Viața lui Emmanuel Macron. De la băiețelul pasionat de discuțiile cu adulții, la marea iubire pentru profesoara de teatru și până la primul președinte independent al Franței - LIFE.ro
Mergi la conținut

În copilărie, Emmanuel Macron se spune că era supranatural de inteligent, sigur de sine și părea că preferă să petreacă timpul cu adulții în loc de copiii de vârsta lui. Aceste trăsături au subliniat relațiile sale cele mai semnificative și l-au ajutat să ajungă președinte, ar spune unii.

Brațele drepte, degetele strânse, fața de băiețel strălucitoare în lumina reflectoarelor, un tânăr Macron scoate un oftat dramatic, prelungind fiecare secundă de atenție nediluată a publicului înainte de a se lansa în replicile sale.

Emmanuel Macron

Clipul video al unui Macron de 15 ani care joacă într-o piesă de teatru din școală poate avea imagini granulare și sunet zgârietor. Dar filmul acesta este un prevestitor al fenomenului care va urma, ca și cum ai urmări realizarea unui fel de furtună care ar lovi într-o zi Franța cu viteză și intensitate mare.

În multe privințe, acea producție din mai 1993 a „La comédie du langage” (Limbajul comediei) a lui Jean Tardieu a marcat începutul public al ceea ce avea să devină fenomenul Macron.

O poveste de dragoste ce doar în filme și în cărți mai găsești

Pentru început, piesa a fost produsul unui atelier de teatru la liceul iezuit La Providence din orașul Amiens, din nordul Franței, unde Emmanuel Macron și-a cunoscut viitoarea soție.

A fost teatru pur – în viața reală și pe scenă. Brigitte Trogneux, profesoara de teatru a lui Macron, era cu 24 de ani mai mare decât el, era căsătorită și avea copii.

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron și soția sa trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste

„A jucat o sperietoare, îmi amintesc asta foarte, foarte bine. Și mi s-a părut incredibil în această scenă, ce prezență…”, își amintea Trogneux în documentarul, „Macron, a Meteor’s Strategy”.

La vârsta de 15 ani, Emmanuel Macron s-a îndrăgostit de profesoara sa de teatru, pe atunci în vârstă de 39 de ani, care avea trei copii, inclusiv o fiică de vârsta lui.

Era genul de intrigă romantică pe care romancierii l-au adoptat vibrând de emoție. Dar viața poate fi mai ciudată decât ficțiunea, iar Emmanuel Macron a avut la o vârstă foarte fragedă un simț supranatural al propriului destin – însoțit de hotărârea de a obține ceea ce își dorea.

Așa cum a obținut-o pe Brigitte Trogneux, de exemplu. Înainte de a pleca din Amiens la 17 ani pentru a-și termina studiile la Paris, Macron și-a informat profesoara că într-o bună zi se va căsători cu ea.

Emmanuel Macron
O imagine cât o mie de cuvinte

În 2007 – la 14 ani de la prima întâlnire – Macron s-a căsătorit cu Trogneux, care între timp divorțase de soțul ei. A fost nevoie de o hotărâre îndârjită, depășind mai întâi rezistența ei, apoi dezaprobarea familiei lui înainte de a ajunge într-un stadiu în care el se putea căsători cu ea. Dar asta abia după ce le-a cerut copiilor ei mâna mamei lor.

„Este un act puternic pentru că nu toată lumea s-ar fi obosit să vină să ne ceară mâna ei”, a spus fiica lui Trogneux, Tiphaine Auziere, pentru CNN.

Emmanuel Macron „nu a fost un adolescent”

Născut la Amiens dintr-o mamă medic și un tată neurolog, Macron a fost un student extrem de inteligent. Una dintre figurile sale cele mai influente din copilărie a fost bunica sa maternă, Manette, care a fost și profesoară. Macron le-a spus mai multor jurnaliști că Manette a fost cea care i-a indus idealurile de stânga și i-a insuflat o pasiune de o viață pentru cărți.

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron în copilărie

Ca adolescent și tânăr adult, Emmanuel Macron stătea mereu în jurul persoanelor în vârstă – luând cina cu profesorii săi, evitând avansurile fetelor de vârsta lui, potrivit foștilor săi colegi de clasă.

„Nu era ca ceilalți. Cu siguranță, nu era ca ceilalți. Era mereu cu profesorii, discuta mereu probleme cu profesorii. Avea cărți, întotdeauna multe cărți. Nu era un adolescent. Avea o relație cu adulții – profesori, directori de școli – a avut o relație egală cu ei”, a explicat Trogneux în documentarul pentru France 3.

Emmanuel Macron
Adolescentul Emmanuel Macron

Un mentor vede în el „stofă de președinte”

Această afinitate pentru persoanele în vârstă l-a determinat să stabilească o legătură strânsă cu Jacques Attali, un proeminent teoretician economic și social francez care a servit drept consilier al fostului președinte francez, François Mitterrand.

Macron l-a întâlnit pe Attali după ce a absolvit, în 2004, ENA (l’Ecole Nationale d’Administration), una dintre cele mai prestigioase grandes écoles din țară, despre care se spune că reprezintă un teren propice pentru viitorii președinți francezi.

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron în adolescență

Tot atunci s-a alăturat Inspectoratului General al Finanțelor din Franța și a fost numit raportor adjunct al unei comisii bipartizane, prezidată de Attali, pentru a stimula creșterea economică a Franței.

Attali a jucat un rol esențial în deschiderea unui nou capitol în viața lui Emmanuel Macron, unul care să-i aducă avere, să-i sporească înțelegerea asupra sistemului financiar global, dar și să-i câștige disprețul și dezaprobarea unei mari mase de politicieni de stânga, care consideră bancherii ca niște răufăcători.

Înarmat cu o recomandare a lui Attali, Macron s-a alăturat Rothschild & CIE Banque, o bancă de investiții deținută de Rothschild & Co. Tânărul Emmanuel Macron a urcat rapid în ierarhia băncii pentru a deveni curând partener de conducere – și un milionar în acest proces.

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron și Angela Merkel, una dintre puținele relații sincere de prietenie ale fostului cancelar german

Până atunci, se căsătorise cu Brigitte Trogneux în orașul Touquet, din nordul Franței, și stabilise ceea ce mulți ar numi o viață hiperactivă, jonglând cu o slujbă stresantă, cu activități sportive precum tenisul și ciclismul, dar și cântând la pian. Un pianist premiat cu un master în filozofie – inclusiv o asociere cu filosoful francez Paul Ricoeur – Emmanuel Macron l-a impresionat atât de mult pe Attali, încât a declarat că protejatul său are „stofă de președinte”.

Emmanuel Macron, „Mozart de la Elysée”

Dar viața în sectorul privat, oricât de privilegiată ar fi din punct de vedere financiar, nu a putut păstra interesul neliniștitului Macron pentru mult timp și astfel, în mai 2012, a fost numit secretar general adjunct la palatul prezidențial Elysée – un rol de conducere în personalul președintelui François Hollande. Complet necunoscut pe scena politică națională, tânărul Emmanuel Macron a fost rapid supranumit „Mozart de la Elysée” de presa franceză.

Doi ani mai târziu, la vârsta de 37 de ani, a fost numit cel mai tânăr ministru al economiei din Franța, în locul lui Arnaud Montebourg.

În noul său post de ministru al economiei, Macron a fost responsabil pentru promovarea unui pachet de reforme a muncii pro-business, care i-a adus mânia veșnică a sindicatelor franceze și a susținătorilor lor de extremă stângă.

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron la Paralimpiadă

Dar tânărul ministru ambițios al economiei nu a rămas mult timp în această slujbă. În august 2015, politicianul nonconformist a anunțat că a părăsit Partidul Socialist de guvernământ și este, de acum înainte, independent.

Un an mai târziu, când și-a lansat En Marche! (Înainte) mișcarea politică, programul lui politic a fost aspru criticat de către establishment-ul de stânga. Dar Emmanuel Macron se pare că citise cumva în stele și știa că epoca partidelor consacrate, în special a Partidului Socialist de guvernământ nepopular, s-a încheiat.

Emmanuel Macron
Părinții lui Emmanuel Macron

Restul, după cum se spune, este istorie. Este de patru ani președintele Franței și azi se luptă umăr la umăr cu Marine Le Pen pentru un nou mandat.

Emmanuel Macron

Fotografiile din acest articol ne-au fost furnizate de Depositphotos.com

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora