Viola Davis şi Julia Roberts vor da viaţă personajelor principale din „Mici lucruri măreţe” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viola Davis şi Julia Roberts vor da viaţă personajelor principale din „Mici lucruri măreţe”

Mici lucruri măreţe, considerat cel mai bun roman al lui Jodi Picoult, publicat de editura Trei în colecţia Fiction Connection, va fi ecranizat cu Viola Davis şi Julia Roberts în rolurile principale, într-o producţie Amblin Partners.
Share this article

Mici lucruri măreţe, considerat cel mai bun roman al lui Jodi Picoult, publicat de editura Trei în colecţia Fiction Connection, va fi ecranizat cu Viola Davis şi Julia Roberts în rolurile principale, într-o producţie Amblin Partners.

Cele două actriţe se află la a doua colaborare de acest fel, prima având loc în anul 2010, la filmările pentru ”Eat Pay Love”, ecranizarea cărţii lui Elizabeth Gilbert. Producătorii filmului sunt  Marc Platt, nominalizat la Oscar în 2016 pentru  ”La La Land” şi în 2015 pentru ”Bridge of Spies”, şi Adam Siegel, câştigătorul unui Premiu Emmy în 2016 pentru ”Grease Live!”. Viola Davis şi Julia Roberts au şi ele în palmares cel mai râvnit trofeu.

Viola Davis a obţinut un Oscar în 2016 pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar în filmul  ”Fences” şi are alte două nominalizări în anii precedenţi,  iar Julia Roberts a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai buna actriţă în rol principal în 2001 pentru Erin Brockovich şi are alte trei nominalizări. 

Viola Davis îi va da viaţă lui Ruth Jefferson, o asistentă medicală de culoare care îşi face meseria impecabil de mai bine de 20 de ani. Până într-una din zile, când un cuplu cere ca ea sau orice persoană care arată ca ea să nu mai aibă voie să se apropie de fiul lor, nou-născut. Spitalul respectă dorinţa părinţilor şi îi interzice lui Ruth să mai îngrijească copilul. Starea de sănătatea a nou-născutului se deteriorează rapid, iar Ruth este pusă în situaţia de a alege între a respecta ordinul conducerii spitalului sau de a-l ajuta pe copil. Acţionată în judecată şi acuzată de cele mai îngrozitoare lucruri, Ruth îşi pune speranţele de a-şi obţine dreptatea în avocata din oficiu, Kennedy, personaj ce va fi interpretat de Julia Roberts.

„Mici lucruri măreţe” nu este prima carte ecranizată a lui Jodi Picoult.  Opt dintre cele douăzeci şi trei de romane scrise de ea au intrat direct în lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times, iar patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune. ”My Sister’s Keeper” a fost adaptat pentru cinema într-un film regizat de Nick Cassavettes în 2009, cu Cameron Diaz în rolul principal.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora