Volvo România: un nou dealer, un nou ambasador - LIFE.ro
Sari la conținut

Volvo România: un nou dealer, un nou ambasador

În cadrul evenimentului au fost prezentate şi detalii despre masinile „vedeta”, marca Volvo, aşa cum sunt modelele XC40 şi XC60 (castigatoare a Europe Car of the Year, respectiv World Car of the Year) sau VRE – Volvo Retail Experience si VPS – Volvo Personal Service.
Share this article

În urmă cu două zile, a fost lansat la Bucureşti cel mai nou dealer Volvo, Excellence Cars, eveniment la care a fost anuntat şi brand ambasadorul noului Volvo XC40, nimeni alta decât adorabila cântătreaţă Antonia.

Volvo are o strategie foarte clară de creştere, pe care o cunoaştem şi la care încercăm să ne liniem, are un nou management, are o politică clară de globalizare”, a declarat preşedintele companiei, Lavinia Spandonide amintind de obiectivul principal al Volvo: ”Urmează ca noi să dovedim că suntem la nivelul acestor standarde înalte, care nu sunt numai în ziduri, ci sunt şi în spiritul fiecărui vânzător, consultant de vânzări, director,  mecanic de la Volvo. Standardele înseamnă, de fapt, oameni.”

În cadrul evenimentului au fost prezentate şi detalii despre maşinile „vedetă” ale mărcii Volvo, aşa cum sunt modelele XC40 şi XC60 (câştigătoare a Europe Car of the Year, respectiv World Car of the Year) sau VRE – Volvo Retail Experience şi VPS – Volvo Personal Service.

Suntem unicul dealer al unui brand auto premium cu sediul în centrul Bucureştiului, iar acest lucru ne conferă un avantaj pe care ne-am dorit să îl exploatăm altfel: să implementam un nou concept de showroom, acela de boutique showroom sau boutique dealership, pentru ca Excellence Cars este un dealership care preia caracteristicile unui luxury retailer. Este o bijuterie”, spune Cristina Stoian, Director General Excellence Cars.

 

Sunt foarte fericită să fiu ambasador Volvo, maşina este foarte frumoasă! Mi se potriveşte, se potriveşte şi cu familia mea”, a declarat Antonia care a susţinut, de altfel, şi un show electrizant şi care reprezintă cel mai bine, prin spiritul ei fresh şi cool, acest model de maşină.  

Share this article

Citește mai multe


Trailer sezonul 5 Stranger Things: Cum va arăta ultimul sezon al serialului
Trailer sezonul 5 Stranger Things: Cum va arăta ultimul sezon al serialului
Suma cerută de Claudia Pătrășcanu, după ce Gabi Bădălău și-a dat copiii în judecată
După ce instanța l-a obligat pe afacerist să plătească pensie alimentară retroactivă pentru cei doi copii, acesta a c...
REMEDIU NATURAL. Planta lunii iulie, cu puteri magice, ce ţine bolile la distanță
Mulţi fitoterapeuţi recomandă această plantă, despre care se crede că are puteri magice, putând să ţină bolile la dis...
De ce ne îngrășăm când suntem stresați? Nu, nu e vorba doar de mâncare!
Ați observat că, atunci când sunteți stresați sau sub presiune constantă, poftiți mai des la dulciuri, iar dorința de...
De ce măgarii sunt atât de încăpățânați
De ce măgarii sunt atât de încăpățânați. Se pare că încăpățânarea măgarilor, trăsătură aparent negativă ar ascunde o ...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora