Căutare

Share this article

Părul gri este considerat astăzi un adevărat fenomen de beauty. Dacă pe vremuri era detestat pentru faptul că el vestea sosirea îmbătrânirii cu paşi repezi, astăzi este o culoare la modă, pe care şi-o doresc din ce în ce mai multe femei. Ne-o demonstrează cel mai bine vedetele şi bloggeri care au captat în imagini această tendinţă de a-ţi vopsi părul în nuanţe de gri. Le-aţi văzut, cu siguranţă, pe Helen MirrenMeryl Streep sau Kate Moss, ca să amintim doar câteva personalităţi care au îmbrăţişat această modă, şi aţi văzut cât de bine le stă.

Este cert pentru toată lumea, că într-o bună zi toţi vom avea părul astfel, doar că potrivit unor experţii în culori, precum John Frieda, 32% dintre femeile cu vârste sub 30 de ani au început deja să aibă părul grizonat. Acesta este un fapt statistic, care te face să te gândeşti la epocile trecute, când femeia începea să-şi piradă culoarea naturală a părului când se afla în pragul vârstei de 40 de ani. Partea bună este că pe femeile de azi, oricât de tinere ar fi, nu le mai îngrijorează acest aspect, ba dimpotrivă acestea îmbrăţişează cu bucurie ideea de a fi grizonate. Un studiu de date Mintel (furnizor mondial de cercetare de piaţă) arată, spre exemplu, că 68% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani cred că este acceptabil să aibă părul gri.

Ce anume face ca părul să devină gri?

Parul devine gri atunci cand celulele pigmentare încetează să mai producă pigmenţi coloraţi, cunoscuţi sub numele de melanocite. La fel, o altă cauză a grizonării părului poate fi şi o acumulare de peroxid de hidrogen natural care, atunci când este lăsat netratat, poate provoca un efect de albire. Ca fapt divers, caucazieni încep să aibă părul gri în pragul vârstei de 30 de ani, asiaticii, după împlinirea vâsrtei de 30 de ani, iar africanii, pe la jumătatea vârstei de 40 de ani.

Motivele obişnuite care duc la grizonarea părului sunt vârsta, o deficienţă a vitaminei B12 şi, uneori, un dezechilibru tiroidian. Cu toate acestea, mai recent, s-a sugerat că acest fenomen s-ar petrece mai ales la femeile care au părul „nesănătos”. „Din cauza utilizării excesive a obiectelor, a produselor de coafat şi a factorilor de mediu, cum ar fi poluarea, părul nostru este mai puţin sănătos decât era pe vremuri„, spune hairstylistul şi ambasadorul Hair Rituel, Miguel Perez. „Ca şi pielea ta, scalpul tău va îmbătrâni pe măsură ce îmbătrâneşti, deci este important să ai grijă de el cu produsele şi îngrijirea potrivite„, ne sfătuieşte el.

Şi iată patru modalităţi care ar putrea ajuta la prevenirea grizonării părului, pe care ni le sugerează cei de la The Telegraph:

Renunţă la fumat. Potrivit studiilor, fumatorii sunt de patru ori mai predispuşi să aibă parul gri decat nefumătorii. Fumatul este legat în mod concludent de stresul oxidativ (dezechilibrul dintre oxidanţi şi antioxidanţi) cauzat, printre altele, de eliberarea radicalilor liberi.

Ia un supliment de vitamina B12. Nivelul scăzut de B12 forţează pigmentul de melanină pentru a opri producerea foliculilor coloraţi.

Tratează-ţi părul cu o mască sau ser. Adoptarea unui regim săptămânal de tratare a părului cu o mască sau ser va ajuta la menţinerea părului într-o stare bună, sănătoasă.

Nu purta părul în sus. Dacă îţi ţii părul strâns într-o coadă toată ziua, se pot produce traume la nivelul scalpului, ceea ce creşte riscul de grizonare.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO