Zoli Toth, Sistem: „Succesul vine cu niște facturi foarte scumpe de plătit în spate” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Zoli Toth este muzician, creator de muzică clasică, profesor, realizator de radio, dar și creatorul uneia dintre trupele care a resetat muzica românească: Sistem. Pe butoaie.

Acum, la aproape 10 ani de când Sistem s-a retras din lumea muzicală, Zoli face un bilanț creativ al evoluției sale, dar și al unor vremuri când scria istorie.

Ce mai face Sistem?

Zoli Toth: Bem niște șprițuri împreună, atâta tot.

De ce? Cum ați ajuns la această concluzie?

Zoli Toth: Am ajuns la concluzia asta în 2012, când am dat un comunicat de presă, pe 4 ianuarie, prin care anunțam că pe 13 septembrie este ultimul concert.

Nu mai aveam nimic de oferit nou pe piața românească. Eram o trupă care fusese tot timpul în avangardă, cu un pas înainte, și începuse o perioadă când se difuzau niște chestii la radiouri, iar toată industria muzicală depindea de patru oameni care făceau playlist-urile de la radio, indiferent dacă aveau sau nu studii muzicale sau se pricepeau la asta. Eu am fost printre cei care au decis că nu vor să-și construiască un business în jurul a patru oameni care decid ce e bine și ce e rău, ce e frumos și ce e mai puțin frumos. S-a dovedit că, la 10 ani distanță, mi-am continuat foarte frumos cariera, solo, în cvartet sau cu orchestră. Am cântat, am demonstrat că pot să merg mai departe.

Zoli Toth și Oana Drăgulinescu, la Ateneul Român, în pregătirile Galei HHC

Cei patru oameni care decideau nu fuseseră aceiași când voi v-ați ridicat?

Zoli Toth: Nu. Industria în sine s-a schimbat, ca orice alt domeniu. La început era importantă meritocrația, show-ul în sine, cum cânți, ce cânți, cât de pregătit ești, cât de aliniat ești la ce se întâmplă afară? Noi eram foarte doritori de a face by the book. Noi eram una dintre puținele trupe care cânta după partituri. Noi studiam 4-5 ore pe zi ca să facem ce făceam.

Cum s-au schimbat condițiile care au generat celebritatea voastră, așa încât voi să spuneți STOP?

Zoli Toth: Păi, între 2012 și 2014 s-a difuzat numai reggaeton. Noi nu ne vedeam cântând asta. Noi ne-am reinventat. Radiourile nu au putut să o facă. Noi, fiecare dintre noi, profesăm, ne merge treaba, pentru că noi avem o meserie. Suntem toți absolvenți de Academie de Muzică. Eu am 20 de ani de școală, că așa era la noi: pentru școlile vocaționale trebuia să faci un an de pregătitoare, 12 clase cum face toată lumea, 5 am făcut de facultate și încă 2 de masterat. Era trist să ajung șomer după atâția ani de școală.

Vreun regret?

Zoli Toth: Am foarte multe amintiri frumoase, dar nu m-aș vedea făcând din nou asta. Mai e și vârsta, statutul social e altul… cred că toate trebuie făcute la timpul lor. Nu zic că nu o să mai cânt niciodată muzică comercială, nu o să mă feresc de lucrurile de genul ăsta, dar nu e un țel pentru mine.  Dacă voiam puteam să o fac, doar aveam agenție de impresariat.

Să mergem și mai înapoi: de ce ați făcut voi Sistem?

Zoli Toth: Noi nu am vrut să facem ceva comercial; noi ne distram la facultate. Cântam de bucurie. Făceam show-uri pentru noi, în clasă, pentru Balul Bobocilor, nu a fost scopul nostru să ajungem vedete. Nici nu știam ce e aia. La început nici nu credeam că e importantă facultatea în muzică, dar a contat…

Când a venit Cătălin Moraru, de la Roton, la Ploiești, noi nici nu știam ce e aia. Eu nu aveam Atomic pe televizor. Ascultam numai muzică clasică. Nu aveam nicio treabă cu genul ăsta. Noi ne jucam, ne distram, ne simțeam bine și probabil asta a fost și rețeta succesului. Odată ce faci lucrurile din plăcere, vine și partea financiară, faima și succesul ăla de calitate. Că și succesul e de multe feluri: poate să fie un succes de-o vară, un succes de trei ani și uită-te un pic în urmă că nu prea mai sunt trupe care să aibă mai mult de 5 ani. Noi am fost 15 ani pe piață, am avut 12 piese number one, discuri de aur, Artistul anului, Trupa anului. Industria muzicală e ca boom-ul imobiliar: hai să construim mult și repede, nu contează că e prost, că nu s-au uscat pereții…

De ce ai făcut tu facultatea?

Zoli Toth: Sunt a treia generație de muzicieni din familie: mama e profesoară și dirijoară de cor, tatăl meu e cântăreț în cor, bunicii mei muzicieni, fratele meu este contrabasist la Filarmonica din Macau, copiii mei cântă. Am făcut și doi ani de matematică, dar nu mi-a plăcut. Ca în orice meserie, trebuie să-ți creezi niște automatisme. Eu mi le creez cântând, altora le place să facă 60 de exerciții pe zi la matematică.

Cu ce instrument ai început?

Zoli Toth: Cu pianul. Am făcut școală de muzică, nu în privat. Cu teoria muzicii, solfegii, istoria muzicii, armonie, contrapunct, Am făcut școală serioasă. Noi la liceul de muzică am avut mai multe materii vocaționale decât alea normale și studiam, pe lângă astea, 6 ore pe zi.

Care îți erau prietenii în lumea asta elitistă?

Zoli Toth: Prietenii mi-i luam tot de la școală: contrabasiști, violoniști, suflători. Și iubitele tot de acolo mi le luam. Noroc că s-a deschis o secție de balet, că numai la pianiste ne uitam toți. Dar aveam și momente în care mergeam în fața blocului să bat mingea. Am avut o copilărie normală. Părinții mei erau muzicieni, mergeau în turnee, stăteam și câte o săptămână singur, că nu aveam ce să facem. Plus că aveau încredere în mine, că e important.

Cum era în comunism? Erau părinții tăi vedete într-un cerc elitist…

Zoli Toth: Erau muzicieni de top.

Și ce s-a schimbat?

Zoli Toth: Nu s-a schimbat nimic. Au rămas la fel de respectați, ba chiar mai respectați. Doar că înainte de Revoluție, doar gunoierii aveau venit mai mic decât muzicienii. În sala de spectacol se cânta cu sala plină de oameni cu paltoane și căciuli pe cap. Se cânta la 14 grade. Au fost vremuri foarte grele. Cine nu a trăit atunci nu își poate închipui. Eu am avut noroc că Revoluția a venit când eram în clasa a V-a, o perioadă de decizie pentru mine. Atunci am avut cu toții impresia că lucrurile se vor schimba pentru artiști, că vor fi milionari. Dar nu a fost chiar așa. Oricum eu niciodată nu mi-am închipuit că mă voi îmbogăți. Pentru mine a contat să fac ce îmi place și să mă duc fericit la serviciu, ca la un loc de joacă. Uneori mai serios, alteori periculos, dar locul de muncă e un loc de joacă pentru mine. Niciodată în viața mea nu am făcut ce nu mi-a plăcut. Din punctul ăsta de vedere am avut noroc.

Zoli Toth, împreună cu mama lui

Cui semeni din familie, cu stilul ăsta riguros?

Zoli Toth: Cred că vine mai degrabă dinspre bunici. Părinții mei sunt în zona intermediară a rigorii: sunt foarte creativi, foarte buni în ce fac, dar bunica mea a făcut Pensionul din Timișoara, școala unde te învăța să cânți, să coși, să faci orice esențial în viață, iar eu sunt în zona de edificiu: îmi place să construiesc proiecte. Tatăl meu, de exemplu, este un foarte bun teoretician. Am lucrat cu mulți profesori de teoria muzicii, dar niciunul nu a fost ca el: simplu și bine. Mama mea este mai creativă. Cred că am luat de la fiecare ceva.

Tu ai cunoscut celebritatea aia care îți ia mințile. După ce o cunoști, cum poate să devină măsura succesului doar ”mă trezesc dimineața și fac ce îmi place”?

Zoli Toth: Succesul vine cu o factură foarte scumpă în spate. Cine crede că succesul înseamnă doar beneficii, are o idee greșită. Cel puțin în ceea ce mă privește, succesul a venit cu oboseală, ușor-ușor devii sociopat, ai impresia și chiar se întâmplă că mulți profită de tine, ești obligat tot timpul să zâmbești, să nu faci de fiecare dată ce vrei, ai în spate o încărcătură constantă. Acum nu mai trebuie să mă cenzurez non-stop, să fiu atent mereu la ce fac și cum fac.

Atunci aveam un om care îmi spunea în ce oraș sunt, ca să vă faceți o idee despre ce a însemnat succesul. Asta deși noi am impus niște standarde în industrie: ce înseamnă să mănânci, să locuiești. Aveam colegi care erau în top 10 la radiouri și stăteau în hoteluri de câte o stea, două. Eu am fost ăla care a zis ”Nu! Trupa asta trebuie să stea la cel mai bun hotel din oraș pentru că noi călătorim atât de mult și dormim atât de puțin încât dacă și somnul este prost, atunci ne distrugem. Nu mai putem să cântăm”.  Atunci se mergea mult cu microbuzul. Aveam drumuri Cluj-Timișoara – Iași. Încă nu erau avioane ca acum. Plus că trebuia să mâncăm bine. Vrei un concert bun, trebuie ca omul să fie bine. Noi făceam show cu transpirații, cu efort. Nu am mimat niciodată muzica. Noi am fost printre puținii care nu au acceptat două spectacole pe zi. Noi am muncit de toți banii.

Zoli Toth

Care a fost prețul?

Zoli Toth: Mare. Mi-am făcut niște analize și medicul mi-a zis: dacă mai continui așa, s-ar putea să se termine foarte repede totul. Era oboseala, fumam mult, alcool… dar niciodată nu ne-am drogat.

Ce ți-a adus pozitiv?

Zoli Toth: Foarte multe. De la bucuria pe care o aveau oamenii când te vedeau – oamenii se exteriorizau când te vedeau, stăteau cu ochii pe scenă. Acum stau pe Facebook. După experiența Sistem, am mers și eu în public. Eram curios ce simt oamenii acolo. Așa am constatat că publicul acum face poze, filmează, nu se mai bucură 100%. Și muzicianul s-a schimbat. Nu mai vrea să revoluționeze. Livrează emoții clare. Muzicianul a devenit un livrator. Noi, când eram în Sistem, cântam 4-5 piese pe care le dorea publicul, dar apoi cântam și altceva, să vadă și altceva. Plus că, pe vremea noastră, piesele aveau 5-6 minute. Acum au 2 minute. Nu mai e răbdare, ne grăbim. Am scos în 2021 un album pe vinil și i-am sfătuit pe oameni să asculte o piesă pe zi. Și am primit multe mesaje în care mi s-a dat dreptate. Nici eu nu mai am răbdare să ascult un album pe zi.

Cum este să te trezești că nu te mai sună nimeni să te cheme la concert?

Zoli Toth: Nu pot să răspund la asta pentru că pe mine încă mă sună, eu încă am concerte. Cred că anul trecut am avut mult mai multe concerte decât mulți artiști din Top 20.

Da, dar nu mai ai aceeași expunere…

Zoli Toth: Același nivel de expunere nu, dar trebuie să iei niște decizii: ce-ți dorești? Să cânți într-o sală de 250 de oameni în care fiecare să fie atent la ce faci sau să ai 10.000 de oameni și fiecare să se uite pe Facebook? Iar în România niciodată nu vor fi 20.000 de oameni la un concert de muzică clasică pentru că nu suntem educați, nu avem apetența pentru muzica asta… Și nu doar în România, ci în foarte multe țări europene. În 2019 am fost chemat să cânt la miezul nopții de Revelion. 20 de mii de oameni, exact cum era odată. Am cântat, am plecat, dar nu am mai simțit la fel. Era ca și când te-ai întoarce de la limonadă la sucul de dozator.

Cum te-a schimbat pe tine notorietatea?

Zoli Toth: La mine lucrurile s-au întâmplat treptat. Nu pot să spun că am devenit celebru peste noapte. De fapt, eu m-am prins de notorietatea mea abia după ce m-am retras. Atunci am avut o perioadă de izolare, în care nu am ieșit nicăieri. Apoi am început să ies și auzeam tot felul de povești de la oameni: mi-a povestit unul că a vrut să-și dea numele copilului Zoli. Aveam tot felul de povești și atunci mi-am dat seama că am fost cineva pe-aici. Și acum am reacții foarte frumoase din partea oamenilor care mă văd. Sigur, am și greșit față de oameni, că nu ai cum să nu greșești. Dar mi-am cerut scuze. Eu sunt perfecționist și, când mergeam undeva, oamenii se cam temeau. Că eu făceam tot ce țineam de mine, dar dacă cineva nu era ok, îi atrăgeam atenția. Iar în țara asta oamenii nu prea acceptă critica.

De ce nu ai plecat din țară?

Zoli Toth: În primul rând pentru că m-am complăcut. În al doilea rând pentru că am avut mereu un proiect în desfășurare, mereu ceva de făcut. Din punct de vedere financiar, cel puțin în ultimii 20 de ani, am fost mulțumit, deci nu a existat o presiune în sensul ăsta. Plus că am preferat să stau într-o țară în care mă știe toată lumea, decât să mă duc undeva unde nu știe nimeni de mine. Pentru că atât am reușit noi: să fim cunoscuți pe plan național, nu internațional. Am avut ocazia să plec, pentru că am călătorit mult cu cvartetul, dar nu. Nu vreau. Îmi place când aud la radio piese Sistem pentru că sunt perfect aliniate și ca stil, și ca sound, cu piesele actuale. Sunt mândru de ce am făcut acolo. Am creat un brand. Iar eu sunt captiv în propriul meu brand. Orice aș face, eu sunt Zoli de la Sistem. Am lucrat cu nume grele la Festivalul Enescu, la teatru, cu copiii – toată lumea îmi zicea Zoli de la Sistem. Iar eu vreo 6 ani nu am pus niciodată numele Sistem pe afișe. Și au fost enorm de multe afișe.

Cine i-a zis Sistem trupei voastre?

Zoli Toth: Cătălin Morar de la casa de Discuri Roton. Înainte aveam un nume atât de greu că îl greșeai și când dădeai copy-paste.

Sistem a prins.

E un brand foarte, foarte bun și mă bucur că am făcut pasul înapoi când eram încă sus. În primul an, când ne-am retras, aveam 40 de cereri de concerte, deși anunțasem că ne retragem. Și eram cea mai scumpă trupă de pe piață. Mulți ar fi cedat, pentru că e obositor să tot explici de ce te-ai retras. Dar eu văd viața ca pe o carte cu mai multe capitole. Iar Sistem a fost un capitol frumos. Am capitole frumoase pe care nu le știe nimeni, la Academia de Muzică, cu cvartetul, cu copiii pe care îi pregătesc… Dacă ar fi să scriu o carte despre mine, Sistem ar fi un capitol, a 5a, a 6a parte dintr-o carte.

De ce ai trecut de la pian la percuție?

Zoli Toth: Pentru că îmi plăcea să bat la tobe. Când eram mic voiam să bat la tobe. Văzusem niște trupe de rock pe la Timișoara, la festivaluri, văzusem un toboșar și mi-a plăcut. Dar eu inițial am vrut să mă fac taximetrist pentru că era singurul care primea bani și nu dădea niciodată nimic. (râde)

Revenind, la școală am dat de instrumentele melodice, de xilofon, dar părinții m-au susținut mereu. Au fost și suspicioși, că eu am fost primul student Erasmus al Academiei de Muzică din Cluj și m-am dus și am învățat cu cel mai bun profesor de percuție din Europa – Christoph Caskel. O somitate. Țin minte, când m-am dus să iau foaia matricolă, m-a întrebat unde mă duc, dacă nu emigrez… A zis că sunt primul din ultimii 20 de ani care pleacă înapoi. Dar eu deja pusesem bazele trupei aici, eram cu gândul la gașcă. Ai mei au avut un șoc după ce am pus trupa pe picioare. Era ca și cum un director de Filarmonică se apucă să managerieze o trupă de Hip Hop. După ani de zile s-au acomodat. Dar, când am renunțat la sistem și am reluat muzica clasică, au fost din nou șocați.

Zoli Toth, profesorul elevilor din ansamblul de percuție al Cantus Mundi

Unde are loc ecologia în povestea asta și cum și-a făcut ea loc?

Zoli Toth: Am luat-o de la tatăl meu. De când mă știu a fost foarte atent la tot ce înseamnă protecția mediului, risipa, om care simte mirosul pământului, știe cum să pună sămânța. Tatăl meu a avut înaintea mea colectarea selectivă a deșeului în casă. Eu am învățat enorm de multe de la el. Pe lângă asta, am afla acum câțiva ani, făcând un arborele genealogic, că bunicul tatălui meu a fost grădinarul șef al Timișoarei. A fost horticultor la bază. Timișoara a fost construită după modelul Vienei, când vine vorba de parcuri și spații verzi. Timișoara avea un grădinar șef care îți spunea ce plante se pun, ce soiuri, cum să arate, care e modelul, cum se desenează, care este designul.  Oamenii nu pleacă din România pentru că nu o duc bine cu banii, ci pleacă pentru că în fiecare zi e tot mai urât. Pentru că văd că afară, cu aceiași bani, se pot face lucruri mult mai mișto.

De ce acum locuiești în București și nu în Timișoara?

Zoli Toth: Nu mi-aș dori să mă întorc la Timișoara. E ca și cum ai fi obișnuit să bei un vin franțuzesc bun, la pahar, versus un vin la dozator. În Timișoara mă simt bine să mă duc 3-4 zile, dar nu aș schimba o capitală cu un oraș de provincie, oricât de mare și de frumos ar fi el, oricât de atașat ai fi. Dacă deschid acum agenda, în București sunt 80 de concerte în weekend-ul ăsta. În Timișoara sunt 3. Pentru meseria mea aici trebuie să fiu. Părinții mei sunt acolo și eu merg la ei de sărbători, chiar mai des, mi-am reluat legăturile cu prietenii. Se schimbă lucrurile în bine în Timișoara, dar nu compari cu Bucureștiul. Aici e o efervescență. Și dacă s-ar face în fiecare weekend Electric Castle la Cluj, tot mai bine e în București.

De când te-ai mutat aici?

Zoli Toth: De 20 de ani. Din 2002. În București am stat cel mai mult. La Timișoara am stat 18 ani, în Cluj 8. Sunt orașe pe care îmi place să le vizitez, dar nu aș mai putea să locuiesc acolo. Nu vreau să zic că mă simt înrădăcinat în București, pentru că pentru foarte mulți sunt un băiat venit de la Cluj. Dar îmi place aici. Mă descurc bine aici. Îmi place spațiul.

Cum te-au schimbat copiii?

Zoli Toth: Cred că m-au schimbat mult. Cred că mi-au dat tonul mai jos. M-au îmblânzit după 15 ani de bătut butoaiele. Se schimbă multe nu pentru că trebuie, ci pentru că, dacă ești sănătos la cap, așa va fi. Nu-ți dorești să fii plecat 100 de zile de acasă. Eu am avut ani în care am fost plecat 300 de zile de acasă. Am avut ani în care am dormit cu colegii mei mai mult decât cu oricare gagică. Am avut luni în care am avut 28 de concerte în 31 de zile. Eu doi ani m-am dus la kineto-terapie că aveam spatele rupt. Și apoi mă gândesc: eu am făcut copii să bifez că am copii sau vreau să-i văd cum cresc? Și am ales să-i văd cum cresc. Aveam colegi care spuneau că nu știu când au crescut copiii. Eu de doi ani lucrez cu copiii, iar de la ei am învățat lucruri pe care le uitasem: bucuria de a lucra cu copiii, de a lucra în grup. Eu am lucrat doi ani ca profesor la Liceul de muzică din Cluj, dar aveam un salariu prea mic. Uneori mă costa mai mult să mă duc la ore. Câștigam 280 de lei, iar chiria garsonierei în care stăteam era de 320 de lei. Veneau copiii și făceau poze cu mine, elevele mă pupau, le spuneam să mă lase că îmi făceau probleme, mă invitau la Balul Bobocilor. Era fain.

Acum fac același lucru cu puști de 9-14 ani. Sunt 45. Am decis să fac o trupă mai de elită. Ei nu plătesc nimic, sunt prin programul grupului Madrigal. Sunt foarte buni. Sunt foarte bine pregătiți și sunt sigur că vor face ceva mai mișto decât sistem. Au învățat toate genurile muzicale. Muncim mult împreună. Sunt serioși și mă bucur. Știu că dacă, Doamne Ferește, pățesc ceva, ei pot susține un concert de 50 de minute fără mine. Un profesor e bun pentru ce a pregătit înainte de examen, nu în timpul examenului. Copiii mei își montează scena de la A la Z. Singuri. La început le-am arătat, acum fac singuri. Eu prefer să existe metoda Zoli decât profesorul Zoli. Când i-am întâlnit pe copii i-am rugat să-mi dea fiecare top 3 piese favorite. Să vezi ce tare e când ai 30 de piese diferite.

Și ce făceai dacă îți dădeau manele?

Zoli Toth: Și ce? Cine exclude manelele din genurile muzicale este un ipocrit. Manelele fac parte din ADN-ul acestei regiuni. Atâta timp cât nu este agramată și maneaua este o piesă de dragoste pe ritmuri orientale. Dacă asculți aceeași piese cântată în turcă sau greacă, o să fii fascinat. Maneliștii au un brand foarte prost. Eu am întâlnit instrumentiști și soliști excepționali în rândul maneliștilor. Eu am auzit manele de dragoste mult mai mișto decât multe piese de dragoste de la noi. Eu nu sunt de acord să asculți doar Mozart sau doar manele. E greșit. Eu am ascultat până la 24 de ani doar Mozart. Nu e ok. Eu aveam clip pe Atomic și nu știam să-l caut să mă uit la el. Diversitate. Sunt adeptul diversității. Copiii mei cântă la mai multe instrumente, de exemplu.

Nu îi debusolează?

Zoli Toth: De ce? Te debusolează dacă mănânci și chinezesc și shaorma? Guști din fiecare și unul o să-ți placă mai mult. Dar din fiecare înveți ceva. Jazz-ul se trage din muzica clasică.

Mai refaci Sistem?

Zoli Toth: Nu spun niciodată NICIODATĂ, dar nu am niciun motiv să fac ceva ce am mai făcut. Ce fac? Mă întorc la iubita din liceu? Că e și ea măritată, are copii. Mă mai vezi pe mine bătând la butoaie? Eu nu mai sunt în cercul ăla, nu mai am 68 de kg, nu mai am rezistența, nu mai merg în cluburi. Am alte lucruri. Consider că m-am dezvoltat mult de atunci. Ar fi o ciorbă reîncălzită și nu îmi place.

Dar ai primit cereri?

Zoli Toth:  În fiecare an vine câte cineva cu o idee genială: hai să cântați din nou! Noi am făcut trupa din bucuria de a cânta. Unii jucau fotbal, noi am făcut trupa. Pentru noi, SISTEM a fost SISTEM. Ne-am dedicat 100%. Eu nu pot să las acum tot ce fac pentru SISTEM.

Cu ce te mândrești?

Zoli Toth:  Mă mândresc cu tot ce am făcut. Nu prea am lucruri cu care să-mi fie rușine. Mă mândresc cu SISTEM, cu cvartetul pe care l-am făcut, cu prezențele din media, cu cel mai recent album lansat în pandemie, cu copiii, cu emisiunea despre ecologie de la radio RFI. Dar încă îmi doresc și am bucuria de a face lucruri noi. Încă nu sunt plictisit. Încă mai am lucruri de spus. Iar ce ți-am povestit sunt numai proiectele care au cunoscut succesul. Sunt și multe încercări eșuate la mijloc.

Zoli Toth, împreună cu soția lui, Ioana

Și cum gestionezi eșecul?

Zoli Toth: Un șut în fund, un pas înainte. Întotdeauna! Te lovești, te mai coși… mergi înainte. Te simți prost, dar nu renunți. Rolul meu este să binedispun. Iar inspirația se educă, nu pică din cer. Nu există ”a coborât muza”. Și sunt emoții. Se poate întâmpla ceva, orice, și lucrurile să meargă prost.

De tine de îndoiești vreodată?

Zoli Toth:  Nu mă îndoiesc de ce am făcut, dar sunt departe de a fi perfect. Oricât aș trăi va mai fi mereu ceva de îmbunătățit. Și caut mereu să fiu mai bun.

Și nu e istovitoare căutarea asta?

Zoli Toth: Depinde ce vrei de la viață. Eu am căutat zile întregi un sunet, să-l perfecționez. Și chemam pe cineva să asculte și nu vedea nicio diferență, deși îi arătam științific. Dar, de fiecare dată când m-am chinuit cu ceva, chiar dacă a părut inutil, a meritat, pentru că am învățat și mi-a folosit. M-ar mâhni să știu că am pierdut timpul.

Cât timp petreci făcând muzică?

Zoli Toth:  Nu vreau să cred că sunt un tip plicitisitor, dar mult, foarte mult timp din viața mea se învârte în jurul muzicii. Fie că am un instrument în mână sau sunt pe canapea și mă gândesc la muzică… nu e ușor să suporți așa om. Dar îmi place mult. Și îmi place să dau din know how-ul meu. Pentru eu când am vrut să învăț, mi s-au închis ușile. Eu nu vreau să fac la fel. Eu le arăt tuturor. Dacă știu doar eu, nu înseamnă că sunt mai deștept. Înseamnă că sunt împotriva progresului.

Copiii tăi de ce fac muzică?

Zoli Toth: Sunt virusați de mici, săracii. E o combinație între dorința lor și îndemnul meu. Copiii nu fac performanță singuri. Trebuie să te ții de ei. Nu trebuie să fii moale. Fata mea cea mare, care cântă la pian, a avut o perioadă în care nu i-a mai plăcut. Apoi a făcut un click și a început să studieze de drag, din proprie inițiativă. Fetele mele nu sunt la școli de muzică. Eu nu vreau să facă o carieră din muzică. Dar te ajută mult în dezvoltare, în perfecționare, îți oferă armonie în viață, îți dezvoltă capacitatea de comunicare. Plus că la pian poți cânta mai multe note odată, deci creierul ți se dezvoltă. Este și motivul pentru care chirurgii operează pe muzică, iar mulți dintre ei cântă la pian. Chirurgii și arhitecții. Creierul unui pianist este total diferit de creierul unui violonist, de exemplu.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO