Villa Sandi: Prosecco transformat în stil de viaţă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Villa Sandi: Prosecco transformat în stil de viaţă

Unul dintre producătorii care au avut un rol important în creşterea notorietăţii Prosecco la nivel mondial este „Villa Sandi”. Aflat chiar în „inima” regiunii Prosecco, chiar la baza dealurilor încadrate „Valdobbiadene Prosecco DOCG”,
Share this article

În ultimii 20 ani, piaţa vinului a fost martora dezvoltării unui produs căruia puţini îi dădeau şanse de reuşită: Prosecco. Apărut, cumva, într-un peisaj destul de conservator, cu vinurile de Champagne aflate pe o poziţie dominantă, Prosecco părea, în anii ‘60, un simplu vin cu bule, cu un rest de zahăr considerabil. Sfârşitul anilor ’90, odată cu transformarea exponenţilor „Generaţiei X” în consumatori, dar şi cu atenţia crescândă pentru calitate a producătorilor din această regiune, a declanşat boom-ul de care acest vin spumant din nordul Italiei avea nevoie pentru a se impune pe piaţă. Uşor de înţeles, accesibil, prietenos şi nepretenţios, Prosecco s-a transformat, încet dar sigur, într-un fenomen global. Principalele sale avantaje: adresabilitatea către o categorie tot mai largă de consumatori, dar şi către situaţii tot mai diferite de consum.

Unul dintre producătorii care au avut un rol important în creşterea notorietăţii Prosecco la nivel mondial este „Villa Sandi”. Aflat chiar în „inima” regiunii Prosecco, chiar la baza dealurilor încadrate „Valdobbiadene Prosecco DOCG”, Villa Sandi este singurul producător de Prosecco ce are în proprietate plantaţii aflate în toate zonele aflate sub această denumire de origine.

Povestea Villa Sandi este povestea unei familii, Moretti Polegato, având o puternică legătură cu natura şi cu viţa de vie, dar, în acelaşi timp, cu un dezvoltat simţ antreprenorial – în portofoliul acestei familii aflându-se companiile Geox şi Diadora. În momentul în care intri în contact cu Villa Sandi, inevitabil „te loveşti” şi de simbolul acestei case – celebrul palat construit în stil Palladian. O adevărată bijuterie arhitecturală, palatul Villa Sandi datează din 1622, fiind unul dintre elementele caracteristice pentru ceea ce a însemnat Republica Veneţiană şi vocaţia sa pentru artă şi agricultură. Aleea de intrare în această cramă este străjuită de-o parte şi de alta de statui ale sculptorului veneţian Orazio Marinali. Frontonul masiv, susţinut de patru coloane ioniene, ce decorează faţada acestei clădiri, este o parte importantă a moştenirii culturale a regiunii Treviso.

Patru hectare în „inima Prosecco”

Beneficiind de condiţii de sol şi climă potrivite, atât pentru cultura soiurilor albe, cât şi a soiurilor roşii, Villa Sandi produce vinuri pentru o paletă foarte largă de gusturi, de la vinurile Prosecco destinate consumului de zi cu zi, până la vinurile încadrate „Valdobbiadene Prosecco Superiore DOCG” sau „Cartizze” – zona vedetă a acestei denumiri de origine. Compania deţine plantaţii atât în Denumirea de Origine Controlată şi Garantată (DOCG) Valdobbiadene, dar şi în Montello, Piave şi Treviso DOC. Mai mult, Villa Sandi deţine şi exploatează patru hectare de viţă de vie în regiunea Cartizze – considerată „inima regiunii Valdobiadene”. Pentru a înţelege semnificaţia acestor suprafeţe, ce poartă numele „Vigna La Rivetta”, trebuie ştiut că denumirea „Cartizze” înseamnă 107 hectare de viţă de vie, împărţite între 140 de producători. „Vigna La Rivetta” are parte de un microclimat unic, cu un sol fertil şi o viţă de vie beneficiind din plin de o combinaţie specială de caracteristici geo-climatice. De asemenea, Villa Sandi se mai mândreşte şi cu o cramă subterană de aproape 300 de ani, ce se întinde pe aproape 1,5 kilometri şi care reprezintă ambientul ideal pentru maturarea sticlelor de spumant în condiţii perfecte de umiditate şi temperatură.

Cu toate că Villa Sandi produce şi vinuri liniştite, cea mai mare parte din producţie este reprezentată de către Prosecco: nouă vinuri spumante diferite şi două frizzante. Pentru a veni cu o ofertă cât mai completă, Villa Sandi produce de asemenea un număr limitat de sticle de vin spumant din Chardonnay şi Pinot Noir, realizate după metoda „champenoise”, cu fermentaţie secundară în sticlă. În total, Villa Sandi produce aproximativ patru milioane de sticle anual.

Investiţii în inovaţie, calitate şi biodiversitate

Vinurile Villa Sandi sunt rezultatul combinării experienţei cu dragostea şi respectul pentru terroir, dar în acelaşi timp al cercetării, inovaţiei şi progresului ştiinţific şi tehnologic. Importanţa Villa Sandi pentru regiunea Veneto şi Prosecco este una atât culturală cât şi economică, producătorul câştigând acest renume în urma investiţiilor făcute în inovaţie. Un exemplu în acest sens este noul tip de sticlă de vin, „Claxa”, a cărei paternitate este deţinută de către Giancarlo Moretti Polegat. Această sticlă are un al doilea strat ce permite o mai bună izolare, respectiv păstrarea vinului la temperaturi scăzute o perioadă mai lungă. În aceeaşi măsură, Villa Sandi s-a remarcat prin folosirea tehnicii unice de producţie „la cerere”, care reuşeşte să păstreze prospeţimea vinurilor o perioadă mult mai lungă. În loc să fie vinificat imediat după cules, mustul de Prosecco este refrigerat la 0°C, până în momentul apariţiei unei cereri, după care este adus la 15-16°C, fermentat şi îmbuteliat. Pentru vinurile Prosecco fermentaţia secundară are loc în tancuri de inox, prin metoda Charmat.

O parte din viile Villa Sandi au fost certificate cu titlul „Biodiversity Friend”, ca o recunoaştere a muncii depuse de către această cramă pentru aplicarea practicilor vitivinicole menite să aibă un impact cât mai redus asupra mediului. Atenţia pentru mediu, alături de investiţiile făcute în cercetare, i-au adus cramei Villa Sandi un loc în „Wine Research Team”, grup internaţional din care fac parte crame, enologi şi viticultori care promovează practicile biodiversităţii.

Toate aceste investiţii s-au reflectat în aprecierile criticii de specialitate şi în premii câştigate în cadrul concursurilor internaţionale. În 2015, „Villa Sandi Prosecco Îl Fresco” a fost votat „Prosecco of the Year” în Germania, pentru al unsprezecelea an consecutiv, de către „Weinwirtschaft”, cea mai influentă publicaţia de profil din această ţară.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora