The Rolling Stones lansează un album surprinzător - LIFE.ro
Mergi la conținut

The Rolling Stones lansează un album surprinzător

Albumul este, practic, povestea succesului pe care l-au cunoscut cei cinci The Rolling Stones în anii ’60, “On Air” începând cu scrisoarea primită de BBC de la Brian Jones (fondatorul şi liderul iniţial al trupei) în 1963, prin care solicita politicos o audiţie pentru “The Rollin’ Stones Rhythm and Blues Band”, şi încheindu-se cu povestea unuia dintre cele mai bune album ale lor, “Let It Bleed”, din 1969.
Share this article

Aceasta este Stones la momentul în care a început totul, când membrii trupei cântau muzica pe care o iubeau – blues, R&B şi chiar country”, scriu, pe pagina lor de Fecebook, britanicii de la The Rollig Stornes făcând referire la cel mai proaspăt album al lor, “On Air”, pe care-l vor lansa pe 1 decembrie.

Albumul este, practic, povestea succesului pe care l-au cunoscut cei cinci The Rolling Stones în anii ’60, “On Air” începând cu scrisoarea primită de BBC de la Brian Jones (fondatorul şi liderul iniţial al trupei) în 1963, prin care solicita politicos o audiţie pentru “The Rollin’ Stones Rhythm and Blues Band”, şi încheindu-se cu povestea unuia dintre cele mai bune album ale lor, “Let It Bleed”, din 1969.

Pe albumul „On Air” se regăsesc mai multe înregistrări BBC care vor crea o perspectivă unică asupra primilor ani de existenţă a acestei trupe, ce a luat fiinţă la Londra, în 1962. Formată în prezent din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară), The Rollig Stornes – care a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989 – a lansat până acum 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Conform trupei, fiecare piesă înregistrată pe albumul “On Air” a fost restaurată prin tehnica „Audio Source Separation”. Albumul este disponibil pentru pre-comandă în diverse formate, inclusiv vinil în ediţie deluxe. Găsiţi detalii pe rollingstones.com.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora