De câțiva ani, puțin la număr ce-i drept, viața lui Marcel Ciolacu a devenit subiect de interes pentru mulți dintre români. Marcel Ciolacu este un politician român care în prezent ocupă funcția de prim-ministru al României, după rotativa guvernamentală. Prima funcție publică a lui Ciolacu a fost de prefect interimar, în perioada noiembrie – decembrie 2005. Ulterior, politicianul a ocupat funcția de director al Urbis Serv și viceprimar al municipiului Buzău. Marți, 13 iunie 2023, Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial premier al României de către președintele țării, Klaus Iohannis. Acesta este al patrulea premier PSD numit de Iohannis în timpul celor două mandate ale sale la Cotroceni. Află cum a ajuns Ciolacu de la Buzău la Palatul Victoria și care sunt cele mai importante aspecte din viața sa.
Noul premier al României
Marcel Ciolacu a devenit noul premier al României. Guvernul PSD-PNL condus de către acesta a primit rolul de învestitură în Parlament. 290 de parlamentari au votat pentru, în timp ce 95 au votat împotrivă. Nu au existat abțineri. Un an și jumătate va sta Ciolacu în fruntea acestui guvern, așa cum a fost înțelegerea cu privire la rotativa guvernamentală. „Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme și promisiunile făcute astăzi de la Tribuna Parlamentului”, au fost cuvintele premierului Marcel Ciolacu la scurt timp după anunțul oficial.
Marcel Ciolacu – promisiuni de la Tribuna Parlamentului
Imediat după ce a primit rolul de învestitură, Marcel Ciolacu le-a făcut românilor câteva promisiuni de la Tribuna Parlamentului. Noul premier al țării susține cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și majorarea pensiilor românilor de rând, creșterea salariilor, aducerea în țară a românilor care muncesc peste hotare și transformarea României într-un hub regional la Marea Neagră. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele lui Marcel Ciolacu în calitate de premier al țării. „Eu cred că vom avea un viitor politic împreună și după anul 2024 dacă această guvernare se va ridica la așteptările românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.
Viața lui Marcel Ciolacu. Originile sale
Născut pe 28 noiembrie 1967 în Buzău, Marcel Ciolacu este fiul unui militar de carieră, comandorul în retragere Ion Ciolacu, aviator decorat cu emblema de onoare a Forțelor Aeriene. Ciolacu a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității Ecologice din București, pe care le-a absolvit în 1955. În perioada 2008-2009 el a urmat un curs de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale, apoi în 2012 a absolvit un masterat în managementul sectorului public.
Viața lui Marcel Ciolacu: Trecerea spre lumea politică
În anul 1992, Marcel Ciolacu a făcut pasul spre viața politică devenind membru al Partidului Social Democrat. Din 1996 până în 2000 el a deținut, la nivel local și național, funcțiile de vicepreședinte al Organizației de Tineret PSD Buzău (1996–2000), vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2000–2010), vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău (2000–2010) și președinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2010–2015).
Citește și: Iulia Popovici, de la critică de teatru și jurnalism, la politică și politici publice
Marcel Ciolacu – Vicepremier fără portofoliu. Relația cu Omar Hayssam și cazul Mecam Construct
După demiterea premierului Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu a devenit vicepremier fără portofoliu în cabinetul condus de Mihai Tudose. În mai 2019, după încarcerarea lui Liviu Dragnea, Ciolacu a fost ales pentru postul de președinte al Camerei Deputaților cu 172 de voturi „pentru” și 120 „împotrivă”.
Deși a încercat să se țină departe de controverse și scandaluri publice, Marcel Ciolacu s-a văzut nevoit să ofere explicații cu privire la o poză apărută în spațiul public. În respectiva poză, liderul PSD era împreună cu Omar Hayssam. Chestionat pe marginea acestui subiect, Ciolacu a spus că este o poză realizată în urmă cu aproximativ 20 de ani și că nu înțelege cu ce a greșit. El a ținut să precizeze că a fost pasionat de vânătoare și că fusese invitat la o partidă, la fel cum s-a întâmplat și cu Omar Hayssam.
În atenția publică a intrat, Marcel Ciolacu, și cu subiectul Mecam Construct. În 2009, Curtea de Conturi Buzău a constatat că firma municipalității Buzău, Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu între 2007 și 2008, a încheiat ilegal un contract cu firma Mecan Construct deținută de un coleg de partid – fostul consilier județean PSD Dumitru Dobrică, acuzat de ANI de conflict de interese. Cu privire la aceste aspecte, Ciolacu a declarat că acuzațiile față de contractul cu firma Mecan Construct au fost anchetate și s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale față de el.
Viață personală a lui Marcel Ciolacu – face naveta București-Buzău
Cu privire la viața personală, liderul PSD, actualmente premier al României, a fost foarte discret, dintotdeauna. Marcel Ciolacu este căsătorit de aproape 20 de ani cu Roxana, cea care ocupă funcția de director al unei firme deținute de familia Ciolacu. Roxana Ciolacu locuiește la Buzău, în timp ce soțul ei stă mai mult în Capitală, datorită funcției sale. Acesta este și motivul pentru care Marcel Ciolacu face des naveta București-Buzău și invers. „Spre ruşinea mea ajung din ce în ce mai rar acasă. Cred că ăsta este marele incovenient al politicii şi al vieţii noastre. Ea (n.r soția) nu doreşte să vină la Bucureşti”, declara Marcel Ciolacu, la un moment dat, potrivit Viva!
Marcel Ciolacu și soția sa, Roxana, au împreună un fiu care este student la Facultatea de Medicină.