Mod Culture: jazz, haine și revoluția care a schimbat moda

Mod Culture: jazz, haine și revoluția care a schimbat moda

De Alexandra Zamfirescu
Distribuie articolul
3 min de citit
Salvează pentru mai târziu

La începutul anilor ’60, în mijlocul unei întregi efervescențe, apare mișcarea mod. Tinerii Modernists, de unde vine și termenul, voiau să își construiască propria identitate vizuală.

Mod nu era doar despre tendințe. Era și despre ce asculți: jazz modern, soul, R&B și trupe precum Small Faces sau The Kinks. Și despre ce alegi să transmiți: să mergi pe scuter spre un concert, să dansezi până dimineața și să porți haine care să se miște odată cu tine.

Am ales un moment în care parcă totul se întâmpla în același timp. Îl văd plin de rochii colorate, tunsori fringe, cizme albe cu toc pătrat, bijuterii geometrice imense și gene imposibil de ignorat. Și, cu puțin noroc, îl văd și pe McCartney fugind spre un magazin de viniluri.

Să nu mai spun de Summer of Love, Space Age fashion, hippies și minivanurile pictate care mă fac să-mi doresc să fi trăit măcar o zi în acele vremuri. Dar din punct de vedere vestimentar, cred că a fost una dintre cele mai creative perioade.

Jane Birkin și Ray Brooks / Scenă din filmul The Knack …and How to Get It (1965) / Foto: Mary Evans Picture Library / Profimedia

Machiajul Mod

Inspirat de estetica grafică a anilor ’60, a fost o mică revoluție vizuală: punea accent pe ochi, nu pe buze. Genele erau dramatice, desenate uneori și pe pleoapa inferioară. Eyelinerul era trasat în linii clare, iar pleoapele erau adesea acoperite cu fard alb sau pastel, pentru contrast. Buzele rămâneau nude sau roz pal, ca să nu concureze cu privirea.

Modelul Belinda Willis, fotografiată de Alan Ballard, 1966 / Foto: Mary Evans Picture Library / Profimedia

Layla sau una dintre figurile care a definit vizual această epocă

„Layla, you’ve got me on my knees…”. Cel mai probabil asta spunea oricine o întâlnea pe Pattie Boyd. Cel puțin George Harrison și Eric Clapton sigur au gândit-o. Pattie a fost muza care a inspirat nu doar moda, ci și muzica, fiind simbolul unei feminități imposibil de ignorat. A inspirat unele dintre cele mai cunoscute cântece ale secolului XX („Something” și „Layla) și a apărut în Vogue, Vanity Fair, Honey Magazine și în campanii pentru Mary Quant și Ossie Clark, fiind una dintre cele mai fotografiate femei ale anilor ’60.

George Harrison și Pattie Boyd în Londra, 21 ianuarie, 1966 / Credit line: JRC / Hollywood Archive / Profimedia
George Harrison și Pattie Boyd în Londra, 21 ianuarie, 1966 / Foto: JRC / Hollywood Archive / Profimedia

Avea alura unei păpuși rebele: fragilă, blondă, cu bretonul perfect dat într-o parte, care făcea ca totul în jurul ei să pară mai viu. A devenit parte din estetica Swinging London și a devenit una dintre imaginile-emblemă ale fenomenului Beatles.

Uneori ascult Chick Habit și nu-mi pot stăpâni zâmbetul. Sau, având în vedere că iubesc să merg la petreceri și să ies cu prietenele mele, mă imaginez pierzând vremea într-o mașină cu ele în drum spre un concert The Velvet Underground, încălțată cu niște ciocate negre și o rochie din dantelă, în stil Rabanne. Sincer, nu pot decât să-mi închipui cum ar fi fost să trăiesc într-o perioadă în care în fiecare zi simțeai că apare ceva nou. Să ai încrederea aia, aproape oarbă, că poți să miști totul din loc și că lumea chiar se poate deschide în fața ta.

Foto principală: Keystone Pictures USA / Zuma Press / Profimedia

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul