fbpx

Căutare

Share this article

Nu există casă din care sa nu dispară şosete. Se spune că ne rătăcim singuri una dintre şosete şi rămânem cu perechea desperecheată. Dar adevărul e altul. Îl veţi afla, alături de cei mici, din 27 aprilie, urmărind filmul „Aventuri fără pereche” (Oddsockeaters). Cartea pentru copii Oddsockeaters semnată de celebrului poet şi scriitor ceh Pavel Srut, stă la baza filmului de animaţie.

În România filmul este distribuit de FREEALIZE şi este disponibil în varianta dublată şi subtitrată în limba română.

 

Se pare că şosetele nu dispar aşa, pur şi simplu, ci sunt mâncate de nişte creaturi mici şi haioase, pe care noi, oamenii, nu le putem vedea. Orice pereche de şosete e pe gustul lor, atâta timp cât respectă regula de bază: să mănânce doar o şosetă dintr-o pereche.

Ce se întâmplă când mâncăcioşii de şosete nu respectă regula, veţi afla din animaţia pentru copii

Am aşteptat zeci de ani să aflu unde îmi tot dispar şosetele. Le-am căutat sub pat, în maşina de spălat, în buzunarele hainelor, sub plapumă, în coşul de rufe. Dar unde nu le-am căutat? Mă bucur să aflu că nu sunt singura care a avut această dilemă. Aventuri fără pereche este exact răspunsul la această întrebare.”, a declarat Ileana Cecanu, distribuitorul filmului.

Mâncăcioșii de șosete sunt creaturi pe care oamenii nu le pot vedea, responsabile pentru dispariţia şosetelor. Ei mănâncă̆ doar câte o şosetă, lăsând perechile… desperecheate. Viaţa acestor mici personaje este o aventură continuă. Îţi trebuie curaj să găseşti o familie cu multe şosete şi să înveţi să trăieşti cu oameni prin preajmă, veţi vedea!

Filmul este distribuit în peste 35 de săli de cinematografe din întreaga ţară şi este recomandat atât copiilor cu vârsta de peste 4 ani, cât şi părinţilor care au căutat măcar o dată şoseta lipsă.

 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO