Vlad Vlăsceanu, chirurgul ce desenează pe pânză. Cum împletește medicina și arta pentru a vindeca trupul și sufletul pacienților săi

Vlad Vlăsceanu, chirurgul ce desenează pe pânză. Cum împletește medicina și arta pentru a vindeca trupul și sufletul pacienților săi

De Ema Tănase
Distribuie articolul
16 min de citit
Salvează pentru mai târziu

O pasiune o cere pe alta. Să le îmbini atunci când negociezi cu timpul sau când timpul îți devine prieten înseamnă o infinită bucurie. Imaginează-ți doar cum ar fi să faci un lucru cu mare plăcere, deși uzura se simte, dar nu există în vocabular cuvintele „imposibil” și „nu mai pot”. Mai mult de atât, să împarți gânduri, să dezbați idei în orice oră din zi sau din noapte cu soția, să ajungi la un acord din vorbe puține în colțul casei, să găsești înțelegere din prisma meseriei, nu e puțin lucru. 

Vlad Vlăsceanu

Vlad Vlăsceanu le are pe toate acestea și, în pofida perioadei aglomerate prin care trece, a creat o dulce armonie între medicină și artă. Este un mesager al binelui și al frumosului. Aparent două domenii diferite, dar care au o tangență. Ambele necesită dăruire de sine. Paradoxul este că în medicină, doctorii ajută omul și transformă lacrimile în bucurii, iar în artă, prin orice formă, reușești să te ajuți pe tine exteriorizându-ți lumea interioară, gândurile, ideile și, la rândul tău, atingi și sufletul omului de lângă tine, semenul tău. 

Vlad nu a fost atras dintotdeauna de anatomie și biologie încât să-și spună răspicat că vrea să îmbrățișeze meseria de doctor, ci mai mult un incident la vârsta primului act de identitate l-a determinat să se aplece asupra acestei științe. La ani distanță, el poartă parafa de medic, îmbracă halatul din postura de chirurg și ajunge pe motor să-și exercite activitatea în cadrul clinicii de chirurgie a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași. Ușoare nu îi sunt zilele, dar când se dezbracă de hainele albe, le îmbracă pe cele ale unui soț și tată care petrece timp de calitate în familie și pe cele ale unui pasionat de artă care s-a regăsit în pandemie pe un drum uitat în copilărie, trecându-i în tot acest răgaz chiar și chitara prin mână. Să-l cunoaștem!

Vlad Vlăsceanu:„Încerc să fac cât de mult bine pot”

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul