Într-o lume în care se spune și se arată tot, poate părea dubios să păstrezi ceva doar pentru tine. Iată de ce merită să fii puțin „suspectă”.
Deja de la 30 de ani nu mai intrăm într-o nouă relație doar cu o valiză de haine, ci cu o garderobă întreagă: rochiile sub care ni s-au zbătut fluturii din stomac, puloverele îmbibate în nostalgie, kimonourile în care ne-am retras să ne regăsim puterea, pantofii care ne-au dus peste tot unde ne-a chemat inima. Aducem cu noi o arhivă sentimentală completă.
Unele experiențe ne-au ajutat să înțelegem ce ne dorim de la un partener, iar altele ne-au făcut să privim cu suspiciune lucruri care, în circumstanțe diferite, ar fi trecut neobservate.
Suntem tentate să-i povestim actualului partener tot ce am trăit, în speranța că, dacă ne cunoaște trecutul, va ști cum să aibă grijă de viitorul nostru împreună. Dar chiar are de câștigat noua relație de pe urma fostelor iubiri?
Uneori, explicațiile sunt utile. Alteori, ne putem aștepta ca cel de lângă noi să achite niște datorii emoționale care nu-i aparțin. Oana Michael, psiholog clinician și psihoterapeut, ne ajută să facem diferența între cele două situații.
Nu ești datoare cu toate detaliile și nici îndreptățită să le ceri
La începutul relației, întrebările despre foști sunt inevitabile: Cât timp ați fost împreună? De ce v-ați despărțit? Dar cine a luat decizia? Ați păstrat legătura? După curiozitățile generale se pot deschide însă și uși către zone mult mai intime ale relațiilor din trecut: performanțe și preferințe sexuale, vulnerabilități împărtășite în privat, bilanțul cadourilor.
Tendința de a cere compulsiv detalii despre relațiile anterioare ale partenerului poate proveni din nevoia de control
Avem tendința să asociem disponibilitatea de a povesti orice cu sinceritatea și reținerea cu intenția de a ascunde ceva. Dar apropierea emoțională nu presupune acces nelimitat la trecutul celuilalt. „Nu tot ceea ce am trăit sau simţit trebuie verbalizat. Sinceritatea totală este o iluzie şi a o pretinde poate fi semnul unui sine imatur emoțional. Apropierea în cuplu nu înseamnă să ştim totul despre celălalt, ci tocmai – să putem tolera că partenerul rămâne o persoană separată, cu un trecut şi o lume interioară proprii”, explică psihologul.
Nu trebuie să răspunzi la orice întrebări doar pentru că ți-au fost adresate și nici să le pui pe toate doar pentru că ai ocazia.
• Poți vorbi deschis despre motivele pentru care s-a încheiat o relație fără să reconstitui replicile umilitoare și poți recunoaște că ai trecut prin episoade dureroase fără să dezvălui detalii intime despre fostul partener.
• Dacă afli cât se poate de multe despre fosta iubită a partenerului tău nu înseamnă că vei putea preveni orice situație neplăcută dintre voi, ci poți să cazi în capcana comparațiilor constante dintre voi două, analizând și interpretând excesiv informațiile pe care le deții. Psihologul dezvăluie că tendința de a cere compulsiv detalii despre relațiile anterioare ale partenerului poate proveni din anxietate și din nevoia de control.
• Există însă și lucruri care trebuie împărtășite de ambele părți, când trecutul are un cuvânt de spus în prezent: un divorț neterminat, un credit comun, un copil crescut împreună, o continuare a relației sub umbrela amiciției.
Prietena mea, Adelina, a simțit o eliberare atunci când și-a schimbat abordarea în discuțiile despre experiențele trăite:
„Înainte, îi prezentam unui nou iubit parcursul complet al fostelor relații, cu toate notele, anexele și probele la dosar. În actuala relație s-a întâmplat ceva diferit. Am petrecut o noapte întreagă povestindu-ne viețile, din copilărie până în prezent, și mi-am dat seama că, pentru prima dată, n-am mai simțit nevoia să redau portretele detaliate ale bărbaților cu care am fost. Am vorbit, în schimb, despre mine copil, despre prostiile, dar și minunățiile pe care le-am făcut, despre visurile la care am renunțat pe parcurs și cele care mă animă acum.”
Povestește ce ai învățat, nu doar ce ți s-a întâmplat
Să presupunem că într-o relație anterioară ai petrecut ani întregi încercând să afli ce gândește partenerul tău, din cauză că evita discuțiile dificile, se retrăgea după fiecare conflict și revenea câteva zile mai târziu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum, comunicarea deschisă este una dintre principalele tale așteptări. Cum procedezi?
Nu este atât de important să-i explicăm partenerului cum ne-au afectat fostele relații
A) Îi povestești noului partener toate episoadele în care fostul te-a ignorat, ce mesaje îi trimiteai și cum te-ai simțit de fiecare dată.
B) Îi spui că pentru tine este important să discutați despre probleme atunci când apar și că ai vrea să știi dacă îi trebuie mai mult timp înainte să continue o conversație.
• În prima variantă, îi prezinți un caz. Dar „nu este atât de important să-i explicăm partenerului cum ne-au afectat fostele relații, pentru că încercările acestuia de reasigurare pot hrăni o «gură» care nu se satură niciodată, creând o dinamică ce poate deveni extenuantă”, punctează Oana Michael.
• În a doua variantă, îi dezvălui care sunt nevoile tale. Până la urmă, scopul nu este să-i oferi noului iubit instrucțiuni despre cum să nu semene cu precedentul, ci să construiți împreună propriul mod de a fi într-o relație. „Poate cea mai importantă abilitate – completează psihologul – este aceea de a-i permite partenerului actual să fie o persoană diferită de cele pe care le-am cunoscut înainte, fără să îi atribuim inconștient roluri deja scrise în istoria noastră relațională.”
Partenerul tău nu trebuie să treacă testele pe care fostul le-a picat
Ioana mi-a povestit cum s-a ivit prima ceartă cu actualul ei soț:
„Trecuseră două ore de când îi trimisesem un mesaj și nothing, nada, rien de rien. Ok, știam că era la serviciu și nu aveam neapărat un motiv concret să cred că s-ar fi întâmplat ceva neobișnuit. Totuși, mă chinuia teama că mă evită, că și-a pierdut interesul sau că ascunde ceva, și, cum eram la început de tot, m-am gândit să tai răul de la rădăcină, așa că i-am mai dat un mesaj. Unul plin de furie. M-a sunat imediat – avusese o ședință – dar l-am răspuns cu o ploaie de reproșuri”.
Oana Michael descrie astfel de cazuri în care intensitatea reacţiei sau emoției depășește cu mult gravitatea faptului prezent: „Este foarte posibil să reacţionăm de fapt la ceva din trecut. De exemplu, dacă un apel nepreluat sau un mesaj la care ni se răspunde cu întârziere provoacă panică sau furie extremă, de cele mai multe ori nu reacționăm doar la situația actuală, ci şi la abandonul din trecut.”
Exact asta i s-a întâmplat Ioanei: cât timp aștepta ca iubitul să-i răspundă la mesaj, creierul ei a derulat un scenariu dureros. Fostul ei devenise atât de dedicat carierei – ore suplimentare, plecări tot mai dese, stres, oboseală – încât pentru viața de cuplu nu-i mai rămânea nici măcar pauza de masă. Într-adevăr, omul chiar muncea mult, doar că la relația pe care și-o construise în paralel cu o colegă de serviciu.
„Trecutul nu este niciodată cu adevărat în trecut. Înclinația de a aduce foștii în discuție sau de a reacționa disproporționat reprezintă adesea o «compulsie la repetiție». Încercăm inconștient să rezolvăm o rană veche cu un partener nou”, explică psihologul.
Nu folosi experiențele anterioare ca argumente valide într-un conflict prezent. Încearcă să separi faptele de interpretări și să conștientizezi dacă ai motive reale de îngrijorare sau pur și simplu retrăiești o poveste familiară.
Dacă noul partener e cel mai bun, de ce rămâne în competiție cu fostul?
„Cu tine mă simt în sfârșit apreciată.”
„Tu mă asculți întotdeauna, fostul meu nu era-n stare să poarte o conversație serioasă.”
„N-am avut niciodată un iubit atât de atent!”
Aceste complimente generoase sunt menite să-l declare mereu câștigător pe actualul iubit, deci ce-ar putea fi greșit?
Psihologul Oana Michael ne oferă o perspectivă neașteptată: „Chiar și comparațiile pozitive sunt riscante. Ele îi semnalează partenerului că fantoma fostului este încă prezentă și că este evaluat pe baza unui istoric, nu pentru cine este el în mod absolut.”
Distribuind rolurile de superhero și de villain ne bucurăm de confortul unor concluzii definitive, dar ne privăm de șansa de a ne înțelege propriile alegeri, reacții și greșeli: „Această împărțire între «fostul rău» și «actualul bun» ne poate proteja temporar de anxietate, dar ne împiedică să vedem oamenii în complexitatea lor şi mai ales propria contribuţie la dinamicile cuplurilor din care facem parte”.
Sigur, nimic mai adevărat decât că noul partener merită să fie protagonistul propriei povești. Nu-l provoca să dea audiții pentru versiunea îmbunătățită a unui rol pe care l-a jucat deja altcineva. Dar nu uita că și tu ai dreptul la o evoluție de personaj. Abia atunci când ieși din rolul pe care ți l-au atribuit relațiile trecute poți începe să scrii o poveste nouă.
La finalul acestui articol, am rămas cu o dilemă – temă pentru acasă: câte dintre experiențele din trecut pe care simt nevoia să le povestesc sunt lecții de viață și câte sunt capitole pe care n-am reușit să le închid încă?
