Pentru câteva zile, străzile din București iau locul sălilor de spectacole.
Dacă un spectacol de muzică este ceea ce îți aduce liniște după o zi agitată, am o veste bună. La sfârșitul săptămânii, pe mai multe străzi din Floreasca, vor răsuna acorduri ale unor celebre opere clasice.
În weekend are loc Sound District Floreasca
În weekendul 11-12 septembrie, cartierul Floreasca se transformă într-o sală uriașă de concert în aer liber. Pe străzile care poartă numele unor muzicieni, dar și în Parcul Verdi, vor avea loc concerte de muzică alternativă, clasică, dar și jazz, ca parte a festivalului Sound District Floreasca.
Fiecare stradă va reprezenta un district, iar fiecare district va avea o atmosferă diferită, inspirată din opera muzicală a artistului după care a fost denumit.
Printre numele de pe afiș se numără artiștii Operei Națională București, Irina Sârbu, Orchestra SoNoRo Strings, violonistul Alexandru Tomescu și trupa Robin and the Backstabbers.

Sound District Floreasca, mai mult decât muzică clasică
Dacă vrei să faci primii pași în aprofundarea muzicii clasice, Sound District Floreasca este un bun punct de pornire. Nu doar că poți asculta unele dintre capodoperele genului într-un context mai puțin formal, ba chiar familiar, dar decorul și instalațiile interactive fac ca experiența să fie mai mult decât un concert de operă.
Mai mult, în cadrul festivalului există și o zonă gastronomică, cu preparate inspirate din bucătăriile germane, austriece, italiene și franceze.
„Ne-am dorit ca Sound District Floreasca să fie mai mult decât un festival. Vrem să fie un moment în care oamenii ies din case, se întâlnesc, descoperă artiști foarte diferiți și trăiesc cultura într-un mod firesc, aproape de viața de zi cu zi”, declară Raluca Fișer, organizator Sound District Floreasca.

Intrarea este gratuită, iar locul ți-l poți rezerva de pe site-ul oficial al festivalului: sound-district.ro.
Foto principală: Ingram / Profimedia