi rapper cunoscut fanilor pentru melodiile „Party Rock Anthem” şi „I’m sexxy and I know it”; dj-ii suedezii Axwell & Ingrosso şi Steve Angello, care vin pentru prima dată la Neversea. Nu vor lipsi nici artişti un pic mai misterioşi, aşa cum este un Dj de 20 de ani, din Norvegia, care se ascunde mai mereu în spatele unei măşti negre şi care are deja mai multe hituri cu sute de milioane de vizualizări pe youtube, cum ar fi ”Faded” şi ”Never Forget You”.

Printre primii artişti anunţaţi la Neversea se regăsesc şi Hardwell, W&W, Sunnery James& Ryan Marciano, Nina Kraviz, Jamie Jones, Dub Fx, Camo & Krooked, Chase & Status, Modestep, Noisia şi Pendulum.

Începând cu 8 martie, preţul abonamentelor pentru cele patru zile de festival este 449 de lei plus taxe (după cum anunţă organizatorii), acestea putând fi achiziţionate de pe siteul Neversea, în timp ce abonamentele VIP sunt şi ele disponibile, la preţul de 900 de lei plus taxe.

 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora