Nu toate taskurile trebuie tratate ca și cum se va scrie despre ele în istorie.
Acum câteva zile am vărsat pe laptop o limonadă de proporții și m-am trezit instantaneu în pielea lui Carrie Bradshaw, adică am aflat cum se simte să-ți cedeze laptopul și să descoperi că n-ai niciun fel de backup. Nu e tocmai partea din poveste pe care o vizualizasem. Au urmat un drum de urgență până la service (OK, nu în pantofi Manolo Blahnik, dar nici în espadrile) și o lungă operațiune de recuperare a datelor. Planul era simplu: nu mă opresc până nu verific tot, fiecare folder, fiecare fișier în parte.
Numai că trebuia să scriu și acest articol.
Așa că am făcut ceva care, pentru un perfecționist, se simte ca o infracțiune. Am lăsat o sarcină neterminată și am trecut la următoarea.
Nu recuperasem toate fișierele. Nu verificasem ce am salvat în primă fază. Nu reușisem să-mi configurez complet noul laptop. Mai presus de orice, însă, nu aveam satisfacția că am rezolvat provocarea și definitiv, și ireproșabil. Doar că ziua de lucru nu funcționează așa. Ai e-mailuri, ședințe, deadline-uri, alte proiecte, oameni care așteaptă ceva de la tine. Iar dacă fiecare task primește tratamentul perfecțiunii absolute, riști să închei ziua cu trei lucruri făcute excelent și cu alte șapte neîncepute.
Perfecționismul arată perfect doar în CV
„Sunt perfecționistă” e defectul ideal, din moment ce poate ascunde o mare calitate. Cine nu-și dorește un coleg atent, conștiincios, responsabil, care verifică mereu de două ori și nu trimite niciodată ceva făcut pe genunchi?
Doar că există o diferență între a-ți propune să faci ceva cu adevărat bine și a simți că trebuie să faci totul fără cusur. Oana Savin, psiholog clinician și psihoterapeut, explică această diferență prin raportarea la greșeală.
• Excelența înseamnă să ai standarde ridicate și să vrei să evoluezi. Cei care caută excelența acceptă că greșelile sunt inevitabile și apreciază lecțiile care decurg din acestea.
• Perfecționismul aduce o presiune suplimentară, aceea de a nu greși niciodată și de a nu dezamăgi. Într-un model de gândire alb-negru, greșelile devin dovezi clare ale inferiorității sau inadecvării.
„Perfecțiunea este alimentată de frica de eșec și implică o protejare excesivă a propriei imagini, din convingerea că trebuie să fii perfect pentru a fi acceptat sau apreciat. Pe de altă parte, suficient de bine sună foarte constructiv și lasă loc unei îmbunătățiri ulterioare, dacă e cazul”, spune psihoterapeutul.
„Perfecțiunea este alimentată de frica de eșec”
Cum se prezintă realitatea din teren
Să presupunem că ai de scris un e-mail.
Varianta suficient de bună: îl scrii, îl recitești, verifici informațiile, apeși „Send”.
Varianta perfecționistă: îl scrii. Îl recitești. Schimbi un cuvânt. Te întrebi dacă acel cuvânt nu sună prea categoric. Îl înlocuiești. Recitești tot paragraful. Îți dai seama că acum prima propoziție nu mai curge la fel. O modifici. Te întorci la subiect. Îl schimbi și pe el.
Editezi deja de 27 de minute e-mailul pe care îl puteai trimite cu 20 de minute în urmă. Sigur, acum e un e-mail foarte bun. Dar mai ai alte 14 lucruri pe lista de to do până la pauza de prânz.
Lecția nr. 1: Nu toate taskurile merită aceeași cantitate de perfecțiune.
Renunță la ideea că toate sarcinile trebuie tratate ca și cum cineva va scrie despre ele în istoria companiei. Foarte puține lucruri trebuie să fie excelente, majoritatea doar corecte, unele trebuie terminate rapid, iar altele pot fi făcute satisfăcător și vor fi uitate imediat.
Începe prin a decide cât de „perfect” trebuie să fie taskul curent. Un e-mail către colegul cu care ai ședință la 14:00 nu ar trebui să beneficieze de aceeași atenție ca un document care ajunge la CEO. Un tabel pe care îl vei folosi tu nu cere atâta grijă ca o prezentare pentru un client. Pare evident, dar în practică nu este, din cauză că perfecționismul are o simpatie specială pentru detalii.
„Suficient de bine este un termen care îmi place foarte mult, pentru ca se refera la ceva concret, tangibil, care poate fi recunoscut atunci când este atins. Perfecțiunea este însă necuantificabilă și necesită un efort și un consum de resurse semnificativ mai mare”, punctează Oana Savin.
Lecția nr. 2: Rezultatul vizat trebuie să fie definit cât mai clar.
Diferența dintre „suficient de bine” și „foarte bine” nu este întotdeauna impresionantă pentru cel care primește rezultatul. Însă pentru cel care îl produce poate însemna încă o oră de concentrare, încă o rundă de verificări și încă o bucată din energia mentală pe care ar fi putut s-o folosească pentru altceva.
„Perfecțiunea este imposibil de definit obiectiv și, cu atât mai mult, imposibil de garantat atunci când munca îți va fi evaluată de altcineva”, explică psihologul.
În loc de „Cum fac asta perfect?”, încearcă să te întrebi înainte de fiecare sarcină „Ce trebuie să fac ca să-și atingă scopul?”. Prima întrebare nu are finalitate. A doua îți oferă un criteriu clar.
Lecția nr. 3: Deadline-urile intermediare sunt foarte utile.
Dacă ai de predat un proiect vineri, există riscul să lucrezi la el până atunci. Dar nu avem o regulă universală care spune că a cincea verificare a aceluiași document îl transformă într-o capodoperă. O metodă mult mai eficientă este să separi etapele. Știi deja că ai tendința să mai verifici „încă o dată”, deci încearcă să definești dinainte câte corecturi sunt necesare.
„La 11:00 trebuie să am prima variantă.”
„La 11:30 termin corectura.”
„La 12:00 pleacă.”
Nu pentru că la 12:00 rezultatul devine brusc perfect, ci pentru că ai nevoie de un punct în care să tragi linie.
Lecția nr. 4: Perfecționismul se teme de critică. Excelența folosește critica pentru a economisi timp.
Se poate întâmpla să petreci patru ore lucrând la o prezentare impecabilă, ca apoi să afli că șefa ta vrea, de fapt, altă structură.
Cere feedback când ai încă libertatea de a schimba direcția unui proiect important. Nu trebuie să trimiți direct produsul final, învăluit într-o aură de perfecțiune. Poți veni inițial cu un draft. Așa, îți asumi riscul de a primi comentarii, observații și corecturi, dar economisești câteva ore de muncă în solitudine.
Lecția nr. 5: Perfecționismul e doar anxietatea care și-a pus o cămașă office
Valoarea ta profesională nu este suma tuturor imperfecțiunilor pe care ai reușit să le elimini. Ce îmbunătățești concret dacă mai stai încă 30 de minute? Dacă răspunsul este „Mai nimic, dar simt că ar trebui să mai verific”, tocmai ai identificat problema.
Întreabă-te dacă repari cu adevărat ceva sau doar te liniștești. E foarte posibil ca proiectul să nu mai aibă nevoie de încă o corectură, încă o adăugire, ci să le faci doar ca să simți tu că n-ai lăsat nimic la voia întâmplării.
Aceasta este versiunea finală a articolului despre perfecționism, care, înainte să ajungă în acest layout perfect, a fost scrisă, corectată și nu foarte răs-corectată pe un laptop copleșit de haos. Pentru moment, „suficient de bine” chiar este „foarte bine”.
Fotografii: Profimedia
