Viralul săptămânii: Adrien Brody în reclama de Crăciun realizată de Wes Anderson pentru H&M - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dacă aţi văzut The Grand Budapest Hotel, Moonrise Kingdom, Fantastic Mr. Fox sau The Darjeeling Limited atunci recunoaşteţi stilul aparte al regizorului Wes Anderson. Dacă aţi văzut măcar primul film din lista de mai sus atunci ştiţi cu siguranţă ce „chimie” se dezlănţuie pe ecran atunci când lucrează Anderson cu actorul Adrien Brody.

Cei doi au realizat de curând o reclamă de Crăciun pentru brandul H&M. Iar videoclipul a ajuns deja viral pe reţelele de socializare. Deşi a fost postat pe canalul youtube pe 28 noiembrie, clipul are deja – la doar o zi distanţă – 2.284.148 de vizualizări.

Reclama face apel la emoţia fiecăruia dintre noi atunci când vine vorba de Crăciun. Filmul se numeşte „Come together” şi ne pune în perspectiva unor pasageri care călătoresc singuri în drum spre „acasă”, spre cei dragi. Însă Adrien Brody joacă rolul şefului de tren care trebuie să anunţe veştile proaste pasagerilor săi. Este ajunul Crăciunului, iar trenul va avea cel puţin 11 ore întârziere din cauza vremii. Dar n-are de gând să stea cu mâna în sân. În doar 19 minute reuşeşte să organizeze o mini-petrecere cu brad împodobit care să bucure pasagerii – mai ales pe cel mic.

Dacă pe parcursul reclamei nu aţi avut timp să vă daţi seama care este legătura dintre H&M şi această reclamă, mai priviţi filmul încă o dată. Pulovere, genţi, ochelari de soare, sacoul celui mic… toate fac parte din noua colecţie a brandului – cu obiecte vestimentare numai bune de pus în bagaj. Găsiţi detalii în Galeria foto de mai sus.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora