Un exemplar ”Moromeţii”, vedeta licitaţiei Artmark. Cu cât s-a vândut romanul lui Marin Preda - LIFE.ro
Mergi la conținut

Un exemplar ”Moromeţii”, vedeta licitaţiei Artmark. Cu cât s-a vândut romanul lui Marin Preda

Una din licitaţiile interesante ale acestui început de an de la Artmark a avut loc chiar aseară şi a fost dedicată lui Zaharia Stancu, important scriitor, jurnalist, academician român care a trecut în nefiinţă în 1974.
Share this article

Una din licitaţiile interesante ale acestui început de an de la Artmark a avut loc chiar aseară şi a fost dedicată lui Zaharia Stancu, important scriitor, jurnalist, academician român care a trecut în nefiinţă în 1974. Fotografii, cărţi, picturi, obiecte de mobilă au făcut parte din „Licitaţia patrimoniului scriitorului Zaharia Stancu”, a cărei vedetă a fost un exemplar al romanului „Moromeţii„, de Marin Preda, cu dedicaţia autorului pentru Zaharia Stancu.
Volumul, datat 1955, a fost adjudecat online pentru suma de 600 de euro, cu mult peste suma estimată iniţial, de 35 de euro.

Tovarăşe Stancu, daţi-mi voie să-mi exprim prin această însemnare admiraţia pentru creatorul celebrului „Desculţ” şi afecţiunea pentru prietenul nostru mai mare care nu oboseşte să apere şi să stimuleze literatura noastră – Marin Preda (20.XII.55) P.S. Vă urez însănătoşire grabnică şi acea mînie care singura vă inspiră. M.P”, acestea sunt cuvintele dedicate de Marin Preda autorului romanului ”Desculţ”.

Romanul ”Moromeţii” nu a fost însă singura carte vândută la licitaţie, „Întâlnirea din pământuri”, de Marin Preda (Bucureşti, 1948), cu dedicaţia autorului către Zaharia Stancu şi „Cântec de revoltă, de dragoste şi de moarte”, de Geo Bogza (Bucureşti, 1930), tot cu dedicaţie, precum şi „Opera completă a lui Guy de Maupassant (franceză, Paris, 1910), au fost adjudecate, fiecare, cu suma de 450 de euro.

Scaunul-fotoliu de birou care a aparţinut lui Zaharia Stanca şi care este o frumoasă piesă de mobilier de la început de secol al XX-lea, a fost licitat pentru 100 de euro.
Un studiu în desen (creion sepia pe hârtie de carton) intitulat „Nud”, semnat de Theo Van Rysselberghe, a fost licitat pentru 900 de euro (preţul de pornire fiind 500 şi 800 de euro).

Iar, printre multele fotografii alb-negru ce au făcut parte din colecţie, s-au remarcat fotografia cu Zaharia Stancu (pe vremea când era directorul Teatrului Naţional Bucureşti), la premiera piesei „O scrisoare pierdută”, din 1948, în regia lui Sică Alexandrescu (cumpărată pentru 30 de euro) şi fotografia de presă reprezentându-i pe Florin Piersic (Orin) şi pe Dina Cocea (Cristine) în piesa „Din jale se întrupează Electra”, de Eugene O’Neill, în regia lui Alexandru Finţi la Teatrul Naţional.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora