Ce filme cu Florence Pugh să vezi înainte de premiera East of Eden

Ce filme cu Florence Pugh să vezi înainte de premiera East of Eden

De Oana Titică
Distribuie articolul
3 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Mai e foarte puțin până când East of Eden ajunge pe micile ecrane, un serial în care abia aștept să o revăd pe Florence Pugh.

East of Eden se lansează pe Netflix joia aceasta, pe 1 octombrie, sub forma unei serii limitate de șapte episoade, cu o distribuție impresionantă – de la Florence Pugh în rolul lui Cathy Ames, până la actorii Christopher Abbott și Ciarán Hinds.

O adaptare după romanul lui John Steinbeck din 1952, serialul e creat de Zoe Kazan, iar dacă vă sună cunoscut, nu e o coincidență de nume. Zoe e nepoata regizorului Elia Kazan, cel care în 1955 a transformat același roman într-un film al cărui protagonist a fost James Dean.

Florence Pugh în rolul lui Cathy Ames din East of Eden (Foto: Netflix)

Pentru mine, orice producție cu Florence Pugh este una pe care o aștept cu sufletul la gură. E una din actrițele mele preferate și, deseori, motivul pentru care am revăzut de mai multe ori anumite filme cu ea în distribuție. Și tot ea e motivul pentru care mi-am „rezervat” deja weekendul acesta pentru a vedea East of Eden, de la început la sfârșit.

Iată câteva filme pe care le recomand, poate mai puțin cunoscute, care ilustrează perfect pasiunea pentru această actriță.

Don’t Worry, Darling

Regizat de Olivia Wilde, filmul o prezintă pe Alice ca soție frumoasă, devotată și gospodină, într-un orășel idilic din anii ’50 în Statele Unite. Aici, toate femeile sunt casnice, se dedică activităților domestice și vieții sociale, iar bărbații pleacă dimineața la muncă, într-un loc misterios.

În rolul lui Alice Chambers din Don’t Worry Darling (Foto: Merrick Morton/Warner Bros./THA / Hollywood Archive / Profimedia)

La un moment dat, una dintre soții începe să observe lucruri stranii și descoperim că locul idilic nu e chiar așa cum părea, ceea ce duce la un plot twist splendid.

A Good Person

Viața lui Alison – o tânără cu o viață aparent perfectă, un logodnic pe care îl iubește și o carieră promițătoare – ia o turnură diferită în urma unui accident pe care îl provoacă. Copleșită de vinovăție, devine dependentă de pastile și se înscrie într-un grup de sprijin. Aici îl întâlnește pe Daniel (jucat de Morgan Freeman), tatăl logodnicului ei și, în același timp, bunicul adolescentei care rămăsese orfană de ambii părinți în urma accidentului.

Alături de Morgan Freeman în A Good Person (Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia)

Filmul ilustrează într-un mod emoționant faptul că procesele de doliu și de iertare nu arată întotdeauna așa cum ne-am aștepta.

The Wonder

În anii 1860, asistenta medicală Lib Wright e chemată într-un sat izolat din Irlanda să ajute la rezolvarea unui caz considerat de săteni un miracol divin. O fetiță în vârstă de 11 ani, care susține că nu a mai mâncat absolut nimic de patru luni, trăiește bine-mersi în continuare, iar familia confirmă că fetița refuză orice aliment.

În rolul lui Lib Wright din The Wonder (Foto: Netflix)

Deși preoții o consideră o dovadă a unei lucrări divine, totuși o cheamă pe asistentă să o supravegheze pe fetiță îndeaproape, pentru a confirma dacă fenomenul e real.

Foto principală: Netflix

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul