Viața actriței Barbara Streisand. De la sărăcia cruntă din copilărie, la abuzurile emoționale din partea tatălui vitreg și până la renegarea din partea propriei mame și succesul într-un cabaret - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viața actriței Barbara Streisand. De la sărăcia cruntă din copilărie, la abuzurile emoționale din partea tatălui vitreg și până la renegarea din partea propriei mame și succesul într-un cabaret

Barbara Streisand este exemplul femeii care nu a avut nevoie de studii universitare pentru a avea succes în viață. În loc să aleagă o facultate, Barbara Streisand s-a mutat în Manhattan unde s-a angajat drept cântăreață de cabaret.
Share this article

Viața actriței Barbara Streisand începe cu mult timp înainte de debutul ei cinematografic, iar popularitatea ei ajunge să fie cunoscută de pe scena unui cabaret din Manhattan.

Barbara Streisand este exemplul femeii care nu a avut nevoie de studii universitare pentru a avea succes în viață. În loc să aleagă o facultate, Barbara Streisand s-a mutat în Manhattan unde s-a angajat drept cântăreață de cabaret. Debutul pe Broadway a fost momentul în care a cunoscut faima, momentul ce a dus la semnarea primului contract cu o casă de discuri și ce a condus la o lungă serie de discuri de aur. Viața actriței Barbara Streisand s-a desfășurat în aproape fiecare mediu al industriei de entertainment, fiind observată și recompensată cu nenumărate premii.

Foto: Wikipedia

Viața și copilăria actriței Barbara Streisand

Barbara Streisand s-a născut pe data de 24 aprilie 1942 în Williamsburg, Brooklyn, părinții săi fiind Diana Rosen și Emanuel Streisand. Tatăl ei a fost profesor de limba engleză la liceu și, din păcate, a murit în urma unei complicații apărute în timpul unei crize epileptice, pe când Barbara avea numai 15 ani.

Mama ei, Diana, i-a crescut pe ea și pe fratele ei mai mare, Sheldon, lucrând ca secretară în sistemul public de învățământ al orașului New York, însă familia abia supraviețuia de la o lună la alta, având probleme destul de mari din cauza sărăciei. Astfel au fost nevoiți să se mute împreună cu bunicii pentru a reuși să se descurce financiar. Mama ei s-a recăsătorit în 1949, cu vânzătorul de mașini second hand, Louis Kind, într-una din zilele în care Barbara era plecată în tabără. Din acest mariaj a rezultat sora vitregă a actriței Barbara Streisand, Rosalind, care s-a născut în 1951.

Barbara Streisand în copilărie. Foto: crfashionbook

În rarele ocazii în care a vorbit despre viața actriței Barbara Streisand, și-a descris copilăria ca fiind una dureroasă. Era timidă și adeseori era respinsă de ceilalți copii deoarece avea o înfățișare neobișnuită. În plus, tatăl ei vitreg a avut un caracter abuziv emoțional. Nu a găsit sprijin și consolare nici la mama sa care tot timpul îi spunea că este destul de neatrăgătoare ca să-și împlinească visul de a urma o carieră în showbizz.

În copilărie, Streisand a urmat cursurile școlii Bais Yakov, unde era solistă în corul școlii. După școala elementară a fost eleva liceului Erasmus Hall, locul unde l-a cunoscut pe viitorul ei colaborator, Neil Diamond. Cu ceva timp înainte de absolvire, Barbara pleca de la liceu, mergea cu trenul până la New York, unde lua cursuri de actorie.

La vârsta de 15 ani i-a cunoscut pe Anita și Alan Miller, la Cherry lane Theater din Greenwich Village. Atunci Streisand a încercat să negocieze o înțelegere cu cei doi: urma să aibă grijă de copiii lor în schimbul unei burse de școlarizare la cursurile de actorie ale lui Alan. A terminat liceul fiind a patra din clasa sa.

Barbara Streisand în adolescență. Foto. crfashionbook

Viața actriței Barbara Streisand pe scenă

Barbara Streisand s-a mutat în Manhattan în anul 1960, la numai câteva luni după absolvirea liceului. Ca să poată supraviețui, a fost nevoită să împartă chiria cu unii prieteni, printre care și cu actorul Elliot Gould, cu care s-a și căsătorit în anul 1963. Căsnicia lor a durat opt ani și împreună au avut un copil, Jason.

În timp ce avea diferite job-uri și lua cursuri de actorie, Streisand a fost încurajată să participe la un concurs de talente la un club local. Nu luase nici o lecție de canto vreodată și, cu toate acestea, noaptea aceea a fost un succes răsunător. Îmbătată de succes, Streisand a îmbrățișat apoi cariera de cântăreață de cabaret, iar sunetul vocii ei speciale i-a adus un public fidel în barurile din oraș, precum Bon Soir sau Blue Angel.

Barbara Streisand cântăreață de cabaret. Foto: Pinterest

Mai târziu, Barbara Streisand spunea că în această perioadă a învățat cum să-și mascheze nesiguranța pe scenă. Cu toate acestea, Streisand este cunoscută că a evitat timp de trei ani spectacolele live, din cauza emoțiilor. Ea spune că fobia aceasta a venit după un concert în Central Park, în 1967, în timpul căruia a uitat versurile cântecului pe care trebuia să-l interpreteze.

Viața actriței Barbara Streisand s-a schimbat definitiv în 1962 când și-a făcut debutul pe Broadway, în spectacolul „I Can Get it For You Wholesale„. A câștigat premiul criticilor și a primit o nominalizare la premiile Tony. După aceea Stresand a semnat cu Columbia Records și în același an și-a lansat primul album. A ajuns în top 10 discuri de aur și a primit două premii Grammy, inclusiv acela pentru albumul anului, la vremea respectivă fiind cea mai tânără artistă care primea această onoare.

În ciuda succesului următoarelor trei albume, Streisand a ales scena Broadway în locul concertelor live.

Barbara Streisand și primul ei soț. Foto: Closerweekly

Viața actriței Barbara Streisand în televiziune și pe marile ecrane

În 1965, Streisand ajunge în televiziune cu show-ul „My Name is Barbara”. Emisiunea primește cinci premii Emmy, motiv pentru care CBS i-a oferit un contract de 10 ani pentru a produce și a apărea în acest show.

În 1966 primește rolul principal în spectacolul Funny Girl pe care îl joacă la Londra. Doi ani mai târziu, când apare filmul făcut după acest spectacol, Barbara Streisand își face debutul pe marele ecran și câștigă un Oscar și un Glob de aur pentru performanța sa, fiind numită „Starul anului”.

Urmează alte filme și anii ’70 îi aduc cel mai bun mariaj posibil între film și interesul pentru muzică: începe să scrie piese pentru filme și câștigă nenumărate premii. Apreciată ca actriță, cântăreață, producătoare, scriitoare, Barbara Streisand încearcă și regia, iar în 1992, a doua sa încercare ca regizor, „Price of Tides” îi aduce șapte nominalizări la Oscar.

Foto: BBC

Viața personală a actriței Barbara Streisand

Barbara Streisand s-a căsătorit a doua oară pe data de 1 iulie 1998, cu actorul James Brolin. Un an mai târziu a scos albumul „A Love Like Ours” care a fost un fenomen.

În 2018, Toată lumea a ridicat din sprâncene când Barbara Streisand a anunțat că și-a clonat iubita cățelușă Samantha, după moartea sa, iar acum se bucură de compania a doi cățeluși. Aceste vești au atras nemulțumirea grupului iubitorilor de animale PETA care a spus că această variantă nu este una acceptată, clonarea neputând să reproducă câinele original și că actrița ar fi găsit oricând un câine  minunat la adăpost.

Barbara Streisand și soțul ei actual. Foto: Gossip Cop

Viața și moștenirea actriței Barbara Streisand

Despre Barbara Streisand se spune că a creat o mulțime de albume de aur și platină și este artista care s-a vândut cel mai bine de-a lungul timpului. Streisand a avut câte un album numărul 1 în fiecare dintre ultimele patru decenii. Este a doua în topul tuturor timpurilor, după elvis Presley, dar înaintea The Beatles sau The Rolling Stones.

Barbara Streisand a vândut aproximativ 250 de milioane de discuri în întreaga lume și este singura artistă care a câștigat onoruri de la majoritatea instituțiilor importante, inclusiv două premii Oscar, un Tony, cinci Emmy, 10 Grammy, 13 Globuri de aur și multe altele. Și ca totul să fie încununat cu succes, în 2015 a primit „Medal of Freedom” din partea președintelui american.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora