Patru adaptări și un documentar despre designeri pe care îi știm, dar ale căror povești nu le cunoaștem cu adevărat.
Dintotdeauna mi-a plăcut să urmăresc biografii. Poate pentru că, dincolo de numele pe care le asociez cu un domeniu sau cu o epocă, există întotdeauna o poveste pe care nu o vedem. Iar filmele și serialele biografice au felul lor de a aduce la suprafață obsesii, iubiri, eșecuri și toate lucrurile care se ascund în spatele unui nume pe care credem că îl cunoaștem.
Am ales cinci astfel de povești despre creatori pe care îi știm, dar pe care merită să le descoperim și dincolo de imaginea lor publică.
Cristóbal Balenciaga (2024)
Cristóbal Balenciaga, un Maestru sau The Master of Us All, cum îl numea Christian Dior, rămâne creatorul cu cele mai multe dintre piesele mele preferate: Sack Dress, Egg Coat, rochia balon și toate siluetele gândite astfel încât femeile să se miște liber, dar să păstreze o eleganță tipică.

Dincolo de istoria creațiilor, ceea ce mă fascinează de fiecare dată când caut informații despre un nume uriaș al modei sunt detaliile intime: felul în care a trăit, ce l-a motivat să conceapă anumite colecții, cine i-a fost aproape și dacă vreo iubire i-a influențat vreodată munca. De la dinamica tensionată cu rivala sa, Coco Chanel, până la una dintre marile lui suferințe, serialul Cristóbal Balenciaga dezvăluie multe dintre aceste nuanțe personale și conturează o latură umană a creatorului. Latură pe care, de altfel, a încercat toată viața să o păstreze cât mai departe de ochii publicului.

Salvatore, Shoemaker of Dreams (2020)
Un tribut semnat de regizorul Luca Guadagnino pentru marele creator de pantofi italian Salvatore Ferragamo. Documentarul urmărește mai ales parcursul lui Ferragamo până în momentul în care își deschide propriul brand la Florența. Narat de Michael Stuhlbarg, actor apropiat de Guadagnino, documentarul ne poartă prin povestea pionierului pantofilor, de la anii care l-au format, petrecuți în Italia, până la plecarea în Statele Unite, unde a devenit pantofarul preferat al vedetelor Hollywood-ului din era filmului mut.

Pentru că moda și cinematografia ajung inevitabil să se întâlnească, documentarul include și mărturiile ultimului mare regizor al Hollywood-ului anilor ’70, Martin Scorsese, alături de un alt designer emblematic al lumii pantofilor, Manolo Blahnik.
Halston (2021)
Roy Halston Frowick și anii ’70. O combinație pe care nu pot să mi-o scot din minte. A fost un om al petrecerilor, o emblemă a clubului Studio 54, unde mergea împreună cu Liza Minnelli, Andy Warhol și Elizabeth Taylor. Pe lângă asta, s-a remarcat ca designerul care a creat celebra pălărie pillbox purtată de Jackie Kennedy. Avea un grup de modele și prietene pe care le ținea mereu aproape, care petreceau alături de el și, desigur, defilau pentru el. Jurnalistul și prietenul său apropiat, André Leon Talley, le-a numit Halstonettes.

În serial descoperim un om sensibil, cu o pasiune intensă pentru haine și pentru o viață mereu incitantă. O energie care ajunge, treptat, să îl obsedeze.
Coco avant Chanel (2009)
Nu am rezonat niciodată cu personalitatea ei. Însă, dincolo de admirația, și pot spune chiar pasiunea, pentru croiul, texturile și formele hainelor care au construit renumele brandului, am fost mereu curioasă să aflu cine a fost Coco înainte de Chanel.

Audrey Tautou o portretizează într-un registru mai masculin, ca pe fata care a învățat să coasă pentru prima dată în orfelinatul catolic, loc din care s-a inspirat din hainele călugărițelor pentru a crea faimoasa Little Black Dress. E vorba despre Coco, cea care a făcut tot posibilul să-și ducă numele cât mai departe.
Becoming Karl Lagerfeld (2024)
Serialul urmărește povestea geniului Karl Lagerfeld. Vorbește despre controversa dintre el și Yves Saint Laurent, apărută în momentul în care marea lui iubire, Jacques de Bascher, se îndrăgostește de acesta. Vedem cum obsesia pentru perfecțiune și pentru a fi mereu cu un pas înaintea celuilalt se transformă într-o boală a sufletului, pentru că cele mai mari trădări și dureri le simți, până la urmă, atunci când vin de la singurii pe care îi iubești.

Foto principală: Entertainment Pictures, Entertainment Pictures / Alamy / Profimedia