Deţine agenţia de fotografie Hepta şi nu pleacă în vacanţă fără echipamentele foto-video, dar intră în atmosfera unei destinaţii de vacanţă ascultând posturile de radio locale – Cosmin Boroş a povestit pentru noi care sunt destinaţiile cele mai interesante în care a fost, dar şi cele către care urmează să se îndrepte.
Ce planuri de vacanţă aveţi anul acesta?
În general, planurile de vacanţă se împart în certitudini şi idei rămase la nivel de intenţie. Vacanţa a început de două zile pentru mine. Zilele astea sunt acasă, la părinţii mei, la Reghin, de unde voi face mini-excursii pe Valea Mureşului, la Sovata sau spre Moldova. Sper sa duc la capăt toate aceste planuri. În categoria certitudini, avem programat un sejur în Thassos la începutul lunii august.
Care este cea mai importantă descoperire făcută într-o vacanţă?
Fiecare călătorie este importantă pentru mine. Au fost şi momente de maximă intensitate. Prima situaţie stranie de care îmi aduc aminte este ploaia din Death Valley, cel mai arid loc din lume. Plecaţi de dimineaţă de la Yosemite National Park am traversat pe ploaie Death Valley, iar la miezul nopţii, de Ziua naţională a SUA eram deja pe străzile din Las Vegas.

Ce vă place să faceţi imediat ce aţi ajuns într-un oraş nou?
Fie că este vorba de un oraş nou sau de o ţară străină, îmi face deosebită plăcere să ascult posturi de radio locale, în limba locală. Am impresia că mă ajută foarte mult să intru în atmosfera locului.
Cum arată vacanţa ideală? Care este ingredientul ei secret?
Deconectarea de la problemele de acasă este, cred, regula numărul unu pentru o vacanţă perfectă. Tehnologia însă are un mare aport în defavoarea acestui principiu.
Care este cea mai frumoasă destinaţie de vacanţă în care aţi fost?
Îmi este greu să mă decid. Am trăit senzaţii tari în California, Arizona sau Mexic, în Roma sau în Creta, dar şi la stână în Călimani sau pe creasta Pietrei Craiului.
Care este destinaţia în care doriţi să ajungeţi şi în care nu aţi fost până acum?
Cea cu bilet doar dus. 🙂

Ce fel de suveniruri luaţi din vacanţe?
O sticlă de vin pentru colecţia din pivniţă.
Care este obiectul care nu lipseşte din bagajul dumneavoastră în orice vacanţă de vară?
Cum nu sunt un partizan al bagajelor voluminoase, soţia mea, Alina, se ocupă de bagaje. Eu răspund de echipamentele foto video & stuff.
Ce carte luaţi cu dumneavoastră în această vacanţă de vară?
Greu de spus. Cred că mi-ar prinde bine o lectură inspiraţională, de organizare a timpului.
Ce faceţi atunci când vreţi să vă relaxaţi şi nu sunteţi în vacanţă?
Grădinăritul şi bricolajul sunt ocupaţiile care mă deconectează de la problemele cotidiene. Legătura cu natura îmi dă cea mai plăcută senzaţie de linişte şi încredere.
Ce hobbyuri aveţi şi cât timp le dedicaţi?
A, tocmai ce spuneam. Povestea cu grădinăritul mi se trage de la tata. Începe de la răsadurile de primăvară şi ţine până toamna târziu.