Sfârşitul lumii, la Teatrul Odeon - LIFE.ro
Mergi la conținut

Sfârşitul lumii, la Teatrul Odeon

Spectacolul de dans contemporan DORIAN revine în această toamnă cu 3 reprezentaţii la Teatrul Odeon,
Share this article

Spectacolul de dans contemporan DORIAN revine în această toamnă cu 3 reprezentaţii la Teatrul Odeon, prima dintre ele programată pe 30 septembrie, iar apoi, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, unde spectacolul face parte din selecţia oficială, pe 22 şi 23 octombrie.

Produs de Asociaţia Culturală Control N, spectacolul DORIAN pleacă de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică şi de imposibil de ocolit: sfârşitul lumii va veni în 24 de ore. Spectacolul îl urmăreşte pe Dorian, un bărbat care îşi trăieşte viaţa singuratică de zi cu zi între biroul său dintr-o corporaţie şi pereţii apartamentului său. Pe 5 octombrie 2016, la ora 8:00, află că în 24 de ore va veni sfârşitul lumii. Hotărăşte să îşi trăiască ultimele momente de viaţă închis în apartamentul său, trecând de la rutină la panică şi ajungând până la linişte şi acceptare – acceptarea unui trecut complicat, un prezent incert şi un viitor apocaliptic. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Jocul creat între mişcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului şi imaginile surprinse în proiecţiile video va duce către descoperirea trecutului şi prezentului din viaţa lui Dorian.

DORIAN este construit în jurul unui singur actor-dansator: George Albert Costea.

În data de 14 octombrie DORIAN porneşte în turneul naţional şi poate fi văzut, în lunile octombrie şi noiembrie, pe scenele teatrelor din Buzău, Cluj, Târgu Mureş şi Sibiu.

Oana Răsuceanu semnează conceptul, regia şi coregrafia spectacolului, regizorul Iulia Rugină, alături de Adrian Câmpean, Dan Adrian Ionescu şi Mizdan, proiecţiile multimedia, iar Mihai Dobre semnează muzica originală a spectacolului.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora