Căutare

Share this article

Studenții de la Facultatea de Construcții au format o asociație non profit ce zilele acestea se dedică celor mai vulnerabili dintre noi, acelui segment de populație care chiar are nevoie ca cineva să-i întindă o mână. Sunt foarte mulți bătrâni cărora le este recomandat să nu mai iasă din casă deoarece ei sunt cei mai expuși riscului de îmbolnăvire cu noul tip de Coronavirus, dar care nu au pe nimeni să aibă grijă de ei. Sunt acei bătrâni ai căror copii sunt plecați din țară sau care sunt izolați la rândul lor în alte orașe ale țării. Sau sunt aceia care pur și simplu nu au pe nimeni. Pentru ei, studenții de la Construcții fac zilnic cumpărături de alimente și medicamente și le lasă în fața ușii.

Camil Dorofte este persoana responsabilă din punct de vedere juridic de această asociație, cea a studenților de la Construcții, un tânăr care de la 13 ani a învățat ce este voluntariatul și căruia faptele bune îi dau motive ca să nu plece din țară. L-am căutat cu jenă duminică dimineața, gândindu-mă că poate numai de mine nu mai are timp, însă fiind o zi mai lejeră din punct de vedere al comenzilor, și-a rupt o oră din puținul lui timp liber și mi-a povestit cum i-a venit această idee și cum, împreună cu colegii lui, a reușit să pună pe picioare un proiect ce în numai trei săptămâni a reușit să deservească persoanele vulnerabile din aproape toată țara. Așa am învățat încă o dată că e nevoie de voință și determinare pentru a reuși acolo unde statul este depășit. Și noi putem ajuta!

Camil Dorofte

Voi lucrați la foc continuu indiferent de ziua săptămânii?

Da, însă azi, duminică, e mai liber fiindcă persoanele mai în vârstă nu au conștientizat că noi lucrăm și în weekend. Și ieri ne-au sunat ți ne-au întrebat dacă lucrăm. În weekend apelează doar persoanele care au mai apelat și altă dată în weekend și știu că facem asta full time.

Voluntariat full time…

Da.

Cine sunteți voi?

Eu sunt Camil Dorofte și am pornit acest proiect prin Asociația Studenților la Construcții, o organizație pe care am reconstruit-o în urmă cu 3-4 ani. E un proiect pe perioada aceasta pe care îl fac împreună cu colegii.

Citește și:

#Life in The Time of COVID-19: Moartea, eroii și solidaritatea

Cum v-a venit ideea?

Eram în piață la Obor, pe 9 sau 10 martie, să ne cumpărăm cele necesare măcar pentru o săptămână. Ce ne-a șocat a fost că erau foarte multe persoane în vârstă, una lângă alta. Era foarte multe persoane de peste 65 de ani și știind că persoanele acestea, în proporție de peste 80% dezvoltă complicații la o eventuală contaminare, ne-a venit această idee. Ne-am dat seama că aceste persoane au nevoie de cumpărături ca să nu mai fie nevoite să iasă din casă. Știind că noi, tinerii avem rata de complicații mult mai mică, asta a fost soluția logică.

Dar pe 9, 10 martie când v-a venit vouă ideea asta, noi aveam vreo 10 cazuri de Coronavirus în România…

Da, dar toți suntem ingineri și din ianuarie, de când a început această criză urmărim statisticile și curbele de evoluție. Era o chestie matematic iminentă să ajungem la acest lucru. Din fericire nu am fost precum Italia. Știind capacitățile sanitare de la noi și nu numai sanitare – noi fiind în construcții colaborăm foarte bine cu tot departamentul de situații de urgență – știm care sunt resursele reale și ce haos e în administrație, așa că fără implicare civică nu avem nici o șansă să trecem cu bine peste această criză.

Voi sunteți toți studenți?

Da, suntem toți studenți, însă proiectul inițial s-a dezvoltat și avem și tineri voluntari care sunt antreprenori – de exemplu, în Timișoara a pornit de la niște prieteni care sunt antreprenori și atunci l-am marchetat ca „Antreprenorii din Timișoara livrează”. Am extins apoi proiectul în toată țara sub numele de „Voluntarii livrează”. În București e cunoscut ca „Studenții livrează”.

Lucrând în partea de project management noi punem întâi totul pe foaie ca să vedem dacă proiectul e scalabil, posibil, la ce riscuri ne expunem și de ce resurse avem nevoie. A fost de la început intenția de a dezvolta foarte rapid proiectul și de a lega niște nuclee în toate orașele țării.

La început a avut și componenta de conștientizare socială. Eram cam singurii îmbrăcați în combinezoane de protecție în magazine și când ne vedeau oamenii treceau și printr-un grad de conștientizare că „nu s-or îmbrăca băieții aceștia degeaba în combinezoane”.

În foarte scurt timp proiectul a crescut în mod organic. Noi nu am dat nici un comunicat de presă, a fost preluat foarte masiv de mediile de informare iar acum avem o activitate intensă ce numără sute de comenzi. I s-au alăturat parteneri fără să-i contactăm noi, noi nu am făcut nimic din ce trebuie făcut atunci când se organizează un proiect în vremuri normale. Noi am făcut totul invers, am pornit inițiativa, iar resursele le-am atras pe parcurs.

Studenții de la Construcții la ușa uneia dintre „clientele” lor

La ce număr de voluntari implicați ați ajuns în toată țara?

Sunt peste 200 de voluntari în bazele noastre de date care fac livrări. Aici sunt două mențiuni: Sunt vreo 80 de voluntari care fac livrări înainte sau după serviciu, doar câteva ore pe zi, dar avem și voluntari care azi au prima zi liberă. Avem 12 colegi care, de când a început acest proiect au stat câte 10-12 ore pe zi pe teren.

Și ce orașe acoperiți?

București și Voluntari, iar în caz de necesitate și mai departe, Timișoara (acolo e o echipă foarte masivă care livrează și în împrejurimile orașului), apoi Târgoviște, Caracal, Slatina, Buzău, suntem în Cluj în parteneriat cu organizația studenților de la Medicină, mai suntem în Botoșani, la Brașov (dar aici e management local în proporție de 80%), Constanța – dar e o echipă destul de mică. La Constanța încercăm să nu promovăm foarte tare acțiunea pentru că acolo au venit foarte mulți din străinătate și sunt în izolare sau carantină, iar noi încercăm să ne protejăm cât mai mult voluntarii. Primăria după ce a văzut că noi facem livrări a început să dea numărul nostru către serviciile sociale și primim comenzi chiar și din spitale. Așa că am băgat o regulă clară în protocolul nostru, aceea că noi nu intrăm în spitale și în cabinete medicale. Apar și situații de genul acesta fiindcă statul nu face față și nu are resurse. De exemplu, acum trei zile am renunțat la combinezoane fiindcă după ce am văzut în presă că medicii și le confecționează din saci de gunoi, ne-am propus să nu mai scoatem de pe piață nici un combinezon. Nouă ne-a fost destul de ușor să face rost de combinezoane pentru că lucram în industria de construcții. Ușor între ghilimele deoarece am pierdut ore întregi să le comandăm. E o criză foarte mare și am decis să nu mai luăm combinezoane, dar suntem foarte conștienți de riscul la care ne expunem. Va exista probabil un moment T când un voluntar va fi contaminat, așa că ținem itinerarii foarte stricte pentru a ști unde a fost voluntarul în fiecare moment al zilei.

Dar cum vă puteți organiza atât de bine, aveți un sistem informatic?

Nici unul dintre noi nu a făcut partea de call center sau livrări, nu aveam know how, dar știind să manageriem sisteme și echipe. La început părea haos, dar noi funcționam foarte bine cu partea din spate. Nu am pornit cu centrală telefonică cum ar fi fost normal ci cu un sistem basic. Știam că ne va trebui un sistem informatic pe parcurs, dar am început de la niște telefoane, grupuri de WhatsApp și Facebook. Noi având mai mulți colegi în construcții, cu bune cunoștințe de IT, în trei zile am avut un sistem pe care îl folosim și acum.

Studenții de la Construcții căutând adresa de livrare

Noi preluăm apeluri telefonice pe numerele noastre personale – am dat mai multe numere pe fiecare județ – comanda rămâne în grupul de WhatsApp, pe Facebook și apare și pe hartă cu toate datele. Comanda are un pin negru ca să se știe că nu a fost preluată de nimeni, are un cod de identificare pentru a se cunoaște ziua și persoana. Apoi comanda se marchează cu galben când e preluată de un voluntar, când e finalizată e verde. De trei zile am mai îmbunătățit acest sistem, preluăm comanda și o trimitem mai departe către magazin, iar magazinele pregătesc coșurile ca noi doar să le ridicăm și să le livrăm. La început pierdeam foarte mult timp în magazine însă, în timp, companiile au înțeles ce facem și ne-au venit în ajutor. De mâine ne vor ajunge trei dubițe cu care vom lua totul din Cora – și sper să se alăture și alți retaileri pentru că nu e ok să mergem doar la unul, deoarece trebuie să menținem un echilibru pe piață. Vom prelua toate cumpărăturile cu trei dube mari și vom face turul Bucureștiului și vor lăsa coșurile la alte persoane care sunt voluntari locali care distribuie în cartierul lor. Cam așa funcționăm la nivel macro pe București.

Cine este reprezentantul asociației și cine răspunde de bugete?

Din punct de vedere juridic eu răspund de asociație, sunt managerul de dezvoltare al asociației. Vin la pachet cu colegul meu, președintele asociației și amândoi suntem în culpă pentru orice decizie.

Aveți multe donații?

Pe partea de cash au venit în special de la persoane fizice, însă au fost tot felul de donații. De exemplu au fost cei de la Blinkee City din București care ne-au dat o flotă de 49 de scutere electrice, cei de la Spark ne-au dat două mașini electrice și mai așteptăm aceste 3 dube.

Și toate acestea au venit fără ca voi să le cereți?

Da, ne-au sunat ei. Așa a fost, iar partea de ajutor ne-a dat motivația să continuăm. Când faci seara calculul riscurilor și îți dai seama la ce te expui, nu sună foarte bine.

Ce proiecte făceați voi înainte de criză?

Avem Consult Hub, aveam Academia de training – luam toți studenții din facultate și le țineam trainguri de dezvoltare personală, un alt proiect a fost renovarea a două saloane și trei grupuri sanitare de la Spitalul de Arși, toate astea făcute din banii strânși în urma unei serate caritabile, de curând avem parteneriat cu Magic Camp și construim case, asta după ce am lucrat cu Habitat for Humanity și am construit case pentru familii nevoiașe. E o tradiție a noastră de a merge către cazuri sociale, mergem mult pe zona umanitară pentru că ne interesează conștientizarea acestui lucru, însă scopul nostru principal e partea de dezvoltare profesională a studenților. Cumva acesta este statutul nostru de bază, însă încercăm să mixăm cu partea umanitară.

Studenții de la Construcții în cadrul programelor de construcție a caselor pentru persoanele nevoiașe

Deci sunteți voluntari cu acte vechi…

Da. Suntem trecuți și prin alte asociații precum Crucea Roșie.

Ce vârstă ai tu?

Am 23 de ani.

Când te-ai apucat prima dată de voluntariat?

Cu acte în regulă la 14 ani, la Crucea Roșie. Povestea e puțin amuzantă pentru că eu nu m-am dus la Crucea Roșie că voiam să fac voluntariat, ci că eram conștient că mi-ar fi bun acel certificat pentru a aplica la o universitate din altă țară. Eu împreună cu toți colegii care voiam să plecăm din țară, mergeam la Crucea roșie deși eram conștient că niciodată nu voi putea face medicină. Pot spune că voluntariatul pentru a mine a cântărit cel mai greu în decizia de a nu pleca din țară.

Citește și:

Cum supraviețuiește medicul ATI Dennis Stănescu în Spania: „Cei care ajung în Terapie Intensivă sunt foarte rău. Nici tinerii nu sunt scutiți de pneumonii”

Cum te-ai hotărât să dai la Construcții?

Eram oarecum în zona asta pentru că tatăl meu lucra în zona de construcții și am mai fost pe șantiere la el. Inițial voiam să fac inginerie energetică, însă ingineria energetică era aplicată pe construcții și cunoscând cifrele din spate și trendul pieței, am zis că e mai ok să merg la Construcții, mai ales că aveam posibilitatea să aleg și partea de eco/bio/sustenabilitate în construcții. Dar de atunci s-au schimbat mai multe lucruri, acum fac mai mult parte de consultanță educațională decât partea de construcții.

Ce sunt părinții tăi?

Mama mea lucrează în justiție, iar tata e antreprenor în construcții.

Camil Dorofte, în timpul training-urilor de dezvoltare personală pentru studenții de la Construcții

Hai să revenim puțin la ce faceți voi azi. Cum vă găsesc bătrânii?

La început am gândit o promovare duală în offline, prin afișe. Primul lucru a fost să lipim mii de afișe, iar aici Timișoara e campioană, a lipit 2000 de afișe cu numerele de telefon. Eram conștienți că postând în online vom reuși să adunăm persoane care vor să se implice în acțiunea de voluntariat.

În seara în care am dat drumul campaniei am intrat pe vreo 10 grupuri de pensionari din România și am promovat acțiunea noastră, însă, tot din online au aflat persoanele din străinătate, copiii bătrânilor de aici. La început, foarte multe comenzi mi-au venit de la oameni din SUA sau Europa, pentru părinții lor. Apoi, după ce intram în scara B și mergeam la etajul cinci, știau deja toate împrejurimile. Dacă la început aveam un punct verde pe hartă în locul respectiv, după o săptămână aveam 10-12 buline verzi.

Studenții de la Construcții în parcarea unui hipermarket, descărcând coșurile de cumpărături în portbagajul mașinii

Apoi am intrat în direct la România Actualități și după, s-a rostogolit în presă, la televiziune și la radio. Acum numerele de telefon sunt ușor de accesat.

Ce vă cer bătrânii?

La început ne cereau foarte mult medicamente. Din păcate sunt câteva comenzi pe care nu le putem onora, în special pentru Eutirox care nu e de găsit de trei săptămâni în farmacii. Apoi ne cer alimente. Noi recomandăm comenzi cât mai mari pentru a nu face foarte multe trasee și dacă la început media coșului era de 120 de lei, acum e aproape dublă. Ne comandă cam orice, de la hârtie igienică și produse sanitare și până la icre și alte 30 de produse.

Dar cum plătesc?

Protocolul nostru e în felul următor: nu acceptăm voluntari care au peste 39 de ani sau care stau cu persoane în vârstă pentru că se expun inutil. Noi ducem produsele în pungi, le dezinfectăm, le lăsăm la ușă și ne îndepărtăm. Chiar am văzut o poză de la colegii mei când ei ridicau mâna și strigau ca doamna să nu deschidă ușa. În unele materiale filmate se vede cum merg colegii tiptil ca să nu îi audă și să nu deschidă ușa înainte ca ei să se îndepărteze de ușă. Dumnealor iau produsele și bonul dezinfectate, le recomandăm să lase o oră sau două produsele înainte de a le deschide pentru că sunt stropite cu substanțe biocide, apoi lasă banii într-un plic sau îi luăm noi cu mănuși și îi introducem într-o pungă iar apoi aruncăm mănușile. Din fericire banii românești pot fi spălați cu apă și clor. Problema apare când se plătește cu valută.

Ar mai fi transferul bancar, dar mulți nu au posibilitatea să facă asta.

Camil Dorofte alături de colegii săi, studenții de la Construcții

Românii din străinătate care au comandat pentru părinții lor ne-au recomandat să avem un link pentru donații publice și în felul acesta am reușit să susținem partea de benzină și chiar să facem unele coșuri sociale. Însă când am anunțat că facem pachete sociale, s-a profitat foarte tare de acest lucru și de unde am dat un deget, am simțit că ni se ia toată mâna. De la conturi false pe Facebook la tot felul de șmecherii și astfel am decis să nu mai facem public faptul că dăm pachete sociale. Mega Image a tot insistat să dăm pachete sociale împreună, însă am refuzat să facem asta public deoarece atunci când voluntarul ajunge la cineva și își dă seama că persoana respectivă chiar nu avea nevoie de un pachet social, că are 40 de ani sau că nu are o situație financiară precară, intervine frustrarea lui care își dedică timpul pentru o cauză nobilă care nu e chiar așa de nobilă până la urmă. Așa că facem în continuare pachete sociale, dar nu arătăm public acest lucru. Noi ne dăm seama de la telefon când este vorba de un caz social și atunci dublăm sau triplăm comanda și mai ducem și un prânz cald pentru că avem un parteneriat cu restaurantul Kane care oferă 20 de prânzuri sociale pe zi, pe lângă cele pentru cadrele medicale.

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?

E sursa care îmi dă încredere că lucrurile se pot schimba în bine și merită să rămân în țară.

Cred însă în voluntariatul ca hobby, nu ca meserie.

read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO