Unde să mai stai la Dubai - LIFE.ro
Mergi la conținut

Unde să mai stai la Dubai

Într-un oraş care creşte mereu, standardele sunt din ce în ce mai sus. Iată câteva locuri care le ating
Share this article

Într-un oraş care creşte mereu, standardele sunt din ce în ce mai sus. Iată câteva locuri care le ating. Dubai este centrul universului. Al celui legat de afaceri, sau al călătorilor înseţaţi de soare şi lumină în orice anotimp. Standardele acestui oraş sunt foarte sus, luxul e la el acasă, ba mai mult este inventat şi reinventat în fiecare zi până la limita kitschul. Apar mereu şi mereu locuri noi în care să stai, pe lângă cele clasice, cele foarte cunoscute cum ar fi One &Only The Palm sau să mănânci şi în altă parte decât în celebrul, e drept, uimitorul, desigur, Em Sherif.

Dukes Dubai:

 

De inspiraţie pur londoneză, hotelul este dotat, printre altele, cu un bar din lemn închis la culoare, popular printre localnicii de origine englezească şi britanicii băutori de martini.

Four Seasons Dubai International Financial Centre

Special pentru comunitatea de afaceri din lume, a fost creat acest uimitor loc care aduce mai degrabă cu un club privat. Oameni de afaceri din State şi Unite ale Americii şi din ţările din Golf vin să ia cina aici, în acest spaţiu decorat şi imaginat de Adam Tihany. Un spaţiu pentru creaţie şi productivitate.

Jumeirah Al Naseem

Loungeul preferat de către #millennials pentru a face snapchat, de-a lungul plajei. Este a patra extensie şi ultima a complexului Madinat Jumeirah.

Palazzo Versace Dubai


Donatella este în spatele fiecărui detaliu al proprietăţii de mai sus. De aceea  fashionistele care vin aici roiesc toată ziua la restaurantul italian al hotelului.

St. Regis Dubai


Este aurit, este bogat, este scânteietor. Aici, aristocraţii wannabe roiesc în Bentley-urile lor superbe, fiind aşteptaţi şi serviţi de valeţii personali.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora