Turist în propriul oraş - LIFE.ro
Mergi la conținut

Turist în propriul oraş

Numim generic „acasă” oraşele în care locuim şi avem pretenţia că le cunoaştem clădirile, oamenii, străzile. Locurile în care trăim ne-au asimilat cu totul şi par complet „obişnuite”, astfel încât le uităm uneori frumuseţea, uităm să le redescoperim sau să schimbăm unghiul din care le privim.
Share this article
 
Numim generic „acasă” oraşele în care locuim şi avem pretenţia că le cunoaştem clădirile, oamenii, străzile. Locurile în care trăim ne-au asimilat cu totul şi par complet „obişnuite”, astfel încât le uităm uneori frumuseţea, uităm să le redescoperim sau să schimbăm unghiul din care le privim.
 
Petreceţi câteva ore alături de turişti sau încercaţi să fiţi ghid unor prieteni veniţi în vizită. Veţi fi obligaţi, astfel, să schimbaţi perspectiva şi să căutaţi locuri din oraş care să (vă) surprindă. 
 
Un traseu clasic prin Bucureşti, de exemplu, cuprinde invariabil o vizită la Casa Poporului, la Ateneu şi la Muzeul Satului, o plimbare pe Calea Victoriei şi în Centrul Vechi. Însă Bucureştiul e mult mai mult de atât.
Programaţi un tur ghidat realizat de Bucharest Walks sau unul care vă prezintă casele de epocă. Îi veţi surprinde plăcut pe cei veniţi în vizită şi veţi avea ocazia să deveniţi, la rândul vostru, turişti în oraşul în care locuiţi.
 
Traseele Bucharest Walks propun un Bucureşti tematic, descoperit la pas. „Bucureştiul ascuns” este, de fapt, cel pe lângă care trecem zi de zi, dar uităm să privim casele în stil neo-românesc, să admirăm frumuseţea Şcolii Centrale, a Bisericii Anglicane, vilele de secol 19 sau Casa Melik, una dintre cele mai vecchi locuinţe din Capitală.
 
Ghizii mai propun un traseu prin Cartierul Evreiesc, cu poveştile şi sinagogile sale, sau un Bucureşti al comunismului pentru cei pasionaţi de istoria recentă a României. Oricât de ciudat ar părea, chiar şi o vizită la Cimitirul Bellu poate fi o adevărată lecţie de artă şi cultură. 
 
O astfel de plimbare ghidată prin Bucureşti poate dura între 2 şi 5 ore şi trebuie programată din timp. Şi dacă doriţi să pătrundeţi şi mai adânc în secretele oraşului cereţi organizatorilor să vă propună un traseu personalizat, în funcţie de domeniile voastre de interes.
 
Dacă sunteţi pasionaţi de stilurile arhitecturale (şi, din fericire, Bucureştiul este un oraş eclectic) puteţi opta pentru traseele organizate de Valentin Mandache, expert în case de epocă. Tururile sale ghidate urmăresc detalii, perioade arhitectonice, case superbe în Cotroceni, pe strada Plantelor, în Dorobanţi sau vă ajută descoperiţi Bucureştiul Art Nouveau.
 
Bucharest Walks: tel: 0723.680.671; [email protected]; www.bucharestwalks.com
 
Historic Houses of Romania realizate de Valentin Mandache. Programări la [email protected] sau tel: 0728.323.272; www.facebook.com/casedeepoca/
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora