Teroare! Un vlogger român, blocat în zăpadă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Teroare! Un vlogger român, blocat în zăpadă

Zmenta a avut parte de curând de teroarea vieţii lui. A fost prins între gheţuri, fără posibilitatea de a se salva. Vloggerul a rămas blocat în zăpezi, fără semnal la telefon, fără ţipenie de om în jur, îngheţat bocnă, găsind în zăpadă doar un rucsac ciudat, al cărui conţinut i-a sporit teama (tipic româneşti, obiectele, o să vedeţi în video). Descoperă toate aventurile prin care a trecut Zmenta.
Share this article

Zmenta a avut parte de curând de teroarea vieţii lui. A fost prins între gheţuri, fără posibilitatea de a se salva. Vloggerul a rămas blocat în zăpezi, fără semnal la telefon, fără ţipenie de om în jur, îngheţat bocnă, găsind în zăpadă doar un rucsac ciudat, al cărui conţinut i-a sporit teama (tipic româneşti, obiectele, o să vedeţi în video).

Descoperă toate aventurile prin care a trecut Zmenta urmărind clipul video de mai jos:

Iar acum să vă spunem adevărata poveste: Zmenta nu joacă în niciun serial şi nici nu a rămas blocat pe vreun tărâm necunoscut. A vrut doar să experimenteze aventurile fascinante de care vor avea parte membrii echipajului Marinei Regale Britanice, în noul serial produs de Ridley Scott, „The Terror”.

Serialul se concentrează pe fapte reale, spunând povestea expediţiei din 1845 – 1848 într-un teritoriu încă neexplorat. Scopul celor 129 de marinari şi ofiţeri era să descopere Pasajul de Nord-Vest (calea de acces din Oceanul Arctic spre Pacific, de-a lungul coastei nordice a Americii de Nord).

Călătoria nu este deloc una feerică. Vremea este îngrozitoare. Resursele sunt limitate. Iar speranţa, încrederea, răbdarea şi energia echipajului sunt aproape de final. „The Terror” se centrează pe un grup de bărbaţi îngheţaţi, izolaţi şi blocaţi la capătul Pământului. Disperaţi pentru a supravieţui, aceştia nu se luptă doar cu natura potrivnică, ci şi între ei. Şi asta pentru că, în aceste condiţii vitrege, toate gândirile negativo-agresive ies la iveală.

Serialul se bazează pe cartea omonimă semnată de americanul Dan Simmons, care vorbeşte despre expediţia Căpitanului John Franklin, în cadrul căreia vasele HMS Erebus şi HMS Terror au dispărut în regiunea arctică.

Creat de David Kajganich şi regizat de Edward Berger, Tim Mielants şi Sergio Mimica-Gezzan, „The Terror” are 10 episoade, care debutează pe AMC pe 26 martie. Iar actorii din distribuţie au nume sonore pentru fanii serialelor de calitate.

Pe Jared Harris sigur îl ştiţi din „The Crown” (a jucat acolo rolul Regelui George al VI-lea), din „The Expanse” (Anderson Dawes), din „Mad Men” (Lane Pryce) sau din „Fringe” (David Robert Jones). Aici joacă rolul lui Francis Crozier, căpitanul vasului HMS Terror şi adjunctul comandantului expediţiei (Sir John Franklin).

Îl mai avem pe Ciarán Hinds pe care îl ştiţi din „Urzeala tronurilor” (Mance Rayder, conducătorul oamenilor liberi de peste zid) sau din „Political Animals” (preşedintele Bud Hammod), serial în care a jucat alături de Sebastian Stan. Aici joacă rolul lui Sir John Franklin, căpitanul vasului HMS Erebus şi comandantul expediţiei, un lider cu experienţă, al cărui trecut ascunde ceva păcate făcute în rândurile Marinei Regale.

De asemenea, în serial mai joacă Tobias Menzies (adjunctul de pe HMS Erebus, James Fitzjames, o tânără speranţă a Marinei Regale Britanice) din „Străina”, Nive Nielsen („Lady Silence”, aşa cum este poreclită de bărbaţii din expediţie, fiica unui şaman din zona arctică unde locuieşte populaţia Netsilik), Matthew McHulty (Edward Little, prim locotenent pe HMS Terror), Paul Ready (în rolul doctorului Henry Goodsir) sau Adam Nagaitis (în rolul lui Cornelius Hickey).

Primele două episoade din thriller vor fi difuzate pe AMC concomitent cu lansarea în SUA, în noaptea de 26 spre 27 martie, la ora 04:00, fără a fi subtitrate. Ulterior, episoadele pot fi văzute, în reluare şi cu subtitrare, joi (29 martie), de la ora 22:00. Fiecare nou episod – din totalul de 10 – va fi programat apoi joia, la aceeaşi oră, în exclusivitate la AMC.

Se anunţă o perioadă plină de seriale foarte faine. Vezi ce seriale (re)încep în curând.

Şi nu uita, „Fear the Walking Dead” se întoarce pe AMC cu sezonul 4, din 16 aprilie, de la 22:00, cu aşteptatul crossover al lui Morgan Jones (Lennie James) din „The Walking Dead”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora