Toţi suntem Barcelona: mesajele unor personalităţi după atentatul de ieri - LIFE.ro
Mergi la conținut

Toţi suntem Barcelona: mesajele unor personalităţi după atentatul de ieri

Personalităţi din lumea muzicii, a filmului şi chiar a ştiinţei, şi-au transmis gândurile în cea mai simplă şi sinceră formă.
Share this article

Atacul terorist de la Barcelona de ieri după amiază – când o furgonetă a intrat cu viteză în mulţimea de pe Rambla (cea mai mare arteră pietonală a oraşului) omorând 13 oameni şi rănind alţi 100 – a lăsat fără cuvinte o lume întreagă. Au fost însă şi multe voci care au vrut să se facă “auzite”, cel puţin în mediul online, unde şi-au exprimat regretul pentru cei dispăruţi şi i-au încurajat pe cei rămaşi. Personalităţi din lumea muzicii, a filmului şi chiar a ştiinţei, şi-au transmis gândurile în cea mai simplă şi sinceră formă.

Avem nevoie de mai multă lumină în lumea asta”, a scris Madonna, care ne îndeamnă pe toţi să spunem o rugăciune şi să aprindem o lumânare pentru Barcelona. ”Topiţi într-o singură îmbrăţişare cu Barcelona”, a transmis şi Antonio Banderas la doar câteva ore de la producerea atacului. ”Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către toţi cei afectaţi direct”, spune masajul actriţei Felicity Huffman.

”Barcelona, suntem alături de tine. Nu există loc pentru terorism pe Pământ. Gândurile mele sunt alături de toţi cei afectaţi de oribilul atac”, a transmis şi astronautul american Scott Kelly, care a emoţionat, nu doar prin acest mesaj, ci şi printr-o fotografie cu Barcelona făcută din spaţiu, pe care a postat-o pe pagina sa de Twitter.

 

Multă dragoste şi pace marelui oraş Barcelona şi tuturor oamenilor lui minunaţi”, a transmis şi cântăreaţa Jennifer Lopez. În timp ce alţi muzicieni şi-au exprimat empatia şi neputinţa de a înţelege astfel de fapte. Alejandro Sanz a scris: ”Draga mea Barcelona, astăzi, mai mult ca niciodată, sunt alături de tine”; David Bisbal a reacţionat astfel: ”Nu înţeleg această răutate”; iar Ricky Martin a postat hashtag-ul în catalană #TotsSomBarcelona (toţi suntem Barcelona).

Nimeni nu va putea înţelege vreodată „această răutate„, însă durerea acelor oameni care şi-au pierdut semenii, da. Şi asta pentru că toţi suntem Barcelona.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora