Unde faci popas pentru prânz sau cină: de la storceag la pâine cu plămădeală păstrată în familie de peste 30 de ani.
Dacă în articolul trecut vă propuneam câteva trasee prin Munții Măcinului, de data aceasta ne oprim la masă. În satele din zonă găsiți puncte gastronomice locale, unde gazdele gătesc cu ingrediente din curte, cu pește proaspăt și după rețete păstrate în familie. Pentru cei care caută o masă rapidă sau un program mai flexibil, am trecut pe listă și câteva restaurante sau pizzerii.
De când zona a devenit un punct de atracție pentru turiști, în satele de la poalele munților s-au deschis o serie de puncte gastronomice locale. Sunt mici afaceri de familie, autorizate să servească mâncare preparată în propria gospodărie, folosind în principal ingrediente locale și rețete specifice zonei. Spre deosebire de restaurante, acestea funcționează la scară mică, cu un număr limitat de locuri. Aceste puncte locale sunt, probabil, cea mai scurtă cale dacă v-ați propus să descoperiți Dobrogea autentică prin gastronomie. Și un bun pretext să stați de povești cu localnicii.
Agropensiunea Valea Fagilor, Luncavița
Puțini turiști știu că proprietarul Agropensiunii Valea Fagilor s-a numărat printre cei care au contribuit la construirea cadrului legal pentru punctele gastronomice locale din România. Cei care se cazează aici au parte de mese pregătite după rețete tradiționale dobrogene, cu ingrediente din grădina sau livada proprie, precum și de la micii producători locali.

La masă puteți găsi preparate pescărești specifice Dobrogei: saramuri, plachii și ciorbe de pește, alături de pâine coaptă în casă, plăcinte cu brânză ori dovleac, cozonac, salate și murături de sezon. Oaspeții pot cumpăra și miere de tei sau de flori de câmp obținută din stupii proprii. Mesele sunt disponibile doar pentru cei cazați la agropensiune. Bucătăria locului nu funcționează în regim de restaurant. Găsiți detalii pe site-ul valeafagilor.ro.
Punct gastronomic local „Lavanda Danielei”, Greci
Este unul dintre cele mai noi puncte gastronomice locale din zonă. Daniela gătește preparate tradiționale – ciorbă de perișoare, sarmale, friptură de porc la tavă, mămăligă, pâine de casă și deserturi – folosind legume din propriile solarii, ouă din gospodărie și brânză de capră sau de oaie de la producători locali. Mâncarea este așezată pe masă în vase mari, din care fiecare se servește după poftă, exact ca la o masă în familie. Pentru că locurile sunt limitate, este recomandată rezervarea cu o zi înainte. Găsiți detalii pe pagina sa de Facebook.
Casa Stuf, Greci
Începând din luna mai și până toamna târziu, restaurantul este deschis în fiecare sâmbătă și duminică, mai puțin atunci când sunt programate evenimente private.

Însă, cu o rezervare în prealabil, grupurile de turiști pot mânca aici și în timpul săptămânii. În anumite weekenduri, puteți găsi în meniu storceag sau borș de pește, în funcție de sezonul de pescuit și de disponibilitatea peștelui proaspăt. Găsiți detalii pe pagina lor de Facebook.
Punct gastronomic local Greci
Ernaldo Herțug conduce de doi ani un punct gastronomic local unde gătește exclusiv pe bază de rezervare, cu minimum o zi înainte, pentru ca toate preparatele să fie pregătite proaspăt.
Meniul combină rețete pescărești dobrogene, precum storceagul și saramura de pește, cu feluri tradiționale, de la gulaș, tochitură și borș de cocoș cu tăiței de casă până la deserturi precum nalangâtele (gogoși dobrogene, făcute cu lingura), clătitele sau plăcintele cu foi făcute în gospodărie. Ingredientele provin în mare parte din propria gospodărie, iar peștele este adus de la pescari locali.
Gazda spune că poate adapta meniul pentru aproape orice preferință culinară, inclusiv pentru vegetarieni și vegani. Ernaldo aduce la masă și vin, vișinată sau țuică, preparate de el în casă. Găsiți detalii pe pagina sa de Facebook.
Punct gastronomic local Cerna
În Cerna, turiștii pot poposi la punctul gastronomic local al Claudiei Cava, unde pot lua masa cel mult 12 persoane. Meniul zilei este stabilit în funcție de prima rezervare primită și include, de regulă, o supă sau o ciorbă din pasăre și un fel principal din porc (ori invers), completate cu pâine de casă și deserturi: papanași, plăcintă dobrogeană, clătite sau eclere. Multe dintre ingredientele de bază provin chiar din gospodărie: familia crește porci și capre, are păsări pentru ouă, iar dulcețurile și gemurile folosite la desert sunt făcute în casă.
Să cereți pâine la masă și să întrebați gazda despre rețetă. Este făcută cu plămădeală, adică turtițe uscate din aluat fermentat și mălai (folosite ca drojdie naturală) care se păstrează și se rehidratează pentru următorul aluat de pâine. Această cultură de plămădeală este păstrată în familie de peste 30 de ani – și la propriu, și la figurat.
Cei care-i trec pragul Claudiei pot comanda și preparate la pachet, pentru atunci când pleacă în excursie prin munții din nordul județului Tulcea. Prețul unei mese nu depășește, de regulă, 80 de lei, iar comenzile pentru pâine trebuie făcute cu cel puțin 24 de ore înainte. Găsiți detalii pe pagina sa de Facebook.
Terasa Cetățuia
Aflată în pădurea Valea Fagilor, lângă Luncavița, este unul dintre locurile de întâlnire ale comunității locale și ale turiștilor care ajung în zonă. Cu restaurantul deschis tot timpul anului (terasa funcționează în lunile mai călduroase), locul este cunoscut pentru preparatele la grătar și pentru evenimentele organizate periodic, de la întâlniri ale motocicliștilor și vizionări ale meciurilor importante până la concerte și alte evenimente în aer liber. Datorită amplasării sale în mijlocul naturii, poate fi o oprire potrivită după o drumeție prin Munții Măcinului sau o vizită în Rezervația Valea Fagilor. Găsiți detalii pe pagina lor de Facebook.
La Livadă, Greci
La Livadă, un complex de căsuțe cu zonă de camping cu vedere spre Vârful Țuțuiatu, grupurile pot lua masa chiar dacă nu sunt cazate aici. Proprietarii pot găti pentru până la 80 de persoane, cu condiția ca rezervarea să fie făcută cu aproximativ o săptămână înainte. Meniul este bazat pe mâncare tradițională și de sezon și poate include gulaș de porc, fasole cu ciolan, sarmale, ardei umpluți, ciorbe de pui, porc, perișoare sau pește.
Atmosfera este una relaxată, printre pomi fructiferi și spații amenajate pentru odihnă, ceea ce transformă locul într-o opțiune potrivită atât pentru grupuri de turiști, cât și pentru reuniuni de familie sau evenimente private. Găsiți detalii pe pagina lor de Facebook. Rezervări la 0747.344.452.
La Foișoare Grill House, Greci
Puteți mânca pe terasa sezonieră deschisă din primăvară până toamna târziu sau în salonul interior, disponibil pentru evenimente pe tot parcursul anului. Meniul pune accent pe preparate tradiționale și mediteraneene, în special pe cele gătite la grătar, dar gazdele pot pregăti și alte feluri de mâncare la cerere, inclusiv preparate din pește sau scoici. În afara sezonului, restaurantul funcționează exclusiv pe bază de rezervare pentru grupuri de turiști.

Pentru salonul interior este necesară o rezervare cu cel puțin două zile înainte, iar grupul trebuie să aibă minimum 10 persoane. Găsiți detalii pe pagina lor de Facebook.
La Coco, Măcin
Proprietarii restaurantului La Coco sunt din Carcaliu, unde se află una dintre cele mai mari comunități de ruși-lipoveni din Dobrogea. Aceștia pot pregăti pentru turiști, la cerere, mese tradiționale și programe culturale. Meniurile au specific lipovenesc și includ în special preparate din pește, iar atmosfera poate fi completată de momente artistice susținute de Ansamblul Verba, cu muzică și dansuri tradiționale. Rezervări la 0754.500.993 (Paula Amelian).
Pentru o gustare pe fugă, fără rezervare în avans
Dacă preferați restaurantele și pizzeriile cu program obișnuit sau dacă nu ați avut timp să faceți o rezervare în avans la un punct gastronomic local, sunt în zonă câteva variante ușor de identificat pe Google Maps. În Greci puteți opri la Popas Laura. În Jijila funcționează Pizzeria Allegria. În Măcin aveți de ales între Restaurant Silfar, Terasa cu Covrigi, Restaurant Magnolia și Istanbul, unul dintre cele mai cunoscute restaurante cu specific turcesc din nordul Dobrogei (în oraș trăiește o importantă comunitate turcă). În Cerna, o opțiune populară este Pizzeria Un Po’ di Napoli. Iar după masă, poate vă rămâne timp pentru încă o plimbare pe traseu, înainte să vă întoarceți acasă.
Foto principală: Alpineguide / Alamy / Profimedia