Oana Ivașcu este genul acela de om care trăiește printre sunete și vise, iar lumea ei pare să fie o continuă compoziție între tradiție, inovație și emoție. O recunoști imediat după felul în care vorbește despre proiectele sale — cu o seninătate care ascunde ani de muncă, dar și cu o pasiune molipsitoare. Este artistă, fondatoare a Asociației Culturale ISVOR și a ansamblului Imago Mundi, două inițiative care aduc împreună muzica veche, tradițională și contemporană într-un dialog viu, mereu în mișcare. Pentru Oana Ivașcu, „a coordona vise” nu e o metaforă, ci un mod de a construi lumi sonore și comunități culturale în jurul ideii de frumos și apartenență.
Într-o eră a vitezei, în care cultura riscă adesea să fie redusă la consum rapid, Oana și partenerul ei de viață și de scenă, Daniel Ivașcu, au ales un drum mai lent, dar profund: acela al construcției prin sens. De la trilogia „Isvor”, dedicată lui Cantemir, Enescu și Brâncuși, la platforma ConnectArts și proiectele educative pentru copiii din mediul rural, fiecare inițiativă a lor este o punte între lumi — între generații, între sat și oraș, între trecut și prezent.
Cel mai recent vis devenit realitate este Muzeul Fluierelor Lumii, un spațiu unic care se va deschide în decembrie, în comuna Malaia, județul Vâlcea. Pornind de la colecția personală de instrumente de suflat a Oanei, muzeul își propune să devină un loc viu, în care sunetele tradiționale se împletesc cu tehnologia, iar patrimoniul devine o experiență interactivă. Despre cum se nasc visele care prind viață, despre muzica din spatele lor și despre puterea unui fluier de a aduna oameni laolaltă, Oana Ivașcu ne povestește în interviul următor.
Oana Ivașcu, spui că ești coordonator de vise. Ce înseamnă asta? Și când visele tale au început să aibă muzică?
La ISVOR, asociația noastră culturală, proiectele sunt precum visele. Și, cu certitudine, nu doar la noi se întâmplă așa. Începi prin a imagina o lume, o așezi pe hârtie și, ca să se întâmple, o însuflețești cu oameni, le faci loc binișor ca să își așeze și ei poveștile, mai aprinzi o lampă când începe să se întunece, mai întinzi o masă, sau o pătură când se lasă frigul…
Greu de identificat momentul în care am început să visez cu coloană sonoră. Aș aduce în schimb la lumină o poveste frumoasă. Înainte să terminăm clasa a XII-a (Liceul de muzică Dinu Lipatti), doamna Sarău – profesoara noastră de română, ne-a provocat să răspundem în scris la câteva întrebări, una dintre ele fiind legată de ce visăm să facem mai departe. Am răspuns simplu și clar că vreau să fac muzică de cameră și să colind prin toată lumea. Desigur, vorbim de o perioadă cu oportunități limitate, fără proiecte culturale AFCN, fără burse Erasmus sau mobilitate artistică prin Europa Creativă, fără mai nimic. Iar conceptul de muzică de cameră era ceva destul de abstract chiar și pentru noi, cei care frecventam cursurile de specialitate. La scurt timp, am devenit studentă la Facultatea de Interpretare Instrumentală, am colaborat cu multe orchestre, dar cumva, fără să-mi propun, am ajuns la muzică de cameră.
Oboi. Caval. Cum a intrat muzica în viața ta? Și cum ai ales să cânți la aceste instrumente – nu cred că sunt chiar cele mai populare alegeri…
Am început cu vioara, de pe la 6 ani, la Școala de muzică nr. 2 din București. Apoi, într-a cincea, ai mei m-au dus să dau admiterea la Liceul de muzică și, cum era plin de violoniste și violoniști, alternativa a fost să continui educația muzicală cu un instrument de suflat. Am ales flautul, dar nu existau suficienți profesori sau instrumente cât să acopere cererea uriașă pentru instrumentul cel mai dorit de copii. Așa că m-am ales cu oboiul, de care ușor-ușor m-am și îndrăgostit. Ce-i drept îl cam cunoșteam de ceva vreme, am avut bucuria și privilegiul să fiu înconjurată în familie de instrumente felurite, cu coarde sau de suflat.
De caval și instrumente tradiționale m-am apropiat, însă, nu de foarte multă vreme. Poate fi și o căutare a flautului ce mi-a fost refuzat odată, sau poate că sunt pe urmele temelor primordiale…
Cert este că fascinația pentru instrumente, originile și felul în care s-au răspândit ele prin lume, s-a insinuat la scurt timp după ce am absolvit Conservatorul, în anul de grație 2000, moment care a coincis cu primul contact cu muzica medievală și Festivalul de la Sighișoara.
Tot de pe atunci am început să colecționez instrumente de suflat tradiționale; pe unele le-am primit de la prieteni, pe altele le-am strâns deodată cu concertele sau turneele prin lume.
Licențiată a Universității Naționale de Muzică București (UNMB), muziciană cu o mare deschidere spre inovație și experimental. Ce înseamnă asta pentru tine? De ce simți că trebuie, că ai nevoie de inovație, de a experimenta?
Spre inovație și experimental cred că m-am dus natural, dorința a venit după foarte mulți ani de studiu în ale muzicii clasice. N-aș putea spune că am simțit în copilărie prea multe limitări sau obligații, dar să deprinzi cântatul la un instrument cere timp și lucru cu tine. Ajută mult atenția, răbdarea, disciplina. Dacă începe să îți și placă, te cam rupe de lume. Mintea îți e locuită de studii, sonate, concerte, și ajungi să le repeți obsesiv cu capul pe pernă până adormi, nopțile de dinainte de audiții sau examene. În muzică, ca interpret, te poți lesne rătăci printre note sau nuanțe, compozitori, curente sau secole. Poți rămâne acolo, muzica celorlalți devenindu-ți casă, sau să îți dorești să construiești ceva propriu. Așa au apărut, în cazul meu, experimentul și inovația. Plus că mă dădeam în vânt după armonie, iar improvizația era a doua mea natură.
Oana Ivașcu: Asociația Culturală ISVOR și Ansamblul Imago Mundi
Împreună cu Daniel, aveți două proiecte foarte interesante Asociația Culturală ISVOR și Ansamblul Imago Mundi. Povestește-ne puțin despre aceste două proiecte prin care spuneți că susțineți valorile tradiționale în context contemporan…
De Imago Mundi ne-am apucat în 2001, am pornit cu muzica medievală și renascentistă occidentală, apoi s-au tot adăugat teme balcanice, ritmuri compuse, muzica a devenit una de fuziune culturală. Apoi am început să tânjim după muzica veche și tradițională românească și așa a apărut trilogia Isvor, dedicată lui Cantemir (2012), Enescu (2016) și Brâncuși (2017). După, ne-am dus natural spre Satie (2021) și ale lui Gnossienne, am continuat cu Béla Bartók (2022) și dansurile românești culese din Transilvania și Banat. Și tot așa, discografia noastră a ajuns să conțină 10 albume imaginate pentru un public familiarizat atât cu sonoritățile instrumentelor tradiționale sau clasice, cât și cu muzica rock, electronică și ambientală.
Precum diversitatea muzicii noastre compusă de Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, așa sunt și spațiile în care performăm. De la filarmonici sau biserici fortificate, până la cluburi de jazz și festivaluri rock sau world music. Concertele sunt completate cu proiecții video mixate în timp real de artistul vizual Cristian Stănoiu.
Dar vă invit să aflați mai multe despre Imago Mundi pe www.imagomundi.ro
ISVOR, asociația noastră culturală, a apărut în 2016 din nevoia de a susține ansamblul Imago Mundi și a-i oferi cadrul legal pentru o dezvoltare firească. Însă, odată ce fetele noastre – Ilinca și Sofia – au început să crească, ne-am re-evaluat prioritățile, ne-am mai deschis spre lume. Am dezvoltat platforma ConnectArts.ro, ne-am extins sprijinul spre artiștii emergenți și interesul către domenii artistice complementare. Am creat foarte mult conținut educativ multimedia și am construit proiecte culturale dedicate copiilor din zonele rurale din județul Vâlcea.
Site-ul www.isvor.ro vă poate oferi o perspectivă mai amplă asupra activităților noastre culturale.
Cum este să lucrați împreună?
Câteodată simplu, alteori complicat. Lucrăm împreună de foarte mult timp: prima experiență comună a fost pilgrim.project în 2004, un atelier creativ care oferea servicii de design graphic și conținut muzical, fiecare dintre noi ocupându-se de domeniul în care era specializat – eu în muzică, Daniel în grafică și copywriting. Cred că acesta este și atu-ul nostru, faptul că venim din medii artistice diferite, dar reușim să ne completăm natural. Mai mult, Daniel e pasionat de muzică și percuție, iar eu sunt pasionată de fotografie și ilustrație. Firește, există între noi și păreri divergente sau perspective diametral opuse. Încercăm, în general, să ne vedem și să ne auzim reciproc, de cele mai multe ori o și facem cu succes.
Cum reușiți să mențineți echilibrul între viața personală și rolurile voastre creative și manageriale?
Echilibrul… cred că e mai degrabă o iluzie frumoasă la care tot sperăm. În lumea în care trăim, totul se mișcă repede, timpul se strânge, iar granițele dintre viața personală și cea profesională se topesc ușor. Lumile noastre se amestecă – familia, muzica, proiectele, drumurile – și rareori mai știm unde se termină una și începe cealaltă. Pe de altă parte, ceea ce facem ne aduce bucurie, ne încarcă, ne ține aproape. Poate că nu avem echilibrul perfect, dar viața ne e intensă, cu sens și cu oameni dragi aproape. Și, uneori, asta e tot ce contează.
Ce mesaj ați transmite tinerilor muzicieni sau artiștilor care doresc să experimenteze fuziunea muzicii vechi, tradiționale și contemporane?
Aș transmite tinerilor artiști din varii domenii să încerce să își caute propria voce, să nu rămână ancorați în ceva anume doar pentru că se poartă, sau pare că se vinde. Dacă ideea nu le aparține și nu îi conține cu adevărat, în scurt timp se va vedea. Aș mai zice că le recomand să investească timp și energie în relaționarea cu ceilalți. E incredibil câte lucruri minunate se pot face împreună.
Tinerilor muzicieni, de exemplu studenților UNMB (Universitatea Națională de Muzică), le-aș sugera să nu se dedice eminamente studiului și să participe la cât mai multe concerte sau evenimente pe care ONG-urile le aduc constant în spațiile Universității, grație finanțărilor AFCN și parteneriatelor culturale. Majoritatea experiențelor care le sunt generos oferite sunt organizate de foști studenți, masteranzi sau doctoranzi ai aceleiași instituții pe care o frecventează și ei. Poate chiar ar fi interesant și benefic să participe ca voluntari în astfel de proiecte.
Oana Ivașcu și „Dă un leu pentru Muzeu – Nu lăsa sunetul fluierului să se stingă!”
Ce anume v-a inspirat să inițiați Muzeul Fluierelor Lumii — care este povestea din spatele acestei idei?
Muzeul Fluierelor Lumii pornește de la colecția personală de instrumente de suflat strânsă pe parcursul a aproape 25 de ani de concerte și turnee cu ansamblul Imago Mundi prin țară și lumea largă. O bună parte din ele sunt funcționale, altele doar decorative. Și ce oare ai putea să faci cu peste 30 de instrumente de suflat, altceva decât să le găsești un loc bun unde să le spui povestea și să faci cumva bine ca să fie auzite și văzute de cât mai multe suflete? Ba mai mult, poți chiar să inviți prieteni știuți sau neștiuți să crească colecția împreună cu tine. Și cum am putea face asta în apartamentul nostru din cartierul Titan (București)?
Și iarăși ne întoarcem la ISVOR și la munca noastră de aproape 10 ani, în care ținem aproape de oameni și construim sau re-construim împreună imaginea unei lumi ideale.
Muzeul Fluierelor Lumii se așează în Școala Veche din Săliștea, comuna Malaia – județul Vâlcea. Clădirea a fost construită, la propriu, de oamenii locului între 1956-1960, cu resursele lor fizice și materiale. E un spațiu care a adunat multă emoție în timp, dar și dorință de cunoaștere și recunoaștere încă de la început. Pentru că s-au strâns mulți ani în care, în afară de organizarea alegerilor, în spațiul acesta nu se mai întâmpla nimic, domnul primar Puiu Dinculescu își dorea ca Școala să devină un muzeu dedicat patrimoniului local. Lucru pe care ni l-a mărturisit acum vreo trei ani, când pregăteam împreună proiectul Colind Malaia! Explorare creativă pe Valea Lotrului, proiect organizat de asociație între 2023-2024 cu finanțare PNRR și sprijinul Primăriei Comunei Malaia, dar și al comunității din cele 3 sate: Săliștea, Malaia și Ciungetu. Am reluat dialogul despre Muzeu și în deplasările din cadrul proiectului Univers Sonor, cofinanțat de AFCN și sprijinit de Primărie în 2024 – proiect care a însemnat, pentru copiii din Malaia, participarea la Școala Muzicală de Vară.
Împreună cu domnul Dinculescu am ajuns la concluzia că e mai mult decât necesar și binevenit un Muzeu al Fluierelor Lumii care conține patrimoniul local, dar creează și premisele dialogului multicultural. Spațiul muzeului va integra o colecție internațională de instrumente de suflat – de la fluierul păstorului din Țara Loviștei până la mey-ul turcesc sau bombarda franceză – și un sistem expozițional interactiv, cu materiale multimedia, fotografii 360°, interviuri video și coduri QR care vor permite vizitatorilor să asculte sunetele fluierelor. Muzeul va fi completat de o platformă web interactivă realizată de Daniel Ivașcu, podcastul „Povestea Fluierului” creat împreună cu Asociația Culturală Moștenitorii din Vaideeni și Bogdan Copețchi – etnolog, Mihai Ivașcu – jurnalist cultural, Florin Ghenade și Irinel Cîrlănaru – artiști foto-video, specialiști în instrumente de suflat și educație muzicală ne vor ajuta să realizăm materiale digitale interactive: Atlasul Fluierelor Lumii este alcătuit de Marius Sireteanu și Metodă de fluier românesc este scrisă de Maria Petrescu și ilustrată de Daniel Ivașcu.
Pentru realizarea spațiului muzeal colaborăm cu scenograful și arhitectul Cristian Stănoiu și cu specialiști în restaurare, design și prelucrarea lemnului: Andrei Cornea și Silviu Stan.
Care sunt cele mai importante fluiere pe care le aveți acum în muzeu? Și care este povestea lor?
Nu vorbim despre „importanță” în sens ierarhic, ci despre unicitatea fiecărui instrument și despre drumul prin care a ajuns la noi. Fiecare fluier are propria poveste și își va găsi locul potrivit în Muzeul Fluierelor Lumii – fie în expoziția permanentă, fie în zona interactivă.
De exemplu: în colecția actuală se află un tulnic, primit prin generozitatea echipei artistice a spectacolului „Doi și-un Tulnik”, fluierițe din Vaideeni și Jina, oferite de fluierași din generații diferite, un mey adus de mine din Istanbul, dar și câteva instrumente asiatice care au călătorit mii de kilometri până la noi – dăruite de Ambasadorii Muzeului. Iar poveștile lor vor fi spuse în tihnă, când Muzeul nostru se va deschide către vizitatori. Lucru care se va întâmpla la finalul acestui an, în luna decembrie. Evenimentul va include un concert Imago Mundi și o expoziție multimedia la Căminul Cultural din Săliștea și va fi precedat de o serie de ateliere de prezentare a colecției de fluiere și a materialelor educative în 5 sate din Țara Loviștei, în parteneriat cu Școlile gimnaziale din Câineni, Boișoara, Malaia, Titești, Voineasa.
Pe de altă parte, îi invităm pe cititori să ne urmărească demersul, creșterea și devenirea pe paginile noastre social media: Facebook și Instagram.
Ce impact sperați să aibă participarea Muzeului Fluierelor Lumii asupra comunității locale și asupra felului în care oamenii percep fluierul ca simbol cultural?
Ne dorim ca Muzeul Fluierelor Lumii să fie, înainte de toate, un loc viu. Nu doar un spațiu în care sunt expuse instrumente, ci unul care respiră prin oameni, prin povești și prin sunete. Fluierul, acest instrument aparent simplu, are o forță simbolică extraordinară — leagă omul de natură, de rădăcinile sale, de locul în care s-a născut. Prin muzeu, vrem să reînnodăm aceste legături, să readucem în conștiința comunității faptul că patrimoniul nu este doar ceva de admirat din afară, ci ceva ce poate fi trăit, cântat, transmis mai departe. Sperăm ca localnicii să simtă mândrie și apartenență, iar vizitatorii să descopere un colț de lume în care tradiția și contemporanul conviețuiesc în armonie.
Dacă, în timp, vom reuși ca fluierul să nu mai fie privit doar ca un obiect vechi, ci ca un simbol viu al identității noastre culturale, atunci ne vom fi atins scopul.
Oana Ivașcu, care este mesajul pe care doriți să îl transmită Muzeul Fluierelor Lumii generațiilor tinere, în mod special copiilor care descoperă fluierul pentru prima dată?
Ne dorim ca Muzeul Fluierelor Lumii să îi apropie pe copii de muzică și de miracolul sunetelor simple. Fluierul vorbește despre începuturi, despre joc, curiozitate și despre bucuria de a asculta lumea din jur. Prin el, copiii pot înțelege că tradiția nu este ceva prăfuit, ci o poveste care se rescrie de fiecare dată când un sunet pornește din suflul lor.
Vrem să le arătăm că frumusețea nu stă doar în performanță, ci și în emoția împărtășirii, în firescul întâlnirii dintre oameni.
În acest spirit, am inițiat campania „Dă un leu pentru Muzeu – Nu lăsa sunetul fluierului să se stingă!”, un apel simplu, dar plin de speranță, către toți cei care cred în puterea comunității și a culturii vii. Fiecare gest de susținere înseamnă un pas mai aproape de un spațiu în care tradiția continuă să respire, prin mâinile copiilor și prin poveștile fluierelor din lume.
Fluierul devine pretext — adevărata muzică se naște din comuniune și din bucuria de a fi împreună.
Dă un leu pentru Muzeu – nu lăsa sunetul fluierului să se stingă! Fii parte din poveste. Donează pentru Muzeul Fluierelor Lumii:
- BCR – RO24 RNCB 0072 1499 1510 0001 (Asociația Culturală ISVOR)
- Revolut – RO07 REVO 0000 1368 2660 6402 / revtag – @oanaeuzuk4 (Oana Ivașcu)
- PayPal – paypal.me/imagomundi (Daniel Ivașcu)
Distribuie. Povestește. Implică-te.
Citește și: „Fiecare persoană poate răspunde muzicii. Chiar și cineva aflat în comă”. Eleonora Roșca și povestea unui muzicoterapeut ce a ales să se întoarcă în România, având de îndeplinit o misiune
