Vacanţe de lux cu copii mici. E posibil? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Vacanţe de lux cu copii mici. E posibil?

E posibil! Iar cei care s-au gândit la asta au fost austriecii. Să pleci în vacanţă cu un bebeluş de câteva luni e greu - între probleme de logistică (biberoane, căruţ, scutece, ore fixe de masă) şi senzaţia permanentă că deranjezi restul clienţilor şi că toată lumea se uită la tine când cel mic plânge. Dacă pe lângă bebeluş mai ai unul sau doi copii mai măricei, care vor şi ei atenţie şi distracţie, relaxarea ta este departe de a fi garantată!
Share this article

E posibil! Iar cei care s-au gândit la asta au fost austriecii. Să pleci în vacanţă cu un bebeluş de câteva luni e greu – între probleme de logistică (biberoane, căruţ, scutece, ore fixe de masă) şi senzaţia permanentă că deranjezi restul clienţilor şi că toată lumea se uită la tine când cel mic plânge. Dacă pe lângă bebeluş mai ai unul sau doi copii mai măricei, care vor şi ei atenţie şi distracţie, relaxarea ta este departe de a fi  garantată!

Şi atunci s-a inventat lanţul Kinderhotel. Un loc unde părinţii se pot bucura de luxul unui hotel elegant, lăsând copiii pe mâini experte, şi unde copiii sunt fericiţi să alerge liberi de la o activitate la alta.

Am testat pentru dumneavoastră hotelul Alpenrose, în vestul Austriei, în inima munţilor, cu vedere la impresionantul masiv Zugspitze. Situat într-o zonă idilică, cu privelişti minunate şi aer curat de munte, Alpenrose vă oferă o cazare de lux, o bucătărie de cea mai înaltă calitate, servicii fără egal pentru copii şi posibilitatea de a vă relaxa ca pe vremurile când nu aveaţi copii.

La Alpenrose totul e gândit în jurul ideii „la noi, cei mici sunt regi”. Încă din parcarea subterană (de unde vă sunt luate bagajele şi duse direct în cameră) pereţii sunt pictaţi cu scene din poveşti. În lobby, mămici şi tătici proaspăt ieşiţi de la spa, sorb ceaiuri de wellness, relaxaţi, în halate şi papuci, în vreme ce copiii care încă nici nu au început să meargă se plimbă în patru labe, cu suzetele în gură, de la o jucărie la alta.

Atmosfera e una de living-room familial. Personalul e antrenat special pentru a face faţă nevoilor celor mici, care nu au cum să părăsească incinta, fiindcă uşile se deschid doar la apăsarea unui buton situat la înălţimea unui adult.

Cazarea nu e ieftină, dar oferta este all-inclusive. Fie că alegeţi o cameră standard sau unul din multele apartamente de lux, beneficiaţi de mic dejun, prânz şi gustare în regim de bufet, cu băuturi răcoritoare şi apă la discreţie, şi de o cină à la carte, demnă de un restaurant de lux, pentru care alegeţi meniul în fiecare dimineaţă în timp ce vă beţi cafeaua.

Şi, pentru că este un hotel dedicat copiilor, Alpenrose pune la dispoziţie gratuit un bufet permanent cu produse Hipp, de unde vă puteţi servi zi şi noapte. De asemenea, în fiecare toaletă publică din hotel, există o masă de înfăşat, cu şerveţele umede pentru bebeluşi şi creme speciale pentru scutece.

Dacă veniţi cu avionul (aeroportul din Munchen este la o oră şi jumătate distanţă cu maşina, cel din Zurich la 2 ore) şi nu vreţi să aveţi printre bagaje şi un căruţ pentru copil, nu vă faceţi probleme: la recepţie aveţi la dispoziţie cărucioare gratuite (şi simple, şi pentru gemeni) şi biciclete cu scăunel pentru copii.

Ba chiar aveţi şi o oră de plimbare cu cel mai nou BMW! – numai că e nevoie să faceţi rezervarea exact în ziua sosirii.

Hotelul are un spa de invidiat, cu programe, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Masaje, băi aromate, tratamente faciale, mezoterapie, pachete pentru una sau trei zile. Atenţie, cererea este mare şi, ca să fiţi siguri că găsiţi disponibilităţi, e bine să rezervaţi înainte să ajungeţi la hotel.

Piesa de rezistenţă este însă clubul pentru copii, împărţit pe vârste, de la cei mai mici până la adolescenţi. Programul este echilibrat, în funcţie de vârstă şi aptitudini: pictură, lecţii de gătit, cursuri de călărie, gimnastică, drumeţii montane… Chiar dacă bebeluşul dumneavoastră are abia 7 zile, puteţi să îl lăsaţi liniştiţi la club ca să profitaţi de un moment de relaxare la spa sau de o cină în doi. Îngrijitoarele sunt specialiste în puericultură şi nu trebuie decât să le scrieţi în carneţelul copilului la ce oră trebuie să mănânce acesta, de restul (supraveghere, schimbat scutece, ba chiar şi lecţii de înot) se ocupă ele.

În afară de ski, care este activitatea principală în cea mai mare parte a anului, Alpenrose vă oferă multe alte opţiuni de petrecere a timpului liber: ore de yoga, aerobic, drumeţii, golf, excursii.

Cu un spaţiu exterior de joacă de peste 5.000 de metri pătraţi, piscină interioară şi exterioară încălzită, o pivniţă cu peste 65.000 de sticle de vin, teatru, cinema, karting şi un centru de wellness de 750 de metri pătraţi, Alpenrose se asigură că şi cei mari şi cei mici se vor simţi în largul lor. Este un loc ideal pentru a petrece o vacanţă în familie, unde fiecare îşi va găsi o ocupaţie care să îi placă şi unde cu certitudine veţi dori să reveniţi. Confortul şi relaxarea dau dependenţă! 🙂

Preţuri: de la 129 la 344 euro pe zi de persoană adultă, în funcţie de perioadă şi de opţiunea de cazare. Pentru copii preţurile variază în funcţie de vârstă. Hotelul oferă multe pachete speciale avantajoase şi dispune şi de un program de fidelitate în care punctele aferente fiecărei şederi se acumulează şi vă oferă dreptul la reduceri pentru următoarele sejururi.

Detalii despre Leading Family Hotel & Resort Alpenrose pe www.hotelalpenrose.at

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora