Un fragment din vasul Titanic, vedeta unei expoziţii dedicată călătoriilor pe ocean - LIFE.ro
Mergi la conținut

Un fragment din vasul Titanic, vedeta unei expoziţii dedicată călătoriilor pe ocean

Denumită "Ocean Liners: Speed & Style", expoziţia aduce în lumină mărturii din timpul unor călătorii pe ocean din secolele XIX şi XX: obiecte decorative şi vestimentare, forografii, postere şi bijuterii, obiecte de mobilier.
Share this article

O expoziţie interesantă, dedicată “epocii de aur a călătoriilor pe ocean”, după cum o descriu organizatorii, se va deschide la muzeul Albert & Victoria Museum din Londra, pe 3 februarie 2018.

Denumită „Ocean Liners: Speed & Style”, expoziţia aduce în lumină mărturii din timpul unor călătorii pe ocean din secolele XIX şi XX: obiecte decorative şi vestimentare, forografii, postere şi bijuterii, obiecte de mobilier.

În prima parte a poveştii, avem de-a face cu un număr foarte mare de imigranţi care călătoresc în străinătate„, spune, citată de The Telegraph, curatorul expoziţiei Ghislaine Wood care explică că, după ce SUA a început să reducă numărul de imigranţi intraţi pe teritoriul său, companiile maritime au încercat să atragă pasageri mai bogaţi. Pentru a avea acces la piaţa de lux şi pentru a spori senzaţia de “glamour”, au fost create postere Art Deco şi fotografii cu staruri de la Hollywood ce promovau vasele maritime. 

Foto: Victoria&Albert Museum

Vizitatorii vor descoperi, astfel, un costum Christian Dior purtat de Marlene Dietrich la bordul Reginei Elisabeta în 1950; o rochie cu mărgele ce a aparţinut milionarei Emilie Grigsby, cunoscută pentru multele sale călătorii între Europa şi New York pe vasele Olympic, Aquitania şi Lusitania; bagaje monogramate ale ducelui şi ducesei de Windsor (renumită casă regală britanică), de la bordul SS United States.

Multe dintre itemuri documentează însă experineţe dramatice, aşa cum sunt cele legate de vasele Titanic şi Lusitania, care s-au scufundat. Vedeta expoziţiei, în acest sens, este un fragment de panou de lemn provenit de pe vasul Titanic scufundat în 1912 (mai exact, fragmentul de deasupra intrării în salonul de la clasa întâi), care a inspirat, de altfel, şi fragmentul de lemn cu care se salvează personajul lui Kate Winslet din filmul cu acelaşi nume.

Foto: Twitter

<Numai atunci când unul dintre cercetătorii noştri a vizionat „Titanic” şi a văzut-o pe Kate Winslet plutind pe panou, am realizat că este acelaşi design. Văzând filmul, am fost surprinăs de acurateţea detaliului istoric„, mărturiseşte aceeaşi Ghislaine Wood făcând referire la originalul realizat în stil roccoco.

La fel, o diademă Cartier, care aparţinuse lui Lady Allan, soţia magnatului canadian Sir Hugh Montagu Allan, spune povestea scufundării vasului Lusitania, căreia i-a supravieţuit doamna Allan dar în care au pierit fiicelel sale.

Foto: Twitter

Expoziţia pune accent, totodată, pe rivalităţile dintre companiile navale europene care se luptau, în acele epoci, pentru accesul la piaţa de lux.

Cele mai bune exemple în acest sens sunt vasul francez Normandia, care se mândrea cu unele dintre cele mai frumoase obiecte Art Deco făcute vreodată, şi vasul britanic Queen Mary, ale cărui interioare evocau designul caselor britanice de la ţară.

 

Alte poveşti interesante despre călătoriile pe ocean vor fi spuse prin intermediul multor altor itemuri din expoziţia „Ocean Liners: Speed & Style”, ce va rămâne deschisă până pe 10 iunie 2018.

Foto: Twitter
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora