Am descoperit creațiile Alexandrei Șipa în urmă cu puțin peste un an. Nu mă așteptam să găsesc o doză atât de mare de sinceritate, curaj și imaginație într-o colecție de haine.
Colecțiile ei mi-au trezit un entuziasm pe care îl asociez mai degrabă cu copilăria, când admirația pentru cineva se transforma imediat în: Vreau să fiu ca tine când o să fiu mare!

În creațiile Alexandrei Șipa există multă libertate, dar și o atenție constantă pentru realitatea din jur. Dincolo de culori, funde și dantelă, colecțiile ei aduc în prim-plan subiecte care merită mai multă atenție. Așa că am stat de vorbă cu ea pentru că am vrut să aflu ce o inspiră, ce o nemulțumește și ce își dorește să construiască mai departe.
Dacă ar trebui să te descrii printr-o singură piesă vestimentară, care ar fi aceea?
Probabil un sutien de dantelă. Sunt obsedată de lenjerie intimă, e chestia mea favorită de cumpărat și mă topesc instant când văd dantelărie cu fundițe.

Am văzut colecția I Wish I Could Fix Everything la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026. Care este povestea acesteia? Cum ai ajuns la acest nume?
Mereu sunt curioasă să aflu poveștile din spatele locurilor abandonate din România. Îmi place să cercetez și să descopăr cine a locuit acolo, la ce erau folosite și să îmi imaginez ce vieți trăiau oamenii. Am petrecut câteva zile în Constanța, în primăvară și în vară, și am explorat străzile vechi ale orașului. Am descoperit că avem case peste case, cu cele mai delicate decorațiuni art nouveau. E o stradă întreagă, strada Nicolae Titulescu, plină de bijuterii arhitecturale, una lângă alta. Tot acolo e și Hotel Intim, pe care am văzut că îl renovau.

Avem cea mai mare fântână art deco din Europa în Constanța și e lăsată de izbeliște. Constanța și litoralul românesc ar putea fi o adevărată bijuterie arhitecturală europeană. Un început super promițător se vede la Cazinoul din Constanța. Imaginează-ți o întreagă stațiune pe litoral arătând cum arată Cazinoul! În schimb, tot ce văd că se întâmplă pe litoral, mai ales în Mamaia Nord, e o Dubai-ficare a stațiunilor noastre, sau nici nu știu cum să o numesc.

Clădiri noi peste clădiri noi, fără natură, lipite unele de altele, fără străzi finisate. Dacă nu ai mașină, nu poți explora mare lucru pe litoral. Eu nu am permis, nu conduc și am mers cu trenul, dar sunt atât de rare autobuzele sau trenurile între stațiuni, încât a trebuit să iau Uber sau Bolt ori să merg mult pe jos ca să ajung dintr-o stațiune în alta. Chiar e mare păcat. Dacă aș avea bani, le-aș lua pe toate la rând și le-aș repara.

Muzica joacă mereu un rol important în prezentările tale. Ce te-a inspirat pentru soundtrack-ul colecției din acest sezon?
Toate fetele din pop, clar! Muzica a fost gândită de mine, de Alexandru Ioan Rotaru și de Octavia Varteniuc. Alex zicea să fie o trecere prin diferitele melodii cu care am crescut noi la mare, din perioade diferite, până în prezent.

Există un detaliu despre tine sau despre munca ta pe care ți-ai dori să îl știe lumea de fiecare dată când aude numele Alexandra Șipa?
Probabil că sunt profund dedicată producției în România și îmi doresc foarte tare să ajung cândva la nivelul la care să pot angaja o mulțime de oameni talentați în croitorie, design și marketing.
Dantela a devenit o semnătură a brandului tău. Există o amintire, o persoană sau un obiect care te-a făcut să te apropii atât de mult de acest material?
Cred că a fost o întâmplare, dar pentru mine este și un material profund românesc. Nouă ne place să decorăm, să avem mileuri, perdele cu flori la geam, decorațiuni florale pe clădirile vechi, pe garduri, peste tot.

Dacă ar exista un singur moment din trecut pe care ai putea să îl transformi într-o piesă vestimentară, care ar fi acela?
Momentul în care l-am văzut pe Ștefan, partenerul meu, pentru prima oară. Era prima noastră întâlnire și ieșea de la metrou, la Universitate, cu un buchet imens de nuferi roz în brațe.

Cum îți petreci timpul liber atunci când nu lucrezi? Descrie-ne o zi din viața ta.
Pot să îți descriu ziua de azi. E prima mea zi liberă. Merg la un atelier de decorat coifuri de prințesă, ținut de prietena mea, Elena Ianichi. În rest, am spălat rufe, am băut cafea și m-am uitat la seriale. Dacă am zile libere, îmi place să ies să explorez, mai ales toamna, prin cartierul Domenii, prin Cotroceni sau prin cartierele Armenesc și Evreiesc. Vreau să văd chestii! Sau merg la vernisaje de artă cu prietenii ori în cluburi.
Dintre toate piesele pe care le-ai realizat până acum, care ți-a dat cele mai multe bătăi de cap?
E greu să fac piesele din dantelă de cabluri electrice reciclate. Mereu durează foarte mult și a fost un proces îndelungat să perfecționez finisajele pieselor. Acum cam știu cap-coadă ce să fac, dar a durat 5 ani de încercări.


Care este visul pe care încă nu l-ai împlinit ca designer?
Îmi doresc tare să am hainele în cât mai multe department store-uri din străinătate, dar și din România. Acesta este pasul următor: să îmi văd creațiile vândute pe Net-a-Porter, în Selfridges și în Dover Street Market. Cel mai mare vis al vieții mele este să ajung director creativ la Lanvin. Să fiu primul director creativ român la conducerea unei case de modă importante din Vest.
Foto principală: Nur Khamis / @nurstagramx