Am ales Haga ca să fug pentru câteva zile de căldura din București și am descoperit una dintre cele mai relaxante destinații de vară. Mare, artă, dune, orașe superbe la o plimbare cu tramvaiul și, mai ales, fără agitația vacanțelor de sezon.
Probabil că atunci când îți faci planuri pentru vacanța de vară, Haga nu e printre primele destinații la care te gândești. Dar eu aveam o datorie față de oraș și, în plus, după cum am descoperit, Haga are și n-are tot ce îmi doream eu să aibă și să nu aibă o destinație de vară. Are plajă, dar fără muzici stridente sau plantații de șezlonguri. Are o mare cu parfum de mare și nu are țânțari. Are muzee superbe în locuri în care nu te aștepți și un aeroport mic mic, care nici măcar nu e la Haga, ci la Rotterdam, dar, cu infrastructura exemplară pe care o au olandezii, asta nu contează câtuși de puțin.
Vizitasem Haga pentru șase ore, acum vreo zece ani, pe fugă, într-o doară, și impresia pe care mi-a făcut-o atunci orașul a fost atât de puternică, încât mi-am făcut planuri să revin. Pe 13 martie 2020. Adică fix atunci când a început să se simtă pandemia și la noi. După o scurtă discuție cu jumătatea mea mai bună, am decis că nu e grozav să te prindă vreun lockdown pe alte meleaguri decât ale tale și am renunțat la Haga.
Doar ca să ne întoarcem la ea anul acesta, când am avut un alt obiectiv important, să fugim de căldurile din București o săptămână. Zis și făcut. Ne-am bucurat de cursa București-Rotterdam lansată de AnimaWings vara aceasta, cu un orar de zbor excelent, care îți lăsa cinci zile pline pentru explorat orașul și am plecat. Din aeroportul minuscul, din Rotterdam, am ajuns cam în 40 de minute la hotel, parte din drum cu tramvaiul, parte cu un Bolt. Nu întrebați.
Un hotel cu poveste
Hotelul în sine e o destinație istorică. În centrul elegant al orașului, la doi pași de Muzeul Escher, Hotel des Indes face parte din acea colecție foarte specială de hoteluri care au văzut lumea. Lista de oaspeți pe care a strâns-o de la 1881, când s-a deschis ca hotel, e impresionantă – capete încoronate, staruri ale muzicii, literaturii și dansului, toate au trecut pe acolo. Dar poate cel mai trist episod istoric pe care l-a trăit hotelul – și pe care îl păstrează în memorie într-un mod care e în același timp mișcător și tandru – e faptul că într-o cameră a sa s-a stins Anna Pavlova, legendara balerină rusoaică, în 1931. În turneul său de adio, Anna Pavlova venea de la Paris spre Haga, când trenul în care se afla a suferit un accident. În plină iarnă, Anna, care nu fusese rănită în timpul accidentului, a rămas peste noapte să ajute victimele și așa a contractat o dublă pneumonie care a dovedit-o în câteva zile.
Hotelul îi păstrează un portret în mărime naturală și un salon de șampanie șarmant, aflat chiar în dreapta recepției. Și, desigur, o prăjitură a cărei rețetă nu e cea pe care o cunoaștem cu toții, deci e de gustat. Decorat de Jacques Garcia (cel care a amenajat și celebrul La Mamounia din Marrakesh), Hotel des Indes e curajos, plin de culoare, frapant, dar fără stridențe. Cum e mai frumos și mai greu de obținut, dacă nu ai și cultură, și un ochi antrenat, și un gust impecabil.
Pe drum, o tot întrebam pe șoferița de Bolt care ne ducea la destinație:
– Și, care sunt muzeele pe care nu trebuie să le ratăm în oraș?
– Sunt toate lângă hotel.
– Dar niște magazine de antichități?
– Sunt toate lângă hotel.
– Sau restaurante mai bune?
– Sunt toate lângă hotel.
Am râs noi, dar chiar așa a și fost.
Muzee pentru care merită să vii la Haga
De la Hotel des Indes am mers pe jos un minut până la Muzeul dedicat lui Maurits Cornelius Escher, un mic templu al graficii și geometriilor imposibile, în care te poate apuca amețeala literalmente, urmărind perspectivele unui artist descoperit prea târziu, de care multă lume a auzit, poate, la lansarea Monument Valley, jocul celor de la ustwo, inspirat de opera sa.
Ca să ajungem la Mauritshuis – care nu e o altă casă a lui Escher, în ciuda numelui – am mers mai mult, cred că vreo 10 minute. Biletele luate în avans, și pentru ea și pentru Galeria Regală, ne-au ajutat să nu pierdem vremea la coadă și să intrăm foarte repede. Galeria Regală are fix două încăperi tapetate cu lucrări de o valoare extraordinară, marea parte a colecției aflându-se în casa negustorească din apropiere.
Mauritshuis a ajuns loc de pelerinaj cultural pentru că adăpostește „Fata cu cercel de perlă”, lucrarea lui Vermeer readusă în atenția publicului de cartea lui Tracy Chevalier și de filmul cu Scarlett Johansson. Alături de ea, „The Goldfinch” al lui Carel Fabritius, și el devenit ultra celebru din nou, peste noapte, tot sub influența literaturii și cinematografiei. Dar colecția muzeului e mult mai bogată și mai surprinzătoare, reunind lucrări ale lui Rubens, Rembrandt, Holbein, o mulțime de portrete miniaturale inspirate, delicate și foarte realiste pentru vremurile lor și o sumedenie de flori olandeze, a căror eleganță discretă și realistă trece secolele. Povestea lui Maurits e captivantă, povestea restaurărilor suferite de „Fata cu cercel de perlă” de asemenea, ca și jalnica istorie a vandalilor moderni care au vrut să o mutileze cu suc de roșii în 2022.
Cinci zile la Haga au făcut cât două săptămâni la all-inclusive pentru mine și aș reveni acolo cât de curând, ca să mă odihnesc
În ciuda incidentelor și a trecerii timpului, Mauritshuis rămâne unul dintre muzeele mele preferate pentru sentimentul familiar pe care îl transmite. Impozante sunt lucrările pe care le găzduiește, dar casa în sine e elegantă și primitoare și atât, nu te copleșește și ea.
De Panorama Mesdag am aflat de la un amic olandez, altfel nu prea apare pe lista obiectivelor turistice ale Hagăi. Din descriere e și complicat să ți se pară atrăgătoare, e o clădire construită special pentru un tablou cilindric, de 14 metri înălțime și 120 de metri lungime. Doar la fața locului îi înțelegi magia, în contextul vremurilor ei. Și ajută mult să fi vizitat în prealabil Scheveningen, una dintre plajele Hagăi, pentru că tabloul îi reprezintă trecutul. Panoramele erau la modă spre finalul secolului al XIX-lea, dar moda, ca toate modele, a trecut, iar cea din Haga a rămas una dintre cele mai vechi, păstrate în locația lor inițială.
În afară de Scheveningen, am ținut neapărat să mergem la Westduinpark, nu să vedem plaja sau marea, ci vacile englezești care bântuie pe acolo nestingherite. Cu vaci nu ne-am întâlnit, dar la dune lumea vine să-și plimbe cățeii și să asculte marea în liniște. Atmosfera este atât de calmă, de civilizată și de diferită de orice altă destinație „de mare” pe care am văzut-o vreodată, încât nici măcar n-am suferit că n-am văzut vacile și, până când am revenit spre hotel, nici nu mi s-a mai părut ciudat că toată lumea pe lângă care treceam ne saluta, ca în localitățile mici de pe la noi.
Până la Delft, cu tramvaiul
În cinci zile de city break am avut timp să dăm o tură și la Delft. Am mers cu tramvaiul, pentru că n-am mai mers niciodată așa între două orașe europene. Dintr-un centru în altul am ajuns cam în 25 de minute și am prins un Delft pustiu, poate și datorită vacanței de vară. Orașul e și mai mic, și mai cochet, și mai liniștit ca Haga, iar acolo principalul meu punct de interes a fost fabrica de ceramică și porțelan renumită în toată lumea, Royal Delft, De Koninklijke Porceleyne Fles și muzeul său. Fondată în 1653, această fabrică e singura supraviețuitoare dintre cele 32 pe care olandezii le deschiseseră „inspirați” de porțelanurile chinezești. Inspirați să le copieze, adică.
De atunci, lucrurile au evoluat artistic, așa cum au evoluat și în Turcia, a cărei ceramică are aceleași origini chinezești. Mi s-a părut trist să aflu că mare parte din comenzile primite de fabrică, toate cele care vizau amenajări interioare sau exterioare speciale, s-au prăbușit în anii 80, iar fabrica supraviețuiește acum din obiectele decorative, muzeu, donații și ateliere pentru copii. Arta porțelanului pictat de mână s-a cristalizat greu și se va pierde repede, așa cum s-a întâmplat cu multe altele, mai ales în ultimii ani. Pentru că se dobândește cu ucenicie trudnică și pentru că nu e pe telefon.
Cât mai respiră, însă, poate fi vizitată și poate să-ți dăruiască în continuare o după-amiază de încântare.
E interesant că, spre deosebire de Veneția, unde, pentru mine, canalele aveau un ceva sinistru, aici, la Haga, la Delft, la Amsterdam, mi s-au părut o sursă de liniște. Mă rog, lăsând omniprezentele rațe, simpatice și guralive, la o parte.
Cinci zile la Haga au făcut cât două săptămâni la all-inclusive pentru mine și aș reveni acolo cât de curând, ca să mă odihnesc. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Foto principală: Dmitry Rukhlenko / imageBROKER / Profimedia
