Este imposibil să fii părinte și să nu fi auzit de Oana Moraru. Cu atât mai mult cu cât copiii îți sunt încadrați în sistemul de învățământ din România.
Când i-am citit prima dată opiniile pe tema educației, era fix momentul în care copiii mei dădeau nas în nas cu școala și începeau să-mi încolțească în suflet frustrările și nemulțumirile legate de modul de predare, curriculă și, evident, oamenii care formează sistemul și care nu erau deloc aliniați principiilor mele de parenting.
Mi-aș fi mutat cu drag copiii la Călărași, la școala privată construită de Oana Moraru, însă logistic era imposibil.
În aceste vremuri de agitație, de instabilitate, în care profesorii sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratați, în care sute de mii de copii nu știu când și cum vor susține evaluarea națională și Bacalaureatul și în care ne întrebăm încă o dată încotro merge țara asta, am purtat o conversație revelatoare cu Oana Moraru.
Oana, ce crezi că ne lipsește în sistemul nostru de învățământ?
Ne trebuie oameni mulți cu experiență.
Și e greu de făcut experiența asta?
E greu pentru că în țara asta nu e suficient doar să aplici niște principii bune pedagogice – astea sunt peste tot, poți să copiezi un model, să-l aduci, să-l faci. E vorba de nivelul profesorilor și al familiilor cu care trebuie să lucrezi dintr-o înțelepciune personală pe care fie o ai, fie nu o ai. La noi sunt mai multe straturi ale problemei, nu numai lipsa de proceduri, de programe și de manuale, e partea umană care e foarte jos, profesional vorbind.
