„Secretul Fericirii” în versiunea lui Vlad Zamfirescu - LIFE.ro
Mergi la conținut

„Secretul Fericirii” în versiunea lui Vlad Zamfirescu

Actorul Vlad Zamfirescu îşi face debutul regizoral cu filmul „Secretul Fericirii”.
Share this article

Actorul Vlad Zamfirescu îşi face debutul regizoral cu filmul „Secretul Fericirii”.

După un scenariu scris de Alexandru Popa, filmul urmăreşte doi prieteni care descoperă că fericirea unuia depinde de nefericirea celuilalt. Din distribuţie fac parte Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu şi Theo Marton.

Traseul scenariul este unul inedit: în timpul repetiţiilor pentru film, în Bucureşti, care au durat peste 2 luni, autorii filmului au constatat că scenariul este foarte potrivit şi ca piesa de teatru. Astfel că, imediat după ce s-au terminat filmările, în 2015, Vlad Zamfirescu a pus în scena piesa la Godot Cafe.

De ce a ales să regizeze acest scenariu, Vlad Zamfirescu explică: „pentru că, dacă eşti viu, o poveste bună nu te lasă indiferent. Am citit scenariul, mi-a plăcut, am ştiut că trebuie să fac un film. Să spun povestea. E simplu. Când ţi se întâmplă ceva puternic, important, arzi să spui, să dai mai departe. Am citit scenariul, l-am dat şi altora să-l citească, am strâns o echipă de actori excepţionali, am avut norocul unui producător care a crezut în proiectul asta, de la prima lectură, am făcut zeci de repetiţii, poate sute, – cred că ştiu pe de rost peste 90% din întreg textul – şi totuşi nu încetez să mă mir de simplitatea, forţa şi adevărul „întâmplărilor” din Secretul fericirii”.

Acţiunea filmului se desfăşoară într-o seară, între prieteni, acasă la Tom (Vlad Zamfirescu), care îşi împinge soţia, Ana (Irina Velcescu), şi prietenul cel mai bun, David (Theo Marton), în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite. Construcţia, atent gradată, mizează pe umor, replici simple şi adevăruri incomode. Deci provocatoare.

Secretul Fericirii nu este un clişeu, este un film de comedie cu totul surprinzător a cărui poveste m-a cucerit, de la prima lectură a scenariului. Promitem o comedie cu multe răsturnări de situaţie care va ţine spectatorii cu sufletul la gură. O comedie pe care publicul o va savura, până la final şi la care nu va apuca să îşi verifice telefonul, paginile de Facebook sau Instagram”, explică producătorul Cristina Dobriţoiu.

Filmul, regizat de Vlad Zamfirescu, a fost prezentat în premieră mondială la TIFF 2018 (Selecţie oficială, secţiunea Zilele filmului românesc, clasat pe locul 2 în preferinţele publicului, după „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, 2017) şi a fost declarat câştigător la mai multe festivaluri internaţionale de film, după cum urmează: Los Angeles Film Awards, SUA, 2018 (Best Duo: Vlad Zamfirescu & Theo Marton; Honorable Mention: Narrative Feature), Virgin Spring Cinefest, India, 2018 (Silver Award: Best Debut: Vlad Zamfirescu), Burgas International Film Festival, Bulgaria, 2018 (Selectat în competiţia oficială, cu proiecţie specială pe 23.07.2018). În luna iulie „Secretul Fericirii” a fost selectat în Competiţia de Lungmetraj a Festivalului ANONIMUL IFF 2018.

 „Secretul fericirii” este o producţie Movie Production Entertainment, iar producător este Cristina Dobriţoiu.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora