Turismul SF şi cel eco-friendly, cele două extreme ale Târgului de turism din Madrid - LIFE.ro
Mergi la conținut

Zilele acestea are loc la Madrid, Târgul de Turism inaugurat miercuri chiar de Regele Spaniei. Se aşteaptă ca numărul vizitatorilor să fie record, iar oraşul să fie mai îmbogăţit cu 240 de milioane de euro în urma acestui eveniment. Este cel de-al doilea Târg de Turism din lume ca anvergură, după cel din Berlin.

La acestă ediţie, UN Travel Organisation îşi propune să dezvolte şi să pună accent pe turismul responsabil. „Oamenii călătoresc mult astăzi şi nici nu ştiu cât de mult influenţează turismul natura, mediul şi omenirea. De aceea ei trebuie informaţi”- a spus unul dintre reprezentanţii UN pentru Euronews.

Se aşteptă ca turiştii să aleagă în 2017 mai mult cu 30% destinaţii eco-friendly decât au făcut-o în anii precedenţi.

Printre ciudăţeniile târgului, amintim scanarea creierului şi recomandarea unor destinaţii în funcţie de rezultatele undelor cerebrale. Desigur, soluţia SF aparţine Portugaliei a cărei capitală a câştigat deja titlul de oraş al anului 2017 de către wallpapermagazine. Tîrgul se va încheia duminică,  22 ianuarie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora