Universităţile private au „produs” cel mai mare număr de laureaţi Nobel - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ecole Normale Supérieure (ENS) din Franţa şi California Institute of Technology (Caltech) din Statele Unite ale Americii ocupă primele două locuri în topul mondial al instituţiilor de învăţământ superior care, proporţional cu numărul lor de absolvenţi, au format cei mai mulţi laureaţi ai premiilor Nobel începând din 1905 şi până în prezent, informează Le Monde, citată de News.ro.

Clasamentul a fost realizat pentru un studiu comandat de revista Nature, ce a constat în calcularea proporţiei de laureaţi Nobel în rândul foştilor studenţi pentru fiecare instituţie de învăţământ superior avută în vedere.

ENS a înregistrat o proporţie de „Nobelizaţi per capita” de 0,00135, Caltech a obţit un scor de 0,00067, iar podiumul a fost completat de Universitatea Harvard din Statele Unite, al cărei scor a fost de 0,00032.

Pentru noi, este o modalitate de a identifica universităţile care produc un impact major”, a explicat Jonathan Wai, coautor alături de Stephen Hsu al acestei analize, ce nu a fost deocamdată publicată în paginile revistei Nature.

Jurnaliştii au trecut în revistă 81 de instituţii de învăţământ superior din lumea întreagă care au avut cel puţin trei studenţi care au primit un Nobel pentru chimie, medicină, fizică şi economie între 1905 şi 2015. Pentru a obţine o comparaţie cât mai reprezentativă între acele universităţi, ale căror numere de studenţi prezintă variaţii ample, autorii cercetării au raportat numărul de laureaţi Nobel la numărul total de absolvenţi.

S-a ajuns astfel la concluzia că cele mai multe dintre „instituţiile producătoare de Nobelizaţi” sunt private şi dispun de resurse financiare considerabile.

„ENS şi Caltech sunt mici structuri de elită care nu admit mai mult de 250 de studenţi pe an, dar producţia lor de Nobel per cap de absolvent este de 100 de ori mai mare decât aceea a marilor universităţi de clasă mondială”, au explicat autorii acestui studiu.

Topul 10 al universităţilor care „produc” cel mai mare număr de laureaţi Nobel este completat de Swarthmore College din Statele Unite (0,00027), Universitatea Cambridge din Marea Britanie (0,00025), Ecole Polytechnique din Franţa (0,00025), Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite (0,00025), Universitatea Columbia din Statele Unite (0,00021), Amherst College din Statele Unite (0,00019) şi Universitatea Chicago din Statele Unite (0,00017).

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora