6 celebrități care au avut COVID. Și ce avem de învățat de la ele - LIFE.ro
Mergi la conținut

Iată șase dintre cele mai cunoscute celebrități care au avut COVID și care nu au stat pe gânduri atunci când a fost vorba să-și împărtășească experiența. Fiecare dintre aceste vedete au simțit nevoia să-și facă publică povestea în sprijinul campaniilor de informare și pentru a combate dezinformarea ce ar putea în continuare să lase multe victime.

Deoarece pandemia de coronavirus continuă să afecteze comunitățile de pretutindeni, numărul de cazuri noi crescând în anumite părți ale lumii, cu toții suntem nevoiți să ne adaptăm la acest nou normal și să încercăm să depășim cât mai bine criza.

Pe măsură ce oamenii din întreaga lume au resimțit mai serios sau mai lejer efectele acestei crize, efecte traduse în învățământ la distanță, închiderea multor business-uri, pierdea locurilor de muncă, tensiunea financiară și multe alte perturbării ale vieții normale, experiența acelor celebrități care au avut COVID poate fi universală și de mare ajutor atunci când încercăm să combatem dezinformarea și neîncrederea.

Iată șase celebrități care au avut COVID:

celebrități care au avut covid
Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson

Tom Hanks și Rita Wilson

Tom Hanks și soția sa, cântăreața și actrița Rita Wilson au fost printre primele celebrități care au raportat că au avut COVID. La momentul respectiv toată lumea a fost șocată atunci când cei doi au anunțat că au fost testați pozitiv și izolați.

Pe 11 aprilie 2020, Tom Hanks a fost gazda Saturday Night Live, de la el de acasă, liniștindu-i pe telespectatori că „vom trece prin asta împreună”, nu înainte de a mulțumi „oamenilor care muncesc în spital, primilor respondenți și tuturor ajutoarelor – comercianții din supermarketuri, persoanelor care livrați mâncarea noastră, oamenii care fac mâncare pentru noi, bărbații și femeile care mențin această țară în momentul în care avem nevoie de ele mai mult ca niciodată. ”

Citește și: Viața lui Tom Hanks. 27 de lucruri mai puțin știute despre legenda Hollywood-ului

De atunci a donat plasmă, documentând procedura pe Instagram.

Ce putem învăța de la Tom Hanks?

În 2013, Hanks a dezvăluit în emisiunea Late Show a lui David Letterman că fusese diagnosticat cu diabet de tip 2. A trăi cu diabet înseamnă că ești mai susceptibil la complicațiile grave ce se pot instala de la COVID-19, notează Asociația Americană a Diabetului, astfel încât persoanele cu această afecțiune ar trebui să fie mai prudente împotriva acestui nou virus.

celebrități care au avut covid
Daniel Dae Kim

Celebrități care au avut COVID: Daniel Dae Kim

Pe 19 martie 2020, actorul Daniel Dae Kim a postat un videoclip de 10 minute pe Instagram, în care detaliază experiența sa de la testare și până la diagnosticarea cu COVID-19. Explicând că a petrecut câteva săptămâni în New York, imediat înainte de apariția simptomelor, Kim a dezvăluit că a fost diagnosticat printr-un test drive-thru pentru virus după întoarcerea sa în Hawaii, unde locuiește.

În videoclip, Kim s-a folosit de platformă pentru a se pronunța împotriva unui val de sentimente anti-asiatic în urma răspândirii virale.

„Vă rog, vă rog să opriți prejudecățile și violența fără sens asupra populației asiatice”, a implorat el fanii. „Da, sunt asiatic și da, am coronavirus. Dar nu am luat din China. Am luat din America, în New York.”

Pe 30 martie, Kim i-a liniștit pe fani într-o altă postare pe Instagram, spunând că și-a finalizat perioada de autoizolare la domiciliu și că acum este considerat vindecat. El a glumit: „Am fost eliberat în sălbăticia propriei mele case. Acum sunt liber să explorez locuri exotice, cum ar fi sufrageria mea, și să fac lucruri îndrăznețe, cum ar fi să scot gunoiul și să mă plimb cu câinele meu „.

La fel ca Hanks, Kim a postat pe Instagram o fotografie cu el însuși donând plasmă și și-a încurajat adepții care sunt eligibili să facă același lucru contactând Clinica Mayo, Crucea Roșie sau Vitalant.

Ce putem învăța de la Daniel Dae Kim?

Orașul New York, unde Kim a avut de lucru înainte de diagnosticul său, a fost inițial epicentrul activității virale din Statele Unite, iar Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a avertizat împotriva călătoriilor interne neesențiale către și din zonele în care virusul se știe că se răspândește. Dacă călătoriți dintr-o zonă în care se știe că există un focar de coronavirus, autoizolați-vă pentru perioada de carantină de 14 zile recomandată.

celebrități care au avut covid
Idris Elba

Idris Elba

Actorul britanic Idris Elba și-a dezvăluit diagnosticul COVID-19 pe Twitter, pe 16 martie 2020, împreună cu un scurt videoclip care explică situația fanilor. „Nu am avut niciun simptom”, a spus el. „Am fost testat pentru că mi-am dat seama că am fost contactul cuiva care, de asemenea, a dat test pozitiv.”

După ce s-a auto-izolat cu soția sa, Sabrina Dhowre Elba, despre care CNN a raportat că are și ea virusul, Elba a postat un alt videoclip pe Twitter anunțând că cuplul a trecut perioada de carantină și a mulțumit tuturor medicilor și asistenților medicali „uimitori” „Ar trebui să-i apreciem”.

După întoarcerea lor la Londra, cuplul – ambii ambasadori pentru Fondul Internațional al Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) – au lansat în numele organizației un ajutor global pentru coronavirus, de 40 de milioane de dolari. Inițiativa vizează sprijinirea fermierilor săraci afectați de COVID-19, pentru a preveni crizele economice și de aprovizionare cu alimente.

Ce putem învăța de la Idris Elba?

Cazurile asimptomatice de COVID-19, cum a fost și cel al lui Elba, nu sunt neobișnuite; potrivit CDC, estimarea este că 35 % dintre persoanele care au virusul sunt asimptomatice. Purtătorii asimptomatici pot continua să dezvolte simptome și pot transmite în continuare boala viral, în timp ce sunt asimptomatici.

celebrități care au avut covid
Prințul Charles și soția sa, Camilla, ducesa de Cornwall

Celebrități care au avut COVID: Prințul Charles

O declarație publicată de Clarence House, unde își are reședința prințul Charles, a confirmat că moștenitorul tronului britanic a avut rezultate pozitive pentru COVID-19 pe 26 martie 2020, a raportat BBC. Însă prințul ar fi avut o stare bună de sănătate în momentul diagnosticării, potrivit declarației de la Clarence House, și s-a autoizolat la moșia Balmoral din Scoția.

Soția sa, Camilla, ducesa de Cornwall, a avut rezultate negative pentru virus, dar a continuat să se autoizoleze, a raportat BBC. O fotografie ulterioară postată pe Instagram, pe 8 aprilie dezvăluie că cei doi s-au reunit de atunci – tocmai la timp pentru a 15-a aniversare a nunții, care a fost 9 aprilie.

Citește și: Ce proprietăți are Prințul Charles în România. Zone cu potențial turistic fantastic

Ce putem învăța de la Prințul Charles?

La vârsta de 71 de ani, prințul era considerat a fi un caz cu un risc mai mare de complicații legate de coronavirus, conform instrucțiunilor CDC. Un studiu de peste 70.000 de cazuri COVID-19 în China, publicat în februarie 2020 în Jurnalul Societății Medicale Americane, a constatat că rata mortalității pentru cei cu vârsta cuprinsă între 70 și 79 de ani a fost de aproximativ 8%; această rată a crescut la aproape 15% la persoanele cu vârsta peste 80 de ani.

celebrități care au avut covid
Boris Johnson

Boris Johnson

Primul ministru britanic, Boris Johnson a atras critici în primele zile ale pandemiei COVID-19 în Regatul Unit, ignorând recomandările OMS împotriva contactelor fizice. „Am fost la spital noaptea trecută, unde cred că erau de fapt câțiva pacienți cu coronavirus și am dat mâna cu toată lumea … și continuu să dau mâna”, a anunțat el la o conferință de presă la începutul lunii martie.

Trei săptămâni mai târziu, Johnson a confirmat într-un videoclip pe Twitter că a fost diagnosticat cu COVID-19 după ce a prezentat simptome ușoare și că se va auto-izola pe toată durata bolii sale. „Cu cât respectăm cu toții măsurile respective [pentru a opri răspândirea coronavirusului], cu atât mai repede țara noastră va trece prin această epidemie și cu atât vom reveni mai repede la normal”, a spus el în videoclip. BBC a raportat apoi că, pe 5 aprilie, Johnson a fost mutat la terapie intensivă la Spitalul St. Thomas din Londra; se pare că starea sa se agravase.

Cu toate acestea, starea sa s-a îmbunătățit treptat în următoarele zile, iar pe 12 aprilie, Johnson a fost externat din spital. Ulterior, a părăsit Londra pentru a-și continua recuperarea la Checkers, reședința de țară a primului ministru, a raportat The Guardian. Pe Twitter, în aceeași zi, el a mulțumit lucrătorilor Serviciului Național de Sănătate pentru că „mi-au salvat viața”.

Ce putem învăța de la Boris Johnson?

Conform CDC, coronavirusul se răspândește în principal prin picături respiratorii produse atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. Dacă o persoană cu COVID-19 nu practică o igienă respiratorie bună, atunci picăturile respiratorii pot fi transmise prin contact fizic, cum ar fi o strângere de mână.

celebrități care au avut covid
J.K. Rowling

Celebrități care au avut COVID: J.K. Rowling

Autoarea îndrăgitei serii Harry Potter a scris pe 6 aprilie că a crezut că a contractat COVID-19.

„În [ultimele] 2 săptămâni am avut toate [simptomele] COVID 19, dar care nu au fost testate”, a spus ea, deși a menționat că până atunci era „complet recuperată”.

Ce putem învăța de la J.K. Rowling?

Împreună cu anunțul ei, J.K. Rowling a redistribuit un videoclip postat de Sarfaraz Munshi, medic la Queen’s Hospital din Londra, în care demonstrează o metodă care poate ameliora unele dintre simptomele bolilor respiratorii.

Citește și: Viața lui J.K. Rowling, autoarea cărților Harry Potter: drumul de la mamă singură și falită la miliardară

Tehnica, a scris ea, „nu costă nimic, nu are efecte secundare urâte, dar te-ar putea ajuta foarte mult pe tine / pe cei dragi, la fel ca și mine”.

În videoclip, Dr. Munshi recomandă să respirați adânc de cinci ori, să țineți fiecare respirație timp de cinci secunde și să tușiți la a șasea. Repetați, apoi întindeți-vă pe burtă și încercați să respirați mai adânc timp de 10 minute. El explică faptul că întinderea pe spate, în pat, pentru perioade prelungite de timp, vă poate închide căile respiratorii și vă poate deteriora starea, în timp ce culcat pe stomac, vă poate ajuta să atenuați o parte din presiunea asupra plămânilor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora